Doi ani fără Ralu Filip

Mâine se împlinesc doi ani de când Ralu Filip s-a ridicat la cer, lăsând în urmă un gol imens. La 23 mai 2007, la numai 48 de ani, a plecat dintre noi un om care şi-a trăit viaţa pe repede înainte, un om care voia să o ia înaintea timpului şi a timpurilor. Deşi au trecut doi ani, gândurile celor care l-au cunoscut prinse astăzi în paginile Jurnalului Naţional arată cum timpul nu ne-a vindecat de Ralu Filip.

A fost preşedintele CNA, a fost editorialist al Jurnalului Naţional. A fost OM. A fost DOMN. Vorbim, scriem la trecut, dar în sufletul nostru, în mintea noastră, Ralu Filip este la prezent.

Vestea că Ralu Filip a fost doborât de un infarct a venit ca un trăsnet. "Mi-e greu să scriu la trecut despre Ralu, nu pot să-i spun domnul Filip şi nici preşedintele CNA. Ralu a fost Ralu şi atât. Mă leagă prea multe de el, un munte de amintiri comune, un ocean de recunoştinţă. A fost primul din mica şi meschina lume a presei româneşti care a avut încredere-n mine, a intuit că se poate scoate ceva dintr-un puşti năuc. M-a creditat total, a pariat inconştient, din fler, pe un succes vag previzibil. Dacă punea o sumă infimă la o casă de pariuri pe capul meu, astăzi nu mai avea nevoie de priveghi, de condoleanţe, de mesaje ipocrite de apreciere postumă. Ar fi fost un om bogat, un rentier odihnit, care poate şi-ar fi tocat averea prin insule exotice, alături de Dana, Maria şi Matei. Nu ştiu totuşi ce mă face a crede că n-ar fi rezistat să stea degeaba; nu era omul. A fost un spărgător de gheaţă, un luptător adevărat, fidel prietenilor şi principiilor. Când a simţit că nu mai are loc în piaţă, iar motivele pot fi lesne de intuit, n-a acceptat ofertele tentante ale unei concurenţe dornice să-l pună pe tuşă pentru un preţ bun. S-a retras în avocatură, pentru că asta ştia să facă. A stat pe propriile picioare, ambiţios, căpos, de multe ori îndărătnic, dar întotdeauna demn", scria colegul nostru, Victor Ciutacu acum doi ani, furios că moartea l-a luat prea repede dintre noi pe Ralu Filip.  Şi tot el remarca: "Deşi era demnitar, acceptase oferta vechiului său prieten Marius Tucă. Şi-a scris ani la rând, cu o regularitate de ceas elveţian, opiniile; tăios şi fără ocolişuri, fără să primească un singur leu. A suportat cu zâmbetul pe buze (citind şi deseori reacţionând ironic şi totuşi calm) contestările vehemente ale internauţilor, postate abundent pe site-ul ziarului. Deşi poziţia lui înaltă în ierarhia statului i-ar fi putut lua minţile, pentru noi a rămas întotdeauna, simplu, Ralu; prietenul nostru Ralu. Pentru că Ralu a fost, în toţi aceşti ani, într-o societate din ce în ce mai polarizată şi tot mai puţin dispusă a aprecia caracterele adevărate, unul dintre puţinii prieteni adevăraţi ai Jurnalului Naţional". (Victor Ciutacu - Decont nedrept cu viaţa - 23 mai 2007)


Şi ca un omagiu adus unui prieten adevărat, Jurnalul Naţional i-a strâns toate editorialele publicate în paginile sale între anii 2005 şi 2007 în volumul "Prea mult pe repede înainte", lansat în noiembrie 2007. "Prea mult pe repede înainte" abordează probleme diverse, de la politică şi până la media, neevitând subiecte sociale de interes. Jurnalistul Ralu Filip a demonstrat întotdeauna o mare putere de înţelegere şi o aplecare spre problemele celor din jurul său, încercând să ajute de fiecare dată.

Cartea reflectă o personalitate complexă, implicată, un om care a scris despre oameni cu pasiune, încercând să transforme lumea, să o facă mai bună. O mărturie impresionantă a fostului preşedinte al CNA, un tablou al ultimilor ani.

Ralu Filip, optimistul ziditor
"Ar fi trebuit să-l ştiu încă din anii de studenţie, dar n-a fost să fie. Cum de nu ne-am intersectat atunci pe holurile Facultăţii de Drept nu-mi explic. Că doar eram o mână de băieţi! Dar el nu stătea în Grozăveşti şi poate ăsta e motivul neîntâlnirii noastre. Oricum, pe Ralu Filip l-am cunoscut târziu, după ce mi-am pus roba de avocat. Îl zărisem arar la televizor, îl citisem întâmplător în ziarele la care lucra, însă nimic altceva. Habar n-aveam că terminaserăm cam în acelaşi timp cursurile universitare. Într-o zi a păşit în biroul pe care-l ocupam împreună cu Eugen Vasiliu şi Dan Apostol pentru a ne deveni un client aparte. Plătea tributul penal meseriei de ziarist, ca atâţia mânuitori de condei. În vremea aceea, insulta şi calomnia nu fuseseră izgonite din Codul Penal, şi, drept urmare, ele strângeau în faţa judecătorilor întreaga breaslă a publiciştilor de la noi. Aşa ne-am apropiat, pe această relaţie profesională complicată şi nesigură, niciodată pe deplin controlabilă. Era o minte iscoditoare, îi plăceau nuanţele, şi mă surprindea mereu cu un entuziasm pe care nu i-l împărtăşeam. Dimpotrivă. «Implică-te în viaţa politică, în viaţa publică!», mă îndemna, cu oareşce reproş în glas, ori de câte ori ne vedeam. Credea sincer în schimbarea pe care generaţia ce ne includea pe amândoi o poate imprima unei Românii sleite şi confuze. «Construieşte ceva, o casă mare de avocatură, creşte în jurul tău nişte penalişti!», îmi zicea la fel de des, dar degeaba. Pleda cu fervoare orice cauză, se aprindea uşor în tumultul dialogului, fără să-şi piardă vreodată eleganţa şi buna-cuviinţă. De unde atâta optimism?, mă întrebam contrariat, neputând să-mi depăşesc condiţia de pesimist funciar. De ins neangajat civic, solitar şi mizantrop. Astfel mi-a rămas în memorie Ralu Filip, ziditor şi optimist deopotrivă, dornic să se implice în treburile Cetăţii, să slujească interesul public şi să se bată pentru o idee. Toată zbaterea asta i-a şubrezit fatal inima şi de aici prematura dispariţie. Într-o ţară de demolatori, moartea lui a lăsat un gol de neînlăturat şi de nevindecat. Un gol născător de aduceri aminte, de duioasă pomenire, semn că unii oameni trăiesc adesea şi-n nemurire." (Marian Nazat)

Doi ani de la începutul tăcerii
"Moartea lui Ralu Filip a adus mulţi oameni de presă sau de cuvinte în situaţia dificilă de a nu şti ce să spună. Asemeni lor, şi mie mi-au rămas numeroase sentimente dificil de exprimat într-un text memorial. Numeroase cuvinte de apreciere pentru discuţiile rafinate purtate în momente tabu pentru alţi oameni de presă. Numeroase cuvinte despre reproşurile ludice pe care le schimbam la apariţia câte unui editorial. Numeroase cuvinte despre cum şi-a folosit întotdeauna nemulţumirea pentru a schimba ceva în bine. Cuvinte la care toţi cei care l-au cunoscut vor zâmbi îngăduitor, aducându-şi aminte de un domn jovial, cu mâna veşnic căutându-şi o ţigară şi cu un zâmbet cu adevărat de neuitat. Deseori, valoarea oamenilor publici nu câştigă în obiectivitate decât o dată cu trecerea lor în nefiinţă. Se întâmplă aşa pentru că percepţia umană reuşeşte să se scuture de subiectivitate, de umori şi de intoxicări o dată cu comparaţia implicită a prezentului. Ralu Filip este, pentru toţi cei care l-au cunoscut personal sau au fost atinşi de ideile sale, unul dintre marii oameni de presă contemporani.

Iar pierderea sa a fost majoră şi a început abia recent să-şi arate efectele. Abia când vedem direcţia în care se îndreaptă audiovizualul românesc înţelegem cu toţii temerile sale.

Din păcate, modelul său de jurnalist nu are, în prezent, foarte mulţi urmaşi. Reuşita sa în reformarea CNA nu a fost suficientă pentru a reforma şi obiectul instituţiei. Pe Ralu Filip l-am considerat întotdeauna un adevărat intelectual.

Cel mai mult pentru că, pe lângă cunoştinţele şi setea sa de cunoaştere, Ralu a rămas mereu un om liber în spirit, care nu se ghida după alte principii decât cele personale. De aceea a avut una dintre calităţile atât de greu de găsit altundeva decât în cărţile de maieutică: chiar dacă nu aveai opinii asemănătoare, aveai întotdeauna cu cine să vorbeşti. Întreaga sa carieră s-a învârtit în jurul convingerii sale că importante sunt întotdeauna argumentele, nu persoanele. Şi de aceea întreaga sa carieră a fost una de excepţie, capabilă să vadă obiectiv şi drept acolo unde teama de rating a îmblânzit mulţi jurnalişti. Cu puţină vreme înainte de plecarea sa, l-am văzut la televizor vorbind despre viaţa din Bucureşti şi lucrurile pe care le pierdem din vedere o dată cu balansul creşterii economice şi trecerea timpului. Am văzut un om vorbind despre parcuri şi oameni care trăiesc într-o lume mai puţin grăbită. Spunea că ne petrecem prea mult timp închişi între pereţii magazinelor şi avem mai multe hypermarket-uri decât teatre şi cinematografe. Cu claritatea sa obişnuită, el vedea cum viaţa urbană obligă la transformarea apropierii umane în strictă apropiere fizică. Şi cu nebunia sa obişnuită a candidat independent la Primăria Bucureştiului în 2004, pentru a schimba ceva. Ecleziastul spune că e o vreme pentru orice există sub cer: o vreme pentru a iubi şi o vreme pentru a urî, o vreme pentru a plânge şi o vreme pentru a râde, o vreme pentru a trăi şi o vreme pentru a muri. La fel îmi permit să spun, împreună cu toţi cei care l-au iubit sau l-au apreciat, că există o vreme în care trebuie să ne arătăm respectul pentru Ralu Filip. Iar această vreme este acum şi nu se va încheia prea curând. Iar de acum poate începe sfârşitul tăcerii." (Adrian Năstase)

"Un om deschis, dornic să evolueze"
"Calităţile umane şi profesionale ale lui Ralu Filip se văd şi acum în CNA. În ce mă priveşte mă gândesc foarte des la el şi tot atât de des îl regret, atât ca prieten, cât şi coleg de instituţie. Între noi nu erau relaţii întotdeauna foarte line, dar totdeauna găseam în el un partener de dialog, un om deschis, un om dornic să evolueze. Acestea sunt pentru mine calităţi rare, care fac ca lipsa lui Ralu ca prieten să doară foarte tare." (Dan Grigore)

"A fost unul dintre liderii noii generaţii"
"Mă gândesc cu drag la ce a fost Ralu pentru mine şi pentru colegii mei şi îl regretăm deopotrivă cu toţii. A fost fără îndoială unul dintre liderii noii generaţii de jurnalişti de dupa '89, fiind un real constructor în noua mass-media, alături de un Marius Tucă şi un Dan Diaconescu. Iar ceea ce a realizat la CNA se vede şi astăzi, bucurându-se de aprecieri fireşti. Dumnezeu să-l odihnească!" (Horia Alexandrescu)

Salut, prietene!
"De doi ani de zile nu l-am mai auzit pe Ralu. Prietenul meu tace cu încăpăţânare. A ales altă modalitate de a comunica. Iar eu, neavând încotro, îl înţeleg foarte bine, fiindcă m-a învăţat în timp să-l ştiu şi să îl preţuiesc. Totul decurge ca în trecut. Uneori gândim la fel. Alteori ne situăm pe poziţii diferite şi negociem compromisuri până la echilibru. Trebuie să ajungem la un punct de vedere comun, fiindcă altfel n-aş şti ce să spun mai departe celor apropiaţi de sufletul nostru, n-aş şti ce să-i spun Mariei şi lui Matei, copiii lui Ralu. Maria răspunde prin călătorii tăcute în amintire. Matei mai alege uneori povestea, scrie, desenează... De doi ani de zile, Ralu se încăpăţânează să tacă. Oricum, acolo, de cealaltă parte a lumii, el primeşte continuu salutul nostru. Păcat însă că a ales să se odihnească. Binele pe care ne învaţă pe noi să-l facem l-ar fi făcut el cu mult mai bine." (Dan Dumitrescu)

"Dormi în pace cât noi ne mai prostim"
"«Cât timp consumăm ca să înlăturăm prostia individuală sau colectivă din calea deciziilor necesare bunei guvernări şi mai binelui public?» E o întrebare pusă de Ralu acum doi ani. Răspuns încă nu avem. Am consumat mult timp, energie, resurse umane şi repetăm, ori de câte ori avem ocazie, prostia umană. Dragă Ralu, ai fost pasionat de politică, ai râde mult de situaţia actuală. Ţara e condusă fără opoziţie. Cei care sunt la putere sunt opoziţia celuilalt. Greu de înţeles, dar e o realitate. Stângu' dă în dreptu' şi invers. Opoziţia stă şi se miră şi nu-şi găseşte cuvinte. Ai râde cu lacrimi. şi noi avem lacrimi în ochi când ne gândim la tine. Nu trece săptămână să nu ne iasă în cale o poză de a ta, un obiect care ne aminteşte de tine, întâmplări comune. Au trecut doi ani sau douăzeci... Lumea e şi mai nebună, şi nouă ne lipseşte o busolă cum erai tu. Dormi în pace cât noi ne mai prostim." (Gasparik Attila)

"L-am simţit ca pe un frate"
"L-am cunoscut pe Ralu prin anii '75-'76. Mai bine de 30 de ani. Am fost prieteni de la 14 ani, stăteam pe aceeaşi scară de bloc, primii blugi i-am avut de la el. L-am simţit ca pe un frate mai mare până s-a dus. Cât am fost împreună ne-am legat sufleteşte. A fost un suflet cald, altruist. Radia calm, seninătate, bunătate. Te simţeai în largul tău când vorbeai cu el, iar greutăţile deveneau nesemnificative. Găsea mereu un zâmbet. Priveai altfel viaţa după ce stăteai un pic cu el. A ajutat foarte mult şi o făcea pentru că aşa era el. S-a dus mult prea devreme, mult prea repede. Am ţinut enorm de mult la el." (Bogdan Gamaleţ)

"S-a consumat enorm pentru alţii"
"Mă gândesc mereu la Ralu. Îmi lipsesc energia şi entuziasmul său, dorinţa adevărată de a face bine, toleranţa şi înţelegerea faţă de oameni şi intoleranţa faţă de instituţiile învechite şi arogante. S-a consumat enorm pentru alţii, şi-a dat puţine sieşi. Dormi în pace, prietene!" (Alin Theodorescu)

"A fost un spărgător de gheaţă, un luptător adevărat, fidel prietenilor şi principiilor. A stat pe propriile picioare, ambiţios, căpos, de multe ori îndărătnic, dar întotdeauna demn"

"Deşi poziţia lui înaltă în ierarhia statului i-ar fi putut lua minţile, pentru noi a rămas întotdeauna, simplu, Ralu; prietenul nostru Ralu"
Victor Ciutacu

"Totul curge pe repede înainte sub presiunea urgenţei, a timpului, presiune sub care Platon spunea că nu se poate gândi. Dacă mai adăugam nivelul intelectual şi profesional scăzut al multora dintre realizatori şi reporteri, rezultatul este distrugător"
Ralu Filip
Din editorialul "Prea mult pe repede înainte", publicat în Jurnalul Naţional, octombrie 2005


S-a stins Ralu Filip
Moartea stă în noi

Gata, zilnic, să ne vândă,
Moartea vieţuieşte-n noi,
Pare o felină blândă,
Dar ne ia din doi în doi,
Moartea stă în noi la pândă.

O purtăm cu noi prin lume,
Dănţuim cu ea în bal,
Ştie cum să ne consume,
Ipocrit-sacerdotal,
Şi ne strigă după nume.

Şi, deodată, moartea sare,
În trezie sau în somn,
Doborând pe fiecare,
Orice-am fi, sărman sau domn,
La venire sau plecare.

Ciuma, gripa şi tutunul
O asmut, fără motiv,
Către toţi sau către unul,
Cu verdict definitiv,
Rugul arde, bate tunul.

Ceai de tei sau ceai de mentă,
Alcool, amor, cafea,
Moarte bruscă, moarte lentă,
Ea în noi şi noi în ea,
În coşciug şi în placentă.

Fiecare abia îşi ţine
Propriul său mormânt în trup,
Şi, când crede că-i e bine,
Legăturile se rup,
Moartea-i vine chiar din sine.

Dacă telefonul sună,
Poţi răspunde, treaba ta,
Dar să ştii că nu-i a bună
Orişicum, e-o veste rea,
Un prăpăd sau o furtună.

E în noi atâta moarte,
Cât s-ajungă pentru toţi,
Am putea fura o parte,
Să nu-i ia şi pe nepoţi,
Într-o viaţă scurtă foarte.

Moartea, pururea, bastardă
Lumânare de apoi,
A tot ars şi-o să mai ardă,
Dacă o hrănim cu noi
Că ea stă în noi, de gardă.

Doamnă Moarte, sărut mâna,
Te cinstim, te vom cinsti,
Şi-ţi îmbogăţim ţărâna,
Dar mai lasă-ne o zi,
Doamnă Moarte, sărut mâna.

Adrian Păunescu
23 mai 2007

30 august 1959 s-a născut Ralu Filip
23 mai 2007 a plecat dintre noi