x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Dolănescu – o viaţă de cântec!

Dolănescu – o viaţă de cântec!

de Luminita Ciobanu    |    10 Apr 2009   •   00:00
Dolănescu – o viaţă de cântec!
Sursa foto: Arhivă personală familia Dolănescu/

Un solist îndrăgit de toate generaţiile. Un artist care a lăsat în urmă peste 1.000 de cântece. Luni, 13 aprilie, o nouă Ediţie de Colecţie despre marele artist Ion Dolănescu, însoţită de discul de aur.

Cântecul i-a devenit bun prieten încă din copilărie. Pe când avea doar câţiva anişori aduna în curte toţi copiii din vecini cărora le cânta şi, împreună, încropeau... o horă. Când a mai crescut, se ţinea scai de sora sa mai mare, Elvira. O însoţea la Căminul Cultural din Perşinari, la dansuri populare, şi la hora satului, unde micul Ion, cu băgare de seamă, învăţa pe de rost melodiile pe care le auzea.

Nicolae Dolănescu, fratele artistului, şi-a amintit cu nostalgie de anii în care Ion Dolănescu dădea spectacole apreciate la staţia de radioficare de la Nucet. "Mergea peste câmp, cu bicicleta, la Nucet, unde era o staţie de radioficare. Şi cânta acolo. Noi căscam gura şi urechile la difuzor. Se auzea în trei-patru comune. Seara, când să ne culcăm, ne dădea spectacol. Eram copii mulţi, nepoţi... Şi ne spunea de la obraz: «Aplaudaţi acum!»

După primul lui concurs, la Târgovişte, ne povestea acasă, cu o foaie de varză murată, cum arată microfonul...!"

PRIMII PAŞI
La Casa de Cultură din Târgovişte a întâlnit-o pe Maria Tănase. Fascinată de glasul tânărului, marea interpretă îl urmărea din culise. Fără să stea pe gânduri l-a luat într-un turneu. La scurt timp după plecarea din lume a Mariei Tănase, ascensiunea lui Ion Dolănescu a fost rapidă. Apariţia la radio a unui tânăr cu vocea caldă, bine timbrată, a creat o reacţie neaşteptată în rândul publicului ascultător, care a cerut noi melodii.

Nicolae Dolănescu, fratele artistului, completează povestea: "A găsit mama recent un act, de prin '64-'65, când era chemat la radio. El se prezentase o dată şi nu l-au băgat în seamă. A făcut însă contestaţie la Gheorghiui-Dej, cum era pe atunci. Atunci, s-au hotărât să-l cheme să înregistreze o melodie, două, ca să scape de el. Dar când au văzut reacţia ascultătorilor!..."

LA BUCUREŞTI
Când i-a sosit ordinul de încorporare, Ion Dolănescu a fost repartizat la o unitate militară din Băneasa. A fost mutat apoi, militar în termen, la Ansamblul "Ciocârlia". Aici avea să o cunoască pe Maria Ciobanu. Cine nu-şi aminteşte duetul lor şi al Irinei Loghin cu Benone Sinulescu?

Succesul lui Ion Dolănescu alături de Maria Ciobanu a fost unul răsunător. De acelaşi succes s-a bucurat artistul şi individual sau alături de solişti precum Ana Pacatiuş, Ileana Constantinescu, Tiberiu Ceia, Ionela Prodan, Irina Loghin, Nelu Vlad sau Elena Merişoreanu.

SUCCES
La spectacolele susţinute de Ion Dolănescu nu era loc de aruncat un ac, iar aplauzele nu mai conteneau. Artistul a purtat cu mândrie, la brâu, tricolorul şi nu şi-a părăsit ţara, în vremea regimului comunist, în ciuda procesului de ilicit care-i fusese intentat. I-a purtat întreaga viaţă o mare recunoştinţă Reginei Romanţei, Ioana Radu, cea care l-a rugat pe Ceauşescu să oprească procesul de ilicit, în timp ce, de emoţie, şi-a mototolit în pumn pachetul de ţigări.

Între cei doi artişti s-a conturat o frumoasă prietenie care a ţinut până la dispariţia din lume a Ioanei Radu.

REPERTORIU
Ion Dolănescu a fost singurul solist care în regimul comunist a plătit impozit pe talent. Din 1972 până în 1987 a plătit impozit la stat mai bine de două milioane de lei. De asemenea a fost primul artist care a impus un program şi un tarif la nunţi. Preţul iniţial era de 3.000 de lei pentru două ore. Ulterior, tariful a crescut la 20.000 de lei. "De-a lungul carierei, tatăl meu a reuşit să impună un stil, care a generat numeroşi epigoni.

A fost un mare creator, aproape 80% din repertoriul tatălui meu sunt creaţii proprii, restul sunt culegeri. Poate că, fiind din inimă, scrise de mâna lui, cântecele au ajuns la sufletul publicului, oamenii s-au regăsit în ele. "Când ieşeam pe stradă, oamenii pe stradă spuneau: «Uite-l pe Dolănescu! Uite-l pe Dolănescu». Figura tatălui meu a rămas impregnată în conştiinţa şi în sufletul acestui popor.

Discurile care se realizau, în 500.000 de exemplare, se vindeau în două-trei zile, apoi se reeditau. La 26 de lei, cât era un disc, dacă tata ar fi primit un leu, ar fi fost multimilionar", spune fiul interpretului, Ionuţ Dolănescu.

Privind spre anii ce trecuseră, Ion Dolănescu se considera un om împlinit. Tot ce i-a fost dat, tristeţe sau bucurie, a adunat în suflet şi în cânt. Chiar dacă viaţa i-a oferit şi bucurie şi tristeţe a acceptat ceea ce i-a rezervat destinul şi a oglindit totul în repertoriul său.

O poveste dintr-o viaţă de cântec - în Ediţia de Colecţie de luni a Jurnalului Naţional.

Discul de aur
Printre primele piese întregistrate de Ion Dolănescu la Radio se află şi melodia "Nu sunt bolovani pe drum", regăsită pe discul de aur ce însoţeşte Ediţia de Colecţie. De atunci, Ion Dolănescu a înregistrat peste 1.000 de melodii aflate pe 50 de albume şi pe zeci de casete audio: cântece de petrecere, de dor şi de dragoste, balade, doine şi romanţe.

Albumul de colecţie cuprinde melodii îndrăgite, pe care Ion Dolănescu le-a interpretat cu mare bucurie de-a lungul carierei sale artistice. Este vorba de piese precum: "Am cântat şi-o să mai cânt", "Eu din sat când am plecat", "Dunăre, să nu mă-neci", "Codrule bătut de ploi","Du-mă, du-mă, dorule", "Să rămân tânăr cum sunt", "Pe un munte-nalt şi verde","Călătorule din drum", "Multe-am tras şi multe ştiu", "Lume dacă pier din tine", şi multe, multe altele.

Veţi regăsi de asemenea şi două duete, cu Ionuţ Dolănescu ("Vino, fecioraşul tatei") şi cu Maria Ciobanu ("Eu mă duc, mândro, mă duc").

×
Subiecte în articol: special dolanescu