Dragă Mamă, Scrisoarea unui tânăr din Piaţa Universităţii către patria mamă

Mi-au spus cu totii ca aleg unde ma nasc, ce sunt, ce seman, ce culeg
Si ca sunt apt pentru a fi ceea ce sunt cu-adevarat: un om. Atunci mi-am spus eu mie sa ma nasc aici, roman printre ai mei romani,
Unde mi-e drag sa fiu, unde mi-e clar ca sunt, unde e ceru-n varf de dom.
Aici, padurea-i sora cu pelasgul, eteru-i olm de sofranel,
Auzul ne e susure de ape, oftatul: tril de ciocarlii.
Privirea ni se-ntinde-n alte zari, prizand din propria anamneza,
Iar piepturile noastre caste pulsea-
za-n cor un infinit de Romanii.
Zvacnim si noi din tara-n tara, caci ce-i aicea nu-i p-afara,
Ca pe la ei e cald si bine, cu lapte si covrigi si miere,
Dar cand ne prind in mrejele nalucii, ne inrobesc de propriul scop
Si adormim strangand din dinti, atenti cum suflul nostru piere.
Stim, Mama, ca ne vrei, sa fim cu toti la pieptul tau. La fel si noi,
Gandim sa regasim liantul ce ni l-au scurs din vene odiosii
Dorind sa ne alieneze, dorind sa ne omoare intrinsec,
Dar nu au izbutit, caci NOI suntem romanii, calzii si frumosii.
Acum, insa e noua nuanta graiului cantat la unison
Cand evolutia e blazon, iar libertatea-i argument;
Acum, cand nu mai gafaim un gand impus in gat si minte,
Mesajul nostru-i creativ, e clar, adevarat si coerent.
Ma bucur, mama, sa te vad zambind, probabil pentru prima oara.
Dupa atat amar de timp, ne intalnim, acum, cu-adevarat:
Tu, pasnica si rabdatoare, captata-n a istoriei tirada,
Eu, calm si optimist roman, cu suflet bun, cu gand curat.
Simtind ce simt, fiind ce sunt, ma bucur ca exist printre ai mei
Cand dragostea de sine si de noi aprinde viata-n propria flama.
E un moment ce vine din prezent catre prezent pentru Apoi,
E un moment cand sincer te iubesc. Deci La Multi Ani, patrie Mama!
de Alexandru George DAN