Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Matilda şi-a abandonat fiul cand acesta era doar un bebeluş. După 17 ani, autorităţile l-au dus acasă. L-a primit, pentru că i s-a spus că e handicapat şi că va lua un ajutor material.
Dragoste la a doua vedere
Matilda l-a abandonat pe Adrian pe cand era bebeluş. După 17 ani, statul i l-a adus acasă mai mult ca pe un străin. Muritoare de foame, mama s-a trezit cu incă o gură de hrănit şi cu garanţia că băiatul ei e handicapat. Deci va primi pensie de boală. La un an de atunci, Matilda are o problemă. Băiatul ei e sănătos.Matilda Busuioc este genul acela de femeie care, atunci cand vorbeşte despre ea, face versuri cu diagnostice. E bolnavă, nu poate munci, şase boli o macină, ca pe pomelnic iţi aduce fişa medicală, "gas-tri-tă", e-hee! cand era tanără altfel se descurca, acum e cu inimă, are "două valve", amandouă stricate. Soţul ei, tatăl lui Adrian, capul familiei, are şi el diagnosticul lui, pe care il pronunţă grav de fiecare dată cand cineva il intreabă ce munceşte: "Nervi sto-ma-cali". Este bolnav cu certificat. De ani de zile statul roman i-a dat bani să-i compenseze sănătatea. De ceva vreme insă nu mai primeşte plicul cu bani acasă. "Acum m-a tăiat de la ajutor. Au zis la comisia de expertiză că nu mai am nimic." Dar el zice că ştie cel mai bine cat de mult il impiedică durerea să lucreze. Simte zvacniri in stomac. Şi dacă te uiţi cum bărbatul, un munte de om, te priveşte ca un caine bătut de după ochelarii cu ramă groasă, parcă zici că durerile cele mari le are cand vorbeşte cu tine. Cei doi soţi, el beteag tăiat de la raţia de hadicapat, ea beteagă, de curand autodeclarată incapabilă să mai muncească, s-au trezit intr-o zi că nişte doamne şi nişte domni il aduc la poartă pe Adrian. De la Oneşti, de la centrul de plasament, le-au zis aşa: "Copilul dumneavoastră e handicapat. Il luaţi acasă şi veţi primi bani".
A PĂSTRAT CE-A FOST "MAI MĂRICEL". Matilda Busuioc din comuna băcăuană Livezi şi-a lăsat copilul in grija statului de cand acesta avea şapte luni şi imediat a fost decăzută din drepturile părinteşti. Zice că nu l-a abandonat: "L-am dat cu acte in regulă". Dar nu numai pe el l-a părăsit. Ci şi pe Victor, fratele geamăn. Dar nu numai pe cei doi. Ci şi pe fiica mai mare, "care are debilitate". A urmat şi al patrulea copil dat la internat, mezina familiei. Cand s-a intors de la Brăila şi-a ridicat casa asta cu patru camere de la şosea. Şi apoi a zis Matilda că ar mai fi loc acolo de incă un copil din cei patru lăsaţi in plata statului. Doar unul, nu mai mulţi. Aşa că a avut de ales. Pe cine să aducă? Pe Adrian, pe Victor sau pe Adriana, cea mică? A ales intr-o clipă. "Victoraş mi-a zis că el nu vrea inapoi. Adrian voia. Şi pentru că nu puteam să-i aduc pe amandoi, am ales-o pe fată", spune femeia din mijlocul bătăturii măturate atent.
NU A FOST LA INMORMĂNTAREA FIULUI. In una din puţinele vizite pe care femeia le-a făcut mai apoi la cei doi gemeni din centrul de plasament de la Oneşti, a aflat că Victoraş are cancer. O asistentă de acolo i-a arătat din palmă certificatul medical al copilului. A apucat in cealaltă mană fişa de sănătate a lui Adrian şi a zis aşa: "Doamnă, ce are Victor are şi celălalt". Iar Matilda s-a intors acasă. După un timp, Victoraş a murit. Nici unul din părinţi nu a venit să-i aprindă vreo lumanare. A fost ingropat repede, doar fratele geamăn jelindu-l la inmormantare. Cică mama nu ar fi fost anunţată. Femeia a reţinut doar că băiatul pe care urmează să-l ia acasă este bolnav şi va primi un ajutor de handicap. Cand l-a adus acasă a văzut că in certificatul medical al băiatului cancerul dispăruse. "Zice că are doar sechele de la hepatită şi e cu capul - deviaţii de comportament. E cu mintea, se pune in gură cu profesorii." De cand i-a ajuns băiatul acasă, Matilda ii repetă tot timpul că el nu e bun de muncă şi că e foarte bolnav. Ii explică cat de important e pentru el să aibă acel ajutor de handicapat, cum a avut şi taică-su ataţia ani şi a crescut cu el trei copii. "Să-i dea şi băiatului să-şi ia şi el ceva de imbrăcat. El cu ce trăieşte?" Cand o intrebăm de unde este atat de sigură că fiul ei chiar este bolnav, aşa cum i-a repetat de atatea ori, femeia ridică din umeri. "Trebuie găsit certificatul ăla, cine ştie pe unde e ingropat." Zice că nu s-a lăsat influenţată de ideea că va primi bani şi nici o altă promisiune ascunsă nu a determinat-o să il aducă pe Adrian, după 17 ani, acasă. "Toţi au crezut că l-am adus acasă pentru bani, dar nu e adevărat. Mi-au spus chiar rudele că aş lua opt milioane pe el. Opt mi-li-oa-ne. Ar fi ceva, m-aş lăsa de servici", zice mama.
E BINE LA PĂRINŢI. Cand mama vorbeşte, Adrian tace. Te priveşte molcom cu ochii largi, albaştri. Vorbeşte doar atunci cand e intrebat. Iţi răspunde aruncand cuvintele in grabă, dar clar. Zice că ii este bine la părinţi. Inainte de asta, a stat la asistenţi maternali timp de un an. Il băteau. Nici de centrul de plasament unde a copilărit nu se mai simte legat. Nu a mai fost in vizită pe acolo. "Nu mai am de ce." Chiar dacă băiatul se duce conştiincios la şcoală, mama recunoaşte că nu-şi va putea permite să il mai ţină pe copil la şcoală după ce va termina a VIII-a. Liceul unde ar trebui să-şi continue studiile este intr-o comună invecinată, iar fiica cea mică, şi ea in acelaşi an de şcoală cu Adrian, ar avea prioritate. Este mai bună la invăţătură. Dar, dacă ar primi ajutor de la stat, l-ar da şi pe el mai departe. "Să termine şi el măcar zece clase, că doar nu sunt contra."
 |
Vlad Dumitrescu/JURNALUL NATIONAL ACASA. Adrian a ajuns la mama abia dupa 17 ani de institutionalizare |
Citește pe Antena3.ro
Fiica nu a stat mult la părinţi şi a fost dusă inapoi de unde venise. Nici nu se punea problema, ca ea, Matilda, să o ţină şi pe copilă acasă, mai ales că "fata are debilitate". "Dom'le, nu că nu aş aduce-o, ne descurcăm, dar trebuie să o apărăm de maşini, că stăm la şosea. Cine să aibă grijă de ea, că eu consum numai diazepam", completează tatăl, şezand la marginea patului sprijinit intr-o mană, cu cealaltă mangaindu-şi lent burta dureroasă.
| | |||
|
