Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Constantin Argetoianu, unul dintre cei mai importanți politicieni români ai începutului de secol 20, a fost unul din criticii constanți și nemiloși ai Reginei. Totuși, el a sintetizat în câteva fraze rolul Reginei Maria și locul pe care ea îl merită în istoria României. Și când acestea vin din partea unui „dușman” politic, cuvintele au și mai multă greutate: „Oricâte greșeli va fi comis regina Maria, înainte și după război, războiul rămâne pagina ei, pagină cu care se poate făli, pagină care se va așeza în istorie la loc de cinste. O găsim în tranșee printre combatanți în rândurile înaintate, o găsim în spitale și în toate posturile sanitare printre răniți și bolnavi. O găsim de față la toate adunările care încercau să facă puțin bine. Nu a cunoscut frica de gloanțe și de bombe, cum nu a cunoscut teama și scârba de molimă sau nerăbdarea față de eforturile așa de des inutile, provocate de dorința ei de mai bine. Regina Maria și-a îndeplinit datoria pe toate fronturile activităților sale, dar mai presus de toate pe acela al încurajării și ridicării moralului acelora care o înconjurau și care au trebuit să decidă, în cele mai tragice momente, soarta țării și a poporului său. Se poate afirma că, în răstimpul pribegiei noastre în Moldova, regina Maria a întrupat aspirațiile cele mai înalte ale conștiinței românești. Prin modul cum a influențat în 1916 intrarea României în război și din nou în 1918, când aproape numai datorită ei, regele Ferdinand nu a ratificat dezastruoasa pace de la București, regina s-a așezat ca ctitoriță a României întregite și ca una din cele mai mari figuri ale istoriei noastre naționale”.
La căpătâiul a zeci de mii de răniți
I. G. Duca, deși nu a recunoscut întreg meritul reginei Maria în ceea ce privește Unirea, nota, totuși, referitor la activitatea ei de pe front: „Regina, cu o energie mai presus de orice laudă, ajutată de fiicele ei, mergea din spital în spital. Cu un dispreț desăvârșit de pericol nu pregeta să se arate unde epidemia era mai violentă. Nu mii, zeci de mii de soldați răniți și bolnavi au văzut-o în acele luni la căpătâiul lor. Contele Charles De Saint-Aulaire concluziona: „Există un singur bărbat în România și acela este Regina”. Fapt confirmat și de The New York Times: „Nici o figură publică din România nu a fost mai patriotă decât această Regină de neam străin."
Ovații la încoronare
Încoronarea Reginei Maria drept Regină a României Mari, petrecută în 1922, la trei ani după ce obținuse cea mai mare realizare a sa personală și mai ales a României - recunoașterea Unirii de către Marile puteri -, a fost precedată de prezentarea acesteia în Parlament. Prințesa Callimachi nota la acea vreme: „Ovațiile adresate noii Regine în Parlament erau sincere. Ca Principesă Moștenitoare, fusese populară; ca Regină era și mai iubită”.
„Se spune că sunt cea mai frumoasă femeie din Europa, în această privință, desigur, nu pot să mă pronunț, pentru că nu pot ști. Dar în privința celorlalte regine, știu. Sunt cea mai frumoasă Regină din Europa! ” - Regina Maria
Te binecuvântez, iubită Românie!
Există și o versiune mai puțin știută asupra morții Reginei, apărută în revista americană TIME, numărul din 21 iunie din 1937: „Ruptura finală dintre Carol și Nicolae s-a întâmplat la o petrecere în familie, la Palatul Cotroceni, când Carol a propus un toast în cinstea roșcovanei intruse, Madame Lupescu; prințul de 15 ani, Mihai, a scăpat jos paharul de șampanie; Carol i-a tras un picior. Nicolae a intervenit. O armă, se pare că a lui Nicolae, a detunat. Regina Maria, care a primit gloanțele în piept, a început să scuipe sânge”. După acest episod, Regina nu și-ar mai fi revenit niciodadă și, un an mai târziu, s-a stins. Moartea Reginei, ori că s-a petrecut după cum scriu manualele de istorie, ori după relatarea americanilor, a adus tristețe în întreaga lume.
O viață memorabilă se încheia cu declarația-testament al Reginei: „Țării mele și Poporului meu, când veți ceti aceste slove, Poporul meu, eu voi fi trecut pragul Tăcerii veșnice, care rămâne pentru noi o mare taină. Și totuși, din marea dragoste ce ți-am purtat-o, aș dori ca vocea mea să te mai ajungă încă odată, chiar de dincolo de liniștea mormântului. Abia împlinisem 17 ani, când am venit la tine; eram tânără și neștiutoare, însă foarte mândră de țara mea de baștină, și am îmbrățișat o nouă naționalitate, m-am străduit să devin o bună Româncă. (...) Te binecuvântez, iubită Românie, țara bucuriilor și durerilor mele, frumoasă țară, care ai trăit în inima mea și ale cărei cărări le-am cunoscut toate. Frumoasa țară pe care am văzut-o întregită, a cărei soartă mi-a fost îngăduit să o văd împlinită. Fii tu veșnic îmbelșugată, fii tu mare și plină de cinste, să stai veșnic falnică printre națiuni, să fii cinstită, iubită și pricepută”. Și o ultimă frază a celei mai iubite dintre români: „Toate finalurile de viață sunt atât de triste?”.
„Am fost crescută în spiritul principiilor de fier ale mamei, anume că nu trebuie să te lași niciodată nici în voia iubirii, nici a emoției, nici a bolii. Eu m-am oprit la boală.”
Regina Maria
