Dramele Basarabiei - Distrugerea Bisericii

Politica de rusificare forţată a avut ca ţintă principală distrugerea Bisericii Ortodoxe. Şi sub ţarism, şi sub bolşevici preoţii romani au fost prigoniţi şi distruşi metodic.

"Ca pretutindeni in Moldova, mănăstirile sunt locuri de dezmierdare şi tihnă: sunt "staţiunile climaterice" ale vechilor boieri veliţi " (Mihail Sadoveanu, Drumuri basarabene, 1922)

Biserica şi credinţa au constituit unul din stalpii de rezistenţă ai romanilor basarabeni din toate timpurile.
in prima perioadă ce a urmat fatidicului an 1812, cand Basarabia a fost ruptă din trupul Moldovei şi alipită Imperiului Ţarist, autorităţile ruse nu au indrăznit să interzică serviciul religios in limba romană in bisericile şi mănăstirile construite de-a lungul secolelor de domnitorii şi boierii moldoveni pe intinsul teritoriului dintre Prut şi Nistru. Sub ocupaţie insă biserica a devenit, fireşte, un factor decisiv al salvării şi păstrării conştiinţei naţionale a romanilor basarabeni, intrand in coliziune cu obiectivele expansiunii ruseşti spre sudul şi centrul Europei. Ştergerea memoriei colective şi a datinilor strămoşeşti, anihilarea conştiinţei de neam şi crearea unei noi identităţi etnice şi culturale au devenit, in scurt timp, obiective permanente ale rusificării Basarabiei, urmărite cu obstinaţie atat in timpul ţarismului, cat şi in epoca sovietică.

DISPARIŢIA ROMĂNILOR - O DORINŢĂ MEREU NEAMPLINITĂ. Episcopul Pavel Lebedev, mitropolit al Basarabiei in perioada 1871-1882, s-a făcut cunoscut ca unul dintre cei mai inverşunaţi duşmani ai romanilor basarabeni. El este cel care a dispus ca serviciul divin in bisericile basarabene să fie efectuat numai in limba slavonă, a desfiinţat tipografia (de limbă romană) din Chişinău, a adunat şi a ars toate cărţile bisericeşti redactate in limba romană, a urmărit cu obstinaţie deznaţionalizarea romanilor basarabeni şi rusificarea acestora prin toate mijloacele.

Intr-un raport inaintat Curţii imperiale de la Sankt Petersburg, Pavel Lebedev se lăuda că datorită activităţii sale şi a guvernatorului "romanii au dispărut cu desăvarşire din Basarabia şi s-au rusificat cu toţii". Nu este de mirare că, in anii 1917-1918, una din revendicările principale ale romanilor basarabeni şi transnistreni a fost reintroducerea şi practicarea serviciului religios in limba maternă (adică romană).

Este un fapt indeobşte cunoscut că, in perioada ce a urmat reveni- rii Basarabiei la Patria mamă (1918-1940, 1941-1944), renaşterea Bisericii Ortodoxe pe teritoriul dintre Prut şi Nistru a inregistrat un mare avant, numeroase lăcaşuri fiind construite, renovate şi repuse in drepturile lor fireşti.

TEROAREA. Revenirea Basarabiei sub ocupaţie sovietică (1940-1941, dar mai ales după 1944) a fost insoţită de inceperea unei noi prigoane impotriva Bisericii Ortodoxe şi a credincioşilor ei. In faţa furiei bolşevice dezlănţuite, majoritatea preoţilor s-au refugiat in afara graniţelor şi "au murit cu gandul şi dorul de Basarabia". Soarta celor rămaşi a fost dramatică. Indeosebi spiritul patriotic, naţionalismul şi antisovietismul, cum erau calificate atitudinile romanofile de către ideologii puterii bolşevice, au constituit obiectul unor planuri odioase de contracarare şi lichidare, puse la cale şi infăptuite profesionist de poliţia politică secretă a regimului, sub oblăduirea partidului comunist. Documentele de epocă, scoase la iveală de istorici in ultimii ani, demonstrează cu prisosinţă acest adevăr.

KGB-UL, IN ACŢIUNE. Aparent paradoxal, campania de jefuire, devastare şi inchidere a lăcaşurilor de cult, indepărtare a credincioşilor de biserică, "demascare" şi pedepsire a preoţilor a cunoscut un moment de varf la caţiva ani după moartea lui Stalin, către sfarşitul perioadei de aşa-zisă liberalizare hruşciovistă. Acţiunile demolatoare indreptate impotriva construcţiilor, dar, mai ales, a structurii de rezistenţă a romanilor ortodocşi, au fost desfăşurate metodic, folosindu-se agentura şi sprijinul oficial al reprezentanţilor Bisericii Ortodoxe ruse.

In 1959, la conducerea secţiunii KGB din RSS Moldovenească este numit Ivan Savcenko, activist trimis să intensifice "spiritul partinic" in randurile Securităţii moldoveneşti, pe care o va conduce pană in 1966. De numele său sunt legate o serie de măsuri pe baza cărora au fost inchise aproape toate bisericile şi mănăstirile din Moldova. Lăcaşurile sfinte au fost pangărite şi transformate in grajduri, depozite, garaje sau cluburi pentru distracţie.

La 8 ianuarie 1960, secţiunea din Chişinău a KGB trimite la Moscova un raport strict secret ("Informare cu privire la organizarea activităţii operative de urmărire şi profilaxie in lupta impotriva acţiunilor duşmănoase ale slujitorilor Bisericii şi sectanţilor din Moldova"), in care se menţionează:

"Pentru rezolvarea sarcinilor de limitare a influenţei Bisericii şi a mănăstirilor asupra populaţiei, de reducere a numărului lor, precum şi in alte acţiuni a fost utilizată activ agentura. Reţeaua de agenţi din interiorul Bisericii Ortodoxe este alcătuită la ora actuală din 16 persoane, dintre care "Kazanţev" şi "Iuriev" deţin funcţii de conducere in eparhie... Din insărcinarea noastră, "Kazanţev" a rechemat din parohii 33 de ieromonahi, sub pretextul că erau limitaţi in indeplinirea randuielilor bisericeşti.

Despre preoţii cei mai fanatici şi mai activi au fost stranse materiale compromiţătoare, care au servit pentru inlăturarea lor din slujbă şi excluderea din registru... La recomandarea noastră, aceşti agenţi ("Kazanţev" şi "Iuriev") au interzis ca un singur preot să slujească in acelaşi timp in mai multe biserici. Ca urmare a reducerii numărului slujbelor prin cumul, numărul bisericilor care funcţionează s-a redus de la 588 la 385.

S-a acţionat pentru reducerea considerabilă a admiterii tineretului din Moldova in instituţiile de invăţămant teologic... Primind cererile, agentul"Kazanţev" refuza, sub diferite motive, să le dea recomandări sau ne comunica nouă, iar noi, prin intermediul organizaţiilor de partid, exercitam presiuni asupra unor candidaţi ori ii compromiteam..."

NEAM. Biserica de Lemn din Tarnova a rezistat

ATAC LA MĂNĂSTIRI. La 15 mai 1961, Ivan Savcenko semnează un raport strict secret către şefii săi de la Moscova, intitulat "Informare specială privind inchiderea Mănăstirii Harbovăţ", in care prezintă amănunţit noile "succese" impotriva credincioşilor basarabeni:

"In conformitate cu activitatea ce se desfăşoară pentru reducerea numărului mănăstirilor care funcţionează in republică, in anul 1960 am elaborat măsuri de pregătire pentru inchiderea mănăstirii de bărbaţi din Harbovăţ, raionul Călăraşi. In planul acţiunilor pregătitoare, un rol important a revenit agenturii şi persoanelor de incredere care ocupă funcţii de conducere in administraţia eparhială"

Din insărcinarea noastră, agentura şi persoanele de incredere din randul călugărilor şi al credincioşilor au răspandit zvonul despre apropiata inchidere a mănăstirii. Acest zvon era susţinut de agentul nostru "Scurtu", stareţul mănăstirii... Profitand de situaţia creată, agenţii "Nikitin", "Belai" şi "Scurtu" i-au convins să plece din mănăstire pe 52 de călugări din 94...

Cand in mănăstire au rămas doar caţiva călugări, agentul "Scurtu" s-a adresat oficial insărcinatului cu afaceri al Bisericii Ortodoxe ruse cu rugămintea de a lua spre păstrare averea mănăstirii.

...La 10 mai 1961, din mănăstire au fost scoşi toţi călugării, iar clădirile şi averea rămasă au fost predate organelor locale ale puterii. Mănăstirea Harbovăţ a fost una dintre mănăstirile influente şi puternice din punct de vedere economic. Trăsătura ei caracteristică era faptul că, pană in 1940, acolo s-a păstrat aşa-zisa icoană făcătoare de minuni, care atrăgea la mănăstire o mare afluenţă de credincioşi şi pelerini. In momentul de faţă, in republică mai funcţionează patru mănăstiri".

LICHIDAREA ULTIMELOR MĂNĂSTIRI

In 1961-1962 au fost inchise alte trei mănăstiri: Tabăra, Noul Neamţ (Chiţcani) şi Căpriana. In ultima dintre acestea, construcţie voievodală care numără printre ctitorii săi pe Alexandru cel Bun, Ştefan cel Mare şi Sfant, Petru Rareş şi Alexandru Lăpuşneanu, clopotele au bătut pentru ultima oară la 25 octombrie 1962. Singurul lăcaş monastic ce a mai funcţionat in Moldova sovietică in timpul regimului bolşevic a fost Mănăstirea Japca (de femei), care işi pierduse caracterul romanesc la inceputul secolului XX, prin inlocuirea personalului deservent cu călugăriţe aduse din Rusia.