Dulap de lux la Intrarea Nopţii

Casă cu aer parizian, transformată în magazin. Amplasat pe o stradă bucureşteană cu nume poetic şi excentric totodată: Intrarea Nopţii.

Fantezie - Pantofi verde crud şi veşmânt de văduvă fericită

Casă cu aer parizian, transformată în magazin. Amplasat pe o stradă bucureşteană cu nume poetic şi excentric totodată: Intrarea Nopţii.

L’Armoire se numeşte magazinul. Pe româneşte, Dulapul. Interiorul nu e cu naftalină, ci cu bezmetică armonie vintage a unor creatori de modă precum Wilhelmina Arz, Irina Marinescu, Mihaela Glăvan, Lena Criveanu sau Eugenia Enciu. Zilele trecute a avut loc deschiderea oficială a magazinului. Cu o prezentare de modă ce a reînviat acel timp pe când ceaiul nu era doar ceva de băut.  

Culori. În primul rând pantofii. Oare cine s-ar putea ascunde după pantofii de culoare verde-otravă, ce au “sculptată” pe talpă o floare? Mai ales că aminteau de elegantele încălţări marca Guban ale mamei (să nu uităm că, pe vremuri, o femeie încălţată “de la Guban” se simţea la modă). Numai oglinzile ce-şi alintau apele pe ritmurile formaţiei Pink Martini puteau şti. Manechinele cu forme (în sfârşit!) dansau în alburi-frişcă sau negruri ca pentru o văduvă fericită. Rochia cu o pasăre colibri pe poale n-avea nimic de-a face cu clădirea gen Star Treck ce-şi revarsă umbra peste Intrarea Nopţii, lăsând deasupra casei-dulap doar o slabă posibilitate de cer înstelat.

Preţurile pantofilor şi hainelor pornesc de la aproximativ 300 RON şi se opresc pe la aproximativ 3.000 RON. Aceasta ca să ne reluăm locul pe banca din parcul numit România.

Citește pe Antena3.ro

O profesoară a fost arestată după ce elevul ei i-a întins o capcană. Ce le-a mărturisit acesta polițiștilor

Acel “je ne sais quoi” de altădată

În perioada Bucureştiului interbelic, modei i se acorda o mare importanţă. Doamnele intrau pe Lipscani cu trăsura cu cai, iar trăsura se oprea în faţa magazinului până termina doamna de probat. În anii ’36-’37 de exemplu, pe Lipscani erau numai magazine cu stofe şi mătăsuri. Fiecare magazin avea la etaj o “casă de modă” (cu denumiri cât mai franţuzite) cu atelier şi salon de primire. Iar salonul de primire era pentru doamne un bun motiv de a se strânge în jurul meselor elegante. Pentru a servi un ceai îndulcit după gust şi pentru a bârfi graseiat debutantele la baluri, dansatoarele restaurantelor de bon ton, ultimele noutăţi ale marelui Paris şi ale micului Paris. Se purtau pălării cu bor mare, tailleur sau rochie, pantofi şi mănu¾i elegante. Şi  portţigaretele. Sau tabacherele inscripţionate fin cu lucruri drăguţe. Eeeei, ce vremuri încărcate de acel “je ne sais quoi”, care acum, desigur, nu e vina noastră că nu mai există! Sau poate e.