x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Marius Tucă: Duminicile acestea

Marius Tucă: Duminicile acestea

19 Apr 2013   •   21:04
Marius Tucă: Duminicile acestea
Citeşte şi:
Duminicile acestea
ca o lumină curată uneori,
ca o ceaţă limpede alteori,

duminicile acestea
uitate şi străine, trase la indigo,

duminicile acestea
cu aceleaşi suflete rătăcite pe străzile lor,
ce amestec de culori şi de timp,
de parcă ar fi anotimpuri fiecare,
de sine stătătoare,
fiecare duminică având anotimpul său,

duminicile acestea
stinghere,
timide la toate întâlnirile,
la toate balurile timpului,

duminicile acestea
muşcând din noi
ca dintr-un calendar al trupului,

duminicile acestea
ca nişte siluete pierzându-se în zare,

duminicile acestea
cu toate orizonturile înecându-se în lumina lor,

duminicile acestea
ca şi când n-ar fi fost niciodată,
aşteptând să fie născute din reverii
şi poezii neştiute de nimeni,

duminicile acestea
neînfricate,
luptând cu propriile noastre iluzii şi vise,

duminicile acestea
nesfârşite, neîncepute şi neîncetate,

duminicile acestea
abandonate de teamă şi de dor,

duminicile acestea
firave şi subţiri strecurându-se în suflete,

duminicile acestea
cuce¬rindu-ne ca un gaz fin,
ca un parfum împrăştiindu-se în tot corpul,

duminicile acestea
jucându-se prin sânge şi păr,
risipindu-se ca nişte umbre pe aer,

duminicile acestea
ca nişte umbre tăcute ferindu-se de lumină,

duminicile acestea
ca o lumină curată uneori,
ca o ceaţă limpede alteori,

duminicile acestea
însetate de eu,
duminicile acestea
însetate de tu,

duminicile acestea
însetate de noi…

_______________________________
Facebook: www.facebook.com/mariustuca.ro


×