Dumitru Radu Popescu, cronicarul ultimelor șase decenii ale României

„L-am descoperit pe Dumitru Radu Popescu înainte de 1989, ca elev, printr-o proză din manualul de limbă şi de literatură română («Senin de august»), urmată de puternica «Mări sub pustiuri». Eram, pe vremea aceea, suspicios faţă de temele ideologiei oficiale, manipulate didactic, dar nu uit emoţia pe care «Mări sub pustiuri» mi-a provocat-o (am realizat repede că această scriere de război nu era una propagandistică). Primul meu contact cu nuvela «Duios Anastasia trecea» a fost prin intermediul ecranizării lui Alexandru Tatoș, iar primele piese ale autorului mi-au devenit cunoscute prin emisiunile de Teatru TV sau radiofonic”, releva criticul și istoricul literar Paul Cernat în limitele unei minibiografii dedicate lui Dumitru Radu Popescu.

Impus de regimul politic

„După decembrie 1989 - sesiza profesorul Paul Cernat - Dumitru Radu Popescu devenise, pentru bună parte a lumii noastre literare, scriitorul «important, dar oficial», îndepărtat de la conducerea unei Uniuni a Scriitorilor unde regimul îl instalase împotriva voinței breslei la începutul anilor ’80. Treptat, am început să-mi lărgesc orizontul literar în ce-l priveşte. I-am citit bună parte din volume, în frunte cu ciclul romanesc «F» şi continuând cu celălalt mare ciclu, «Viaţa şi opera lui Tiron B.». Romane-anchetă şi incursiuni labirintice cu deschideri simbolice în bolgiile istoriei recente, având în prim-plan verigile din «F», «Vânătoarea regală» şi «Iepurele şchiop», mi s-au impus ca niste realizări-reper. Romancierul îi datorează mult nuvelistului, un maestru al genului”.

O capodoperă

În continuare, pe linia desenată de Paul Cernat: „«Duios Anastasia trecea» (reeditare în cheie grotescă a tragediei Antigonei) e o capodoperă, ca şi alte scrieri din anii ’60 («Ploaia albă», «Dor», «Leul albastru» ş.a.). Compuse pe altă formulă, romanele de după Revoluţie (cel puţin cele pe care am apucat să le parcurg) nu mi-au mai produs aceeaşi senzaţie: prea şarjate, prea strident-demonstrative, în pofida mizelor puse în joc, ele m-au făcut să cred că acest scriitor de prim-ordin al anilor ‘60-’70 a dat ce avea mai bun înainte de 1989, iar climatul de libertate a expresiei nu prea i-a priit. Mai inegală, opera dramatică nu e mai puţin importantă («Piticul din grădina de vară», «Aceşti îngeri trişti» sunt realizări de prim-plan)”. Mai mult: „Dumitru Radu Popescu este cel mai faulknerian scriitor român. Primul volum din «F» («F» de la Faulkner, printre altele) a apărut în anul (1969) în care preşedintele Richard Nixon vizita România. Yoknapatawpha, provincia imaginară a lui Faulkner, are un corespondent în triunghiul Câmpuleţ-Turnuvechi-Pătârlagele, o lume rural-urbană cu reminiscenţe arhaice, scoasă brutal din matca tradiţională. Compoziţia romanelor, structura personajelor, sunt faulkneriene. Influenţa nu trebuie absolutizată (există legături de rudenie literară şi cu realismul magic sau cu naraţiunile lui Mircea Eliade şi Vasile Voiculescu)”.

Realism în scenarii mitice

Printre ultimele acuarele: „Definitorii rămân relativismul perspectivelor (care complică romanele, făcându-le câteodată greu de urmărit) şi obsesia structurilor de adâncime ale prozei şi ale Istoriei, cu trauma celui de-Al Doilea Război Mondial, dramele colectivizării si dislocările postdecembriste. În naraţiunile lui Dumitru Radu Popescu - aprecia Paul Cernat - «legea nouă» se confruntă pe viaţă şi pe moarte cu «legea veche» (tradiţia ancestrală, folclorică, arhaică), iar realismul se deschide spre scenarii mitice sau biblice, apocaliptice. «Mări sub pustiuri» e o metaforă pentru întreaga sa literatură, în care distanţa dintre agresori şi victime tinde să se estompeze, iar adevărul se pulverizează în nenumărate adevăruri concurente. Pentru a înţelege mai profund ce s-a întâmplat cu noi în ultimele şase decenii, complexitatea literaturii lui Dumitru Radu Popescu poate oferi o cheie potrivită”.

Educația, repere

Dumitru Radu Popescu a urmat cursurile liceale la Oradea, pentru ca în 1953 să devină student la Medicină, la Cluj-Napoca. A abandonat facultatea în anul III pentru a ocupa un post de corector la revista «Steaua din Cluj». În aceeași perioadă s-a înscris la Facultatea de Filologie din cadrul Universității din Cluj-Napoca, pe care a absolvit-o în 1961.

Premii, funcții, distincții

După o activitate literară prolifică, de peste un deceniu, Dumitru Radu Popescu era ales președinte al Uniunii Scriitorilor (1981), poziție pe care avea s-o onoreze până în 1990. Din 2006, Dumitru Radu Popescu a fost director general al Editurii Academiei Române și vicepreședinte al Consiliului științific editorial. A fost distins în 1970 cu Premiul Academiei Române, și cu Premiul Uniunii Scriitorilor din România în 1964, 1969, 1974, 1977 și 1980.

Nuanțe

Ca dramaturg, Dumitru Radu Popescu s-a remarcat cu piese precum „Pasărea Shakespeare”, „Acești îngeri triști” și „Piticul din grădina de vară”. S-a impus și ca romancier cu un lung ciclu, datorită căruia va fi considerat unul dintre cei mai importanți prozatori ai epocii contemporane. Primul din acest ciclu a fost romanul „F” (1969), care a fost urmat de „Vânătoarea regală” (1973), apoi de „Cei doi din dreptul Tebei” (1973), „O bere pentru calul meu” (1974), „Ploile de dincolo de vreme” (1976) și „Împăratul norilor” (1976).

Debut în „Crișana”

Dumitru Radu Popescu a debutat publicistic cu versuri, în 1953, în ziarul „Crișana” din Oradea. Un an mai târziu îi apărea în revista Steaua primul text în proză - schița „O partidă de șah” - revistă cu care avea să colaboreze mulți ani la rând. În „Steaua” a  debutat și ca dramaturg, cu piesa de teatru „Mama”. Dumitru Radu Popescu a mai colaborat intens și cu publicații precum „Gazeta literară” sau „Luceafărul”. Debutul editorial a avut loc în 1958, cu volumul de schițe și povestiri intitulat „Fuga”.

„Unu plus unu fac cu mare dificultate doi”

Criticul literar Ion Simuț propunea, la rândul lui, un cadru extraordinar pentru opera lui Dumitru Radu Popescu: „Să spunem că proza lui D.R. Popescu descumpăneşte prin insolit? N-am spune deloc o noutate. Important este să găsim cum şi prin ce descumpăneşte, care e specificul insolitului său. Proza din «F» sau «Vânătoarea regală» (capodoperele scriitorului), ca şi aceea din «Viaţa şi opera lui Tiron B.», aglutinează elementele realului, aglomerează disparităţile frapante şi fragmentele dezbinate ireversibil în spaţii închise şi le accelerează neliniştitor mişcarea. Textul e o apă tulbure ca însăşi realitatea în care trebuie să faci efort să distingi lucrurile, să scoţi la suprafaţă sensurile. Lipsa transparenţei, tendinţa de a încifra şi a ascunde semnificaţiile aparţine realităţii înseşi”.

O gură de vărsare a realităţii

Concluzia: „Problemele de conştiinţă nu sunt simple, principiile morale nu rezolvă totul, unu plus unu fac cu mare dificultate doi, o sumă totuşi neomogenă, tristă şi problematică. Romanul e o gură de vărsare a realităţii, ca o deltă; de aici, caracterul său aluvionar: el se formează prin depuneri succesive de straturi din cea mai diversă şi îndepărtată provenienţă. În peisajul de stuf, mlaştini şi ape există puţin pământ nou sigur”.

Paradisul, în viziunea unui scriitor versat

Cum arată raiul în închipuirea unui creator precum Dumitru Radu Popescu? „Încă nu l-am văzut şi pot să mă înşel asupra paradisului... Dar, oricum, nu arată aşa cum l-am văzut în dimineaţa asta - șarja Popescu în bornele unui dialog din 2008. M-am urcat în metrou şi era o femeie cu un copil. Nimeni nu s-a ridicat să dea femeii cu copilul în braţe un loc... Şi erau fete până la 18 ani. Special m-am uitat, şi... nimeni. M-am ridicat eu, un boşorog, şi am făcut un gest moralizator, dar nu s-a prins nimeni, nimeni n-a dat nicio importanţă! Deci, e un paradis în care nu se dau locuri nici bătrânilor, nici femeilor cu copii, e un paradis privat în care fiecare îşi mănâncă cu ardoare cornul şi se duce unde are treabă şi nu vede în jur pe nimeni. Se presupune că toţi sunt sfinţi, fiindcă, dacă în paradis toţi sunt sfinţi, atunci nu ai nicio obligaţie să-i cotezi mai jos decât sfinţenia lor”. Oare?

87 de ani s-au împlinit pe 19 august 2022 de la nașterea romancierului Dumitru Radu Popescu

„Dumitru Radu Popescu este cel mai faulknerian scriitor român”, Paul Cernat, critic literar

„Pentru a înţelege mai profund ce s-a întâmplat cu noi în ultimele şase decenii, complexitatea literaturii lui Dumitru Radu Popescu poate oferi o cheie potrivită”, Paul Cernat, critic literar

Dumitru Radu Popescu a fost membru supleant în C.C. al P.C.R. din 1968 și deputat în Marea Adunare Națională din 1975.

„Am jucat şi eu fotbal, aşa, la nivel mic, eram foarte bun pe extrema stângă. Am avut odată o mare victorie: echipa scriitorilor din Cluj a bătut echipa chelnerilor cu 6-2, deci asta este o chestie istorică”, Dumitru Radu Popescu