Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Zăpadă, brad, colindători, cozonac, vin fiert... vin Sărbătorile. Dar cum ar fi un Crăciun sau Revelion la plajă, cu multe grade peste 0?
Sărbătorile vin, Sărbătorile vin... îmi vine în minte melodia de la o reclamă, la noi ninge de trei zile, maşinile s-au înţepenit în nămeţi, ger de -13 grade Celsius. Peste Mediterană sunt 26 de grade, e cald şi miroase a mare sărată. În Egipt, Crăciunul nu seamănă cu cel de acasă, oricât s-ar strădui hotelierii să decoreze interioarele.
Plaja din Hurghada e plină, două tipe în bikini îşi fac poză cu un Moş Crăciun pe care scrie "Let it snow". E aproape ridicol ca în plină caniculă să vezi decoruri cu zăpadă artificială, parcă ceva nu se aliniază.
Mulţi ani vacanţele în Egipt s-au considerat exotice, şi din cauza preţurilor mult prea mari. Acum însă, ofertele de Sărbători pleacă de la 600 de lei, dar în cele de peste 1.000 de lei ai de toate, iar singura grijă a turistului este să nu se ardă la soare. Aceasta deoarece hotelurile de 4 şi 5 stele sunt practic un mic sat, cu magazine, restaurante, baruri şi internet, iar turistul nici nu trebuie să iasă din hotel ca să se simtă bine. Totuşi, Egiptul nu înseamnă doar hoteluri şi leneveală la plajă.
Primul contact cu oamenii este pe partea comercială, unde orice, dar absolut orice se negociază, iar preţurile scad cu mai mult de 50%, depinde doar de cât umor ai şi de ţara din care declari că eşti. Aici începe primul test: "Where are you from? Romania... Aaaa, Romania, Hagi, Nadia Comăneci...". Şi începe: o eşarfă, 85 de lire (asta înseamnă cam 45 de lei), că e din material nu ştiu de care, adus nu ştiu de unde. Tu nu, nu dai mai mult de 20. El, prietene, mă omori, are şi el familie, dar pentru că eşti român ţi-o lasă cu greu la 60. Tu, nu şi nu, 20. El din nou, că dacă vrei îţi arată el eşarfă de 20 şi scoate una strident colorată, dar asta cu mai puţin de 50 nu ţi-o dă, uite-te ce calitate. Tu, nu, 20. El ţi-o lasă la 30, dar ultimul preţ. Tu decizi să scoţi asul din mânecă: vânzătorul de peste stradă ţi-o dă cu 20, dar eşti mărinimos şi lui îi dai 25. Gata, deal.
Se întâmplă pentru orice, chiar şi pentru drumul până la hotel. Care drum este ca în filmele indiene, pentru că egiptenii nu au practic reguli de circulaţie, intră în intersecţie cel care claxonează mai tare, iar 99% din maşini sunt zgâriate şi îndoite. Cairo e cel mai bun exemplu pentru orice. Bazarul Khan el Khalili este raiul cumpărăturilor pe preţuri derizorii, dar traficul e ceva de speriat, mă mir cum supravieţuiesc aproape 20 de milioane de oameni în capitala egipteană.
ISTORIA VÂNDUTĂ TURIŞTILOR
Şi dacă tot ai ajuns în Egipt, merită să faci un drum de 500 de kilometri ca să vezi minunile istoriei, pe platoul Giza, la Luxor sau Aswan. Piramidele sunt într-adevăr impresionante, păcat de împrejurimi. Minunile au fost atât de mult exploatate din punct de vedere comercial, încât nu mai cazi pe spate când vezi blocurile de piatră cât un om. Dacă reuşeşti să găseşti un colţ în care să nu auzi hohotele turiştilor veniţi din toată lumea, eşti asaltat instant de un comerciant sau de unul cu cămila care vrea să-i faci o poză, după care îţi cere bani pentru serviciu. Ghidul îmi spune să nu care cumva să urc pe cămilă, pentru că mă va costa mult ca să cobor. Îl cred, cu spiritul lor comercial...
Miile de ani de istorie egipteană se simt totuşi mai bine în Valea Regilor, acolo unde au fost înmormântaţi faraonii. Asta dacă ai noroc să nu nimereşti în vreun mormânt cu un grup de japonezi gălăgioşi. Eu am nimerit în mormântul lui Tutankhamon doar cu ghidul, care, culmea, nu mi-a cerut bani. Mi-a cerut însă cel de la intrare, când i-am returnat cartonul pe care mi l-a dat ca să mă apăr de zăduful de sub stâncă. Tutankhamon este tot acolo unde l-au pus ai lui, pe tavan se văd urmele grabei cu care i-au săpat mormântul, iar pe pereţi este acelaşi mucegai care se zice că i-a omorât pe primii exploratori.
Mai este apoi Muzeul de Egiptologie, o dezamăgire dacă nu îi acorzi cel puţin trei ore, muzeul de la Memphis, templul de la Abu Simbel. Mai puternică este senzaţia la piramida în trepte a lui Djoser de la Saqqara, prima piramidă egipteană, în mijlocul deşertului, departe de gălăgia urbană. Acolo se renovează, cu metode aproape identice precum cele de acum 2.000 de ani: blocurile de piatră se transportă cu roabele, se cioplesc pe loc şi se plasează pe piramidă de pe rampe de lemn. Pe de altă parte, la templul reginei Hatshepsut, unde aproape totul a fost refăcut după ce templul a fost distrus de un cutremur, istoria nu mai are nici un farmec. La câţiva kilometri distanţă, coloşii lui Memnon sunt prea puţin valorificaţi, nişte monumente lăsate la marginea drumului.
TURIST-LOCALNIC
Revenind la egipteni, sunt oameni extrem de săraci, iar standardele lor de viaţă sunt inacceptabile pentru un occidental. Casele sunt la roşu, neacoperite şi fără geamuri, nu pentru că nu le-ar trebui, ci pentru că aşa plătesc mai puţin impozit. În satele prin care turiştii nu se opresc, fructele şi legumele se vând pe jos, kebabul se face cu mâna şi se serveşte pe nişte mese jegoase, dar oamenii îşi fumează liniştiţi "shisha", un fel de narghilea cu tutun fructat. Ţi-e şi ruşine să intri în hotelurile opulente, unde totul e perfect, iarba e verde, se udă frecvent, iar peste drum se întinde deşertul.
Turistul are de toate, dacă plăteşte bine, ei nu au aproape nimic. Totuşi, pe toate drumurile apar afişe cu Hosni Mubarak când era tânăr, rămas la putere din 1981. Ghidul îmi spune că tinerii deschişi la minte îl contestă, pentru că Egiptul este totuşi o ţară bogată, dar cu oameni săraci. Au "pensia lui Ramses", toate acele monumente care aduc milioane de turişti, au Canalul Suez, au petrol şi au agricultură bine pusă la punct în zonele irigate. Ei par mulţumiţi, pe undeva se aseamănă cu românii, fac haz de necaz. Totuşi, alţii trăiesc mult mai rău decât noi.
Citește pe Antena3.ro
