x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special „De ce mi-ai dat 4?” Profesorii vor fi puși să explice în scris notele date elevilor

„De ce mi-ai dat 4?” Profesorii vor fi puși să explice în scris notele date elevilor

de Diana Scarlat    |    07 Feb 2024   •   00:05
„De ce mi-ai dat 4?” Profesorii vor fi puși să explice în scris notele date elevilor

Statutul elevului care a intrat în vigoare anul trecut este deja considerat depășit. Asociațiile elevilor, împreună cu ONG-urile, au făcut o nouă listă de propuneri pentru modificări legislative care să ușureze viața elevilor.

Printre cele mai importante modificări cerute de elevi se numără temele pentru acasă, care nu ar trebui să depășească o oră în clasele I-IV și două ore pentru restul claselor, dar se cere și eliminarea evaluării acestora de către profesori, pe sistemul american. În plus, cadrele didactice ar putea fi obligate să motiveze în scris notele pe care le dau, la cererea elevilor sau a părinților. Una dintre problemele rămase nerezolvate în ultimii ani este greutatea ghiozdanului, pentru care ar trebui să se renunțe la o parte din materialele didactice.

Ministerul Educației lucrează la un nou proiect de statut al elevului, dar până la apariția acestuia au fost depuse deja propuneri din partea asociațiilor de elevi și din partea organizației Salvați Copiii - ONG care cere, printre altele, eliminarea evaluării temelor pentru acasă de către profesori, cu excepția referatelor sau proiectelor. Proiectul propus de Salvați Copiii a fost depus la registratura Ministerului Educației săptămâna trecută, de un grup de reprezentanți ai copiilor, voluntari ai organizației, împreună cu reprezentanții Asociației Elevilor din Constanța, Asociației Elevilor din București-Ilfov și Asociației Vâlcene a Elevilor. 

Același proiect propune și reducerea timpului alocat temelor pentru acasă, la cel mult o oră pentru elevii claselor I-IV, cu eliminarea totală a temelor pentru clasa pregătitoare, dar și timpul maxim de două ore pentru elevii de gimnaziu și de liceu. În privința elevilor de la clasa a V-a până la clasa a XII-a, este discutabil dacă s-ar putea pune în practică o asemenea propunere, având în vedere faptul că au profesori pentru fiecare materie, astfel încât ar trebui ca în fiecare zi, la fiecare clasă, cadrele didactice să calculeze și să negocieze numărul de minute alocate rezolvării temei, pentru a nu depăși cele două ore împreună.

Mai multe proiecte, depuse la minister

Actualul Statut al elevului, care a fost votat anul trecut, nu prevede restricții legate de temele pentru acasă, deși discuțiile pe acest subiect sunt mai vechi și au existat chiar propuneri de eliminare totală a acestei munci suplimentare față de ceea ce se face la școală. Există și o reglementare a temelor pentru acasă în învățământul primar, în Ordinul nr. 5893/28.11.2016, care prevede că tema se va evalua de către cadrul didactic, inclusiv „printr-o testare a elevilor de aproximativ 10 minute numai din tema pentru acasă”, dar notarea temei nu este obligatorie. 

Consiliul Național al Elevilor a depus o listă de propuneri pentru modificarea statutului, încă de la finalul anului trecut, dar cele mai multe modificări vizează în special măsuri pentru reducerea violenței în școli sau principii ale egalității - cum este propunerea de eliminare a intrării profesorilor, care a stârnit controverse. 

Deși elevii au încercat să arate că intrările separate pentru elevi și profesori se încadrează la discriminare, nu le-a dat dreptate nici măcar Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, iar ministrul Educației, Ligia Deca, a decis să lase hotărârea privind intrările și ieșirile din instituțiile de învățământ în seama conducerii acestora.

Profesorii nu sunt de acord

Organizația Salvați Copiii consideră că temele pentru acasă „nu pot fi evaluate de către cadrul didactic, însă pot constitui un reper cu privire la înțelegerea conținutului și competențelor aferente disciplinei predate în vederea adaptării activităților didactice”, iar referatele și proiectele „pot fi evaluate de către cadrul didactic, dacă se comunică acest fapt la momentul stabilirii referatelor sau proiectelor”.

Profesorii nu sunt deloc încântați de noile propuneri, dar se întreabă și de ce proiectul a fost făcut de un ONG, în locul asociațiilor de elevi. „E proiectul de statut al elevilor, nu al celor de la Salvați Copiii. Trebuie să înțelegem și noi ale cui sunt aceste propuneri, ale lor sau ale copiilor. Atunci când va exista un astfel de proiect în dezbatere publică, vom discuta pe el. Este dreptul elevilor să ceară drepturi noi, dar asta nu înseamnă că toate propunerile sunt și aplicabile. Important este ca aceste propuneri să fie și realiste. Unii își imaginează că la nivelul liceului poți rezolva în două ore toate temele. Trebuie analizate aceste propuneri și se va lua o decizie, în urma dezbaterilor. Pe noi ne interesează ca ceea ce se va vota să fie în concordanță cu interesele de viitor ale copiilor. Este dreptul lor să ceară mai multe drepturi, așa cum facem și noi, adulții, dar ceea ce se cere trebuie să fie și realist”, a comentat, pentru Jurnalul, Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație (FSE) „Spiru Haret”.

Motivarea notei, ca în instanță

Același proiect depus de organizația Salvați Copiii prevede și obligarea cadrului didactic de a motiva în scris notele pe care le dau elevilor pentru lucrările scrise, în termen de 15 zile de la comunicare, la solicitarea verbală a copilului sau a părintelui. „Ne vor transforma în judecători care trebuie să dea motivarea hotărârii instanței, lucru care ne va îngreuna și mai mult munca, dar ne va pune și într-o situație cel puțin jenantă, mai ales dacă elevii vor să-și bată joc de noi. Nu se poate contesta faptul că există abuzuri pe care le fac unele cadre didactice și ar trebui să fie mai atenți și profesorii atunci când dau note, dar printr-o astfel de prevedere vor fi încurajați și elevii care vor încerca să-și bată joc de cadrele didactice, punându-le să muncească suplimentar pentru a-și justifica evaluarea lucrărilor. Mai bine s-ar introduce un barem, ca la examene, pentru a se putea evalua singuri elevii. În felul acesta s-ar putea pregăti și pentru examene. Eu așa aș proceda, pentru a nu lăsa loc de interpretări”, a explicat, pentru Jurnalul, o profesoară de la un liceu din București.

Profesorii ar trebui să treacă pe la psiholog

Un alt punct important pe lista propunerilor făcute de organizația Salvați Copiii este testarea profesorilor, pentru a se garanta dreptul elevilor la profesori apți din punct de vedere psihologic și psihiatric. Articolul 94 din proiect prevede: „(1) Prin abuz asupra copilului se înțelege orice acțiune voluntară a unei persoane care se află într-o relație de răspundere, încredere sau de autoritate față de acesta, prin care sunt periclitate viața, dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială, integritatea corporală, sănătatea fizică sau psihică a copilului, și se clasifică drept abuz fizic, emoțional, psihologic, sexual și economic”. 

Articolul 95 prevede: „Sunt interzise săvârșirea oricărui act de violență, precum și privarea copilului de drepturile sale de natură să pună în pericol viața, dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială, integritatea corporală, sănătatea fizică sau psihică a copilului, atât în familie, cât și în instituțiile care asigură protecția, îngrijirea și educarea copiilor, în unități sanitare, unități de învățământ, precum și în orice altă instituție publică sau privată care furnizează servicii sau desfășoară activități cu copii”.

Mai multe instituții au cerut aviz de la psihiatru

Propunerea testării cadrelor didactice la psiholog și la psihiatru vine în urma unui număr mare de abuzuri și de acte de violență îndreptate împotriva elevilor, înregistrate în ultimii ani. Această testare a mai fost propusă de Avocatul Poporului, în iunie 2022, după ce instituția s-a autosesizat cu privire la neconcordanța prevederilor Hotărârii de Guvern nr. 355/2007 privind supravegherea sănătății lucrătorilor cu cele ale Legii Educației. Avocatul Poporului a transmis Ministerului Educației și Ministerului Sănătății cazuistica privind comportamentul inadecvat al cadrelor didactice, iar Ministerul Sănătății a-nceput să lucreze la un proiect de hotărâre pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 355/2007, în acest sens. Modificarea legislativă nu se regăsește însă în noile legi ale învățământului preuniversitar și universitar, deși au existat propuneri în acest sens. 

Introducerea controalelor la psiholog și la psihiatru pentru profesori ar rezolva și o parte din problema hărțuirii elevilor și a studenților de către unele cadre didactice, atât în școli și licee, cât și în universități.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×