Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Straşnic Domn a mai fost şi Cuza Vodă! El a făcut şcolile, el ne-a dat pământ şi tot el a surpat pătulele împărăteşti. Şi bine a făcut.
Alexandru Ioan Cuza - Fondatorul României moderne
Straşnic Domn a mai fost şi Cuza Vodă! El a făcut şcolile, el ne-a dat pământ şi tot el a surpat pătulele împărăteşti. Şi bine a făcut.
Tot el a silit pe ciocoi să plătească bir şi să asculte de
legi. “Tot Cuza-Vodă a unit ţărişoarele noastre. Pe Valahia cu Ţara Românească,
de a făcut o ţară straşnică.
De nu era El... Cuza, săracu! A făcut multe bunătăţi pentru noi şi ne-a iubit, mai abitir ca un părinte. De nu era el, nu mai aveam noi azi pământ şi tot săraci era să murim!” (I.A. Condrea 1906).
Cum pedepsea Vodă-Cuza. “Îi plăcea disciplina. Într-o zi, domnitorul s-a uitat pe fereastra palatului, la gardă şi ce văzu? Un sublocotenent din gardă să furişă afară şi intră în cârciuma de peste drum. A luat un aldămaş şi începu să-i scrie: «Ieri sergent, azi sublocotenent»... «– Şi mâine soldat prost» – îi strigă Vodă, care-l urmărise”. (D. Teleor – Anecdote cu Vodă Cuza).
Citește pe Antena3.ro
Cuza şi căluşarii. “Cuza Vodă era de-o bunătate de inimă! Mergea el odată pe jos prin Bucureşti, cum îi era obiceiul. Deodată, 12 căluşari îl înconjoară şi-ncep a juca şi a cânta. Când au sfârşit jocul, Cuza-Vodă dădu fiecăruia câte un galben”. (Gh. Popescu-Vânători 1909).
Zicători despre Cuza. Nu-i fi tu Cuza! – adică om mare. Parcă-i Vodă-Cuza: adică frumos, fudul, care nu se teme de nimeni.
Hora lui Cuza. “Frunză verde trei lalele/ De la Milcov mai la vale/ S-a-ntins o horă mare/ Că e zi de sărbătoare/ Iată-l pe Cuza călare/ Cum strigă în gura mare:/ Trageţi hora cu-nfocare
Din Carpaţi până la mare!/ Frunză verde mărgărit/ De când Cuza-i la domnit/ Avem pâine la dospit,/ Şi untură la prăjit./ Cuza Vodă să domnească,/ Oştirea să o mărească/ Pe boieri să-i umilească/ Ţara mândră să croiască/ Pe clăcaşi să-i dezrobească/ Cu pământ să-i dăruiască/ Traiul bun să-l făurească,/ Tot omul să-l pomenească”. (Gh.N. Dumitrescu – Bistriţa)
“Când l-au scos din domnie pe Cuza eu eram santinelă, adică eram cel care avea poruncă să nu lase pe nimeni înăuntru. Da-ntr-o seară, ce zic eu seara, pe la miezul nopţii, au venit mai mulţi boieri şi ofiţeri şi-au descuiat uşa cu cheia. Eu am crezut că o au de la domnitor. După jumătate de ceas au ieşit cu Domnul Cuza îmbrăcat nemţeşte. Şi mai târziu am pricepuit eu viclenia. Când mi-am dat seama am plâns până-n zori. Se duse bietul Cuza. El, care ne-a făcut atâta bine. Şi azi îmi pare rău”. (Auzită de la Ionică Lupu din Ciutureşti).
“A venit pe la noi odată Cuza Vodă cu cucoana lui… Era o frumuseţă mare. Şi era lume, lume! Şi umblau frumos şi era minune. Ce se potriveşte! Mânca lumea pepeni şi lăutarii cânta şi Vodă se bucura. Ei, Om mare! A făcut mult bine-n ţară. Ferice şi halal să-i fie de sufletul lui”. (Ov. Densuşianu, 1906).
Cuza, ce om era! “L-am văzut şi eu pe Cuza, la Focşani. Era cam spânatec şi c-un ciocşor negru, colea. Un om din Bogza a îndrăznit şi i s-a jăluit că lui nu i se dă pământ. Da Cuza: – Măi, băieţi, n-am ce vă face, n-am cum să vă scot din mâna câinilor. Să scap întâi de câini şi pe urmă am să vă dau pământ la toţi. Şi-aşa era Cuza. Dacă aveai ceva de vorbit, te duceai şi vorbeai cu el, cum vorbesc eu cu dumneata”. (I.I. Stoian – Texte folclorice)
Cuza a fost bun domnitor! A dezrobit robii, a slobozit moşiile, iar măsurile care până la el erau false le-a făcut drepte. Ocaua a făcut-o de patru litri şi baniţa de 12 oca vechi. A făcut şosele şi poduri. A făcut biserici şi mai ales şcoli pentru învăţătură. Era milostiv şi mare făcător de bine.
O poveste? Cuza era fugar de mai bine de două luni în pădurea Fedeştilor cu Scarlat Mavrogheni, Iordache Lambrina şi domnitorul Mihalache Sturdza. Îi urmăreau mulţi. Au primit la Iaşi să stârnească bucluc, ca să schimbe pe domnitor. Şi nu peste mult s-a făcut Unirea şi Cuza a ieşit la sorţi să fie domn. Mândră sărbătoare a fost atunci şi or încotro te întorceai auzeai Hora Unirii.
Pentru Domnitor. Moldova şi Muntenia închipuite ca două fete: “Ici în vale la fântână/ 2 fete spală lână/ Cuza le ţine de mână/ Ici în vale mai-nainte/ 2 fete spală grâu/ Cuza le spune cuvinte! Şi în vale la pârâu/ 2 fete spală grâu/ Cuza le ţine de brâu/ Ici la vale, ici în ţară/ Aste 2 fetişoiare/ Cu Cuza se cununară!”. (G. Popescu Vânători – Istorisiri 1977)
“Oastea lui Cuza s-a făcut cu arcanu. Întâi cu funia-i prindea. Pe care flăcău nu-l prindea nici că-l punea… Sunt 60 de ani de-atunci. Apăi să fi văzut cum fugeam să nu ne prindă. Şi pe mine – eu-s fricos. Ţi-ai găsit cum ţi-i scris. Îmi tunse biata chichiliţă din cap
de-aveam capu’ ca un bostan. De, ca să fac slujba ţării. Aşa am ajuns la Bucureşti la cazărmile lui Cuza, Măi, măi! Ce mai chipeş şi bun la inimă era Domnitoru Cuza. De câte ori mă nimeream la Curtea împărătească, numai ce-l vedeai în haină ostăseaşcă. Frumos, frumos şi venea la noi şi ne spunea:
«– Faceţi-vă datoria către ţară, băieţi! Ce nu vedeţi? Şi eu sunt soldat al ţării. Şi după ce v-aţi duce pe la casa voastră, am să vă dau pământ». Şi Sfânt să-i fie ciolanu, că mult bine mi-a făcut omul ăsta”. (I.A. Condrea şi D. Densuşianu 1906)
Ocaua. “Ei, apăi Cuza avea obiceiul să umble în straie ţărăneşti. Voia să ştie el năcazurile şi suferinţele poporului. Şi-a ajuns el la un sat şi mereu dădea de un ţigan. Cum îl vedea pe Cuza îşi scotea căciula şi se-nchina până la pământ. Cuza mirat l-a-ntrebat: «– Măi ţigane, tu ştii cine sunt eu?»… «Apoi, de mânca-te-aş de unde să te ştiu, că doară nu eşti Vodă?». «Ba sunt chiar Vodă!»… «Să măreşte OCA la băutură, că tare-i bună!»… «Bine, ţigane!». Şi a mărit-o. Şi peste o vreme iar se-ntâlneşte cu ţiganul, care iar începe cu ploconeala. «– Ce e, ţigane, mai vrei ceva?»… «Dacă ai mai mări oleacă OCA, ar fi mare bine pentru NOROD!»… «Bine, ţigane!». Şi măreşte OCA, care nici azi nu e uitată de NOROD. Şi nu ştiu cum se mai întâlneşte odată.
«– Ei, ţigane, cum ţi se pare OCA?»… «Ei, Doamne, mânca-te-aş îi bună cum ai făcut-o, dar dacă ar fi mai mare, n-ar strica»... «Ei, ţigane, te prea-ntreci. De-acuma du-te la Bahlui şi mai bea apă fără OCA». De atunci a rămas vorba în Iaşi că pe cel ce nu se mai satură de băut, lumea îl trimite la Bahlui: Du-te şi mai bea la Bahlui. (1900 – Culeasă de la sergent Maior Traian). Iaca ce făcea Cuza. «Cuza, de făcea inspecţia trupei unui regiment, trecea şi pe la infirmerie. A găsit un sanitar ce se ruga de soldaţi să ia doctoria. Ei, neam – nu şi nu. Cuza: De ce nu vrei să iei doctoria, măi? Soldatul: E amară, măria-ta! Cuza: Cum să fie amară. Ia dă-o să o iau şi eu. E dulce, vezi, e dulce!”. (N.I. Dumitrescu – 1911)
Demn şi patriot. Vodă Cuza a fost expresia unei epoci de mari prefaceri economie şi sociale. A fost atât de-nsemnat pentru oameni în folclor, cât Ştefan Vodă cel Sfânt.
Au scris despre el V. Alecsandri, Grigore Alexandrescu, George Baronzi, Cezar Boliac, Dimitrie Bolintineanu, Ion Creangă, I.L. Caragiale, AL. Vlahuţă, Al. Macedonski, Mihail Sadoveanu, George Tutovanu etc.
Patriot luminat, om de stat cu vederi largi şi democratice, iubitor de popor. De numele lui sunt legate marile fapte ale vremii.
Aşa a devenit simbol, mit şi epitetele lui sunt: bun, drept, viteaz, iertător, prietenos, frumos, ager la minte, milos, petrecăreţ, modest. Aşa apare el în folclor. Cei care l-au văzut susţin că era chipeş, voinic, îndemânatec şi iute, tare mândru în hainele de domn. Om de treabă, modest pentru că umbla pe jos, demn şi patriot, deloc fudul.
