Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Am vorbit indelung despre Adrian Paunescu si despre poezia sa de dragoste cu fiica poetului Ana-Maria Paunescu. Am ascultat cu lacomie si lacrimi in ochi povesti despre clipele in care Ana-Maria era martora la nasterea unei poezii de dragoste.
Mi-a fost foarte greu sa ii spun ca acest articol va aparea cand se implineste un an de cand Poetul nu a mai scris nici o poezie.
"Pentru poeti exista alte coordonate, la ei nu se masoara atat de simplu timpul, sunt diferiti, sunt imprevizibili si nu pot accepta intunericul, eternitatea lor nu incape in calendarele noastre grabite, poezia, iata, depaseste orice bariere conventionale. Antologia «Cele mai frumoase poezii de dragoste» (volumul al doilea), aparuta cu Jurnalul National pe 2 noiembrie, seamana cu noi, cu toti, seamana cu indragostitii acestor vremuri nesigure si isi face loc in vietile noastre firesc, ca o vindecare, ca o destainuire a anotimpului melancolic, ca un semn ca sentimentele nu mor, nu se uita, nu-si pierd intensitatea. Iubirea nu se demodeaza, ideile pe care poetul le traduce in metafora sunt valabile pentru oricare dintre noi, pentru oricine stie ce inseamna o privire sau o despartire." Cum sa o intreb pe Ana-Maria cum a trait anul acesta cand eu i-am vazut aproape zilnic suferinta? Suferinta si demnitatea.
"Nici toamna nu mai pare atat de grea, nici singuratatea nu-si mai respecta definitia, e toamna, da, dar cineva, inaintea noastra, un poet cu inima prea mare pentru lumea noastra, ne-a lasat scris scenariul, ne-a invatat cum sa facem ca sa supravietuim, ca sa ne iubim mai mult, tot mai mult, indiferent de obstacole, trecand peste timp, peste varste si peste povara ezitarilor."
Totusi, cum este sa nu mai poti scrie poeziile de dragoste ale Poetului? "Eu nu am avut norocul ca tata sa-mi dicteze foarte multe poezii de dragoste. Dar l-am vazut scriind destule, i-am invatat privirea pe de rost, i-am inteles zbuciumul si mi-am dat seama, alaturi de el, ca o mare iubire chiar poate schimba lumea, ca versul are forta de a intocmi cele mai credibile tratate sentimentale, singurele tratate definitive, care se transmit din generatie in generatie, ca un spectacol cu intrare libera, ca un drog nobil. Ma simt singura, desi nu am dreptul, mi-e ciuda ca nu-mi gasesc echilibrul, mi-e dor, tot mai dor, il caut in fiecare zi, dar aici nu-i vorba despre mine, ci despre el, despre Adrian Paunescu, despre acest noiembrie fara vocea lui, despre dragostea pe care ne-a purtat-o neincetat, o dragoste prea mare pentru o singura inima..."
Si amintirile despre jocul ei copilaresc. "Uneori, cand citeam impreuna poezii de dragoste scrise de el (am rugat-o sa-mi confirme ca mi-am inchipuit corect ca nu era deloc «tunator», cum am fi tentati sa credem, atunci cand citea poezie de dragoste, iar ea mi-a desenat un tablou melancolic), il rugam pe tata sa-mi spuna pentru cine au fost scrise. «Asta pentru cine e?» De multe ori, imi spunea. Erau nume de care mai auzisem si-mi placea sa vad ca are incredere sa-mi dezvaluie detalii din trecut. Cateodata imi raspundea ca nu mai tine minte pentru cine a scris versurile respective. Eu ma rasfatam, insistam copilareste, iar el imi explica rar, calm, ca exista situatii de viata in care conteaza mai mult rezultatul decat cauza. Unele nume, unele iubiri isi pierdusera initialele si pe el nu-l mai deranja asta. Avea dreptate. Acum inteleg ca pentru un mare poet, vesnic indragostit, nevoia de iubire e cea mai importanta.
Sigur ca mi-as fi dorit ca toate poeziile lui de dragoste sa fi fost scrise pentru mama mea. Sau cele mai frumoase dintre ele. N-a fost sa fie si m-am obisnuit cu aceasta idee cand am crescut putin si am inteles ca nici nu ar fi fost posibil ca un om ca tata sa-si poata canaliza sentimentele intr-un singur sens, pe tot parcursul vietii. Mi-e foarte clar ca daca el nu ar fost exact asa cum il stim, daca nu ar fi iubit nebuneste in fiecare clipa, probabil ca nici eu nu as fi existat si nu m-as mai fi putut bucura acum de poezia lui de dragoste, de versurile dedicate mamei, de versurile scrise pentru alte mari iubiri ale trecutului. La un moment dat, iubirea devine istorie. Si noi n-avem dreptul sa contestam istoria." Putem sa citim poezia de dragoste.
Hai sa mergem intr-o seara
Hai sa mergem intr-o seara
Si, scapati de ultimul deochi,
Intr-o crasma ordinara,
Sa tacem, privindu-ne in ochi.
S-a facut tarziu,
Mi-e asa de frig,
Peste marele pustiu,
Ridic fruntea si te strig.
N-am sa-ti cer nimic,
Te iubesc si-atat,
Nici nu stiu cum sa-ti explic
Cat imi este de urat.
Intr-un birt sarac
C-un birtas milog,
Murmurand, cand ceilalti tac,
Ora-nchiderii, va rog.
Tu sa-ncepi sa plangi,
Eu sa-ncep sa cant,
Sa ne dea afara-n branci,
Sa ne-arunce pe pamant.
Vino negresit,
Sa tacem fierbinti,
Pentru tot ce am gresit
Cand vorbeam fagaduinti
Insa intr-o zi,
Cum e si firesc,
In zadar voi mai dori,
N-am sa te mai regasesc.
Si te-as mangaia,
Cand iti este rau,
Tu, nefericita mea,
Eu, nefericitul tau.
Haide intr-un birt,
Intr-un cartier,
Hai sa bem cafea si spirt,
Nici sa-mi ceri si nici sa-ti cer.
1984, Majay Gyözö
publicata in "Cartea Cartilor de Poezie", capitolul "Poezii-cantece", 1999
Citește pe Antena3.ro
