Un spectacol de percuţie interactivă numit "I Drum, U Drum, We Drum" a avut loc la 7 iulie la Casa de Cultură a Studenţilor Bucureşti "Grigore Preoteasa". Un eveniment cu totul deosebit, unde toată lumea a simţit energia şi vibraţia ritmului creat alături de ceilalţi spectatori împreună cu Echipa DrumCafe! I Drum, un spectacol în care vedeta a fost spectatorul! Echipa DrumCafe compusă din Ati de Chile, Cristian Melak, Fabian Sanchez, Felix Moldovan şi Gilberto Ortega a avut nevoie de doar 90 de minute pentru relaxarea perfectă a celor prezenţi.
O sală mare, scaune pentru participanţi, o scenă pentru echipa DrumCafe, câte o tobă pe fiecare scaun şi de aici până la nebunie a fost doar un pas. Încet, membrii echipei au început să bată în tobe, spectatorii i-au urmat oarecum nesiguri, dar sentimentul indus i-a bulversat într-un mod de-a dreptul incredibil. Încântarea se putea citi pe chipurile celor care la început şchiopătau, dar la finalul spectacolului DrumCafe erau încărcaţi de energie, mai drepţi ca oricând.
Dan Popa, directorul filialei româneşti a companiei, ne-a povestit despre beneficiile acestui gen de manifestări. "Lucrez din 2004 în acest domeniu. Oamenii de afaceri spun că dacă ar putea să-i determine pe toţi angajaţii să împingă lucrurile în aceeaşi direcţie în acelaşi timp, firmele lor ar putea deveni foarte repede lideri de piaţă! În general, este foarte greu să obţii cooperarea totală şi armonioasă a unui grup. Totuşi, există situaţii când acest lucru se întâmplă. Ele pot fi chiar provocate, de exemplu folosind nevoia ancestrală de ritm şi armonie a oamenilor! Lider mondial în evenimente de percuţie interactivă, ocupându-se tocmai cu crearea unor astfel de momente, DrumCafe s-a dezvoltat extraordinar de rapid, fiind prezent în peste 20 de ţări în numai 12 ani, tocmai pentru că a înţeles şi a ştiut să arate valoarea acestui tip de experienţă interumană. La evenimentele acestea au participat personalităţi ca Bill Clinton, Nelson Mandela, George Bush, Peter Gabriel, Will Smith, Nicole Kidman. DrumCafe a participat la programul de deschidere a Olimpiadei de la Beijing 2008."
O ENERGIE DIFERITĂ
Începută acum 12 ani în Johannesburg, Africa de Sud, sub titulatură de drum circles, DrumCafe a avut succes rapid adresându-se oricărui tip de grup indiferent de nivelul cunoştinţelor de percuţie! O şedinţă de percuţie de grup durează între 20 şi 60 de minute, ea traversează orice bariere ar exista între oameni şi îi motivează să realizeze lucruri împreună cât mai bine. Lideri mondiali şi simpli oameni colaborează foarte bine la o astfel de activitate, iar ritmurile africane apelează la instinctele noastre de luptători şi ne încarcă cu o extraenergie de care toţi avem nevoie. "DrumCafe a transformat această activitate într-un produs de top", spune Dan Popa, "care se adresează unui număr foarte mare de situaţii: pentru dezvoltarea echipelor, ca parte a programelor de leadership, de comunicare, ca parte a oricărui tip de întâlnire, conferinţă, ca instrument de comunicare în interiorul şi în afara organizaţiei ori ca moment exotic şi de entuziasm colectiv cu ocazia oricărei celebrări, lansări sau aniversări. În România, franciza a fost achiziţionată de Latura Extremă/Team Doctor, companie specializată în programe pentru dezvoltarea echipelor".
UN INSTRUMENT BUN DE COMUNICARE
Dacă te distrezi alături de un grup de oameni, cu siguranţă a doua zi veţi fi mai familiari şi te vei descurca mai bine atunci când veţi avea ceva de făcut împreună. "Trebuie să te comporţi într-un anume fel ca să obţii cooperarea celorlalţi, ca să meargă toată lumea în aceeaşi direcţie", spune Dan Popa. "Realizând intervenţii pentru diverse grupuri, am căutat şi un lucru care să fie simplu, la obiect, o experienţă pe care oamenii să o aibă şi, pur şi simplu, să o înţeleagă fără să li se explice prea mult. Atelierul interactiv de percuţie este ceea ce se numeşte DrumCafe. Percuţia este o expresie muzicală destul de accesibilă, minimă pentru oricine are ureche muzicală. Este un instrument foarte bun de comunicare, pentru că ritmul şi armonia, anticipaţia ritmului există în fiecare dintre noi şi este relativ uşor să conduci un grup de oameni spre sincronizare, de armonie muzicală. În unele culturi, percuţia a fost folosită fie la chemare la război, între comunităţi, sau pentru a celebra bucuria de a fi împreună. Percuţia are un efect puternic asupra psihicului, se foloseşte în terapie, unele culturi o folosesc în religie, la transe. Este un instrument care are nenumărate efecte asupra oamenilor. Ce face DrumCafe? Ce facem noi? Luăm o parte din aceste efecte şi cu ele ajutăm grupurile să le crească nivelul de energie, entuziasmul, să vadă ce pot face împreună, o lecţie practică pentru un grup să atingă armonia muzicală. Oamenii sunt dispuşi să comunice, doar să li se dea ocazia potrivită să se exprime. Oamenii se bucură că pot cânta împreună, că fac un lucru nou, au un instrument în mână şi îl pot folosi. Atunci când faci asta, la un moment dat eşti limitat logistic de numărul de oameni care pot participa la un moment dat la ceva, indiferent la ce. La DrumCafe se poate lucra cu până la zeci de mii de oameni. Este mult mai simplu decât în alte activităţi. Sunt companii care au nevoie de oameni care să fie motivaţi, să aibă apetitul de a face ceva împreună, să le placă ideea şi să fie mai apropiaţi unii de alţii chiar şi printr-o experienţă de acest gen."
TRĂIRE INTENSĂ
"DrumCafe este o companie de percuţie interactivă, cea mai bună din branşa sa, care oferă divertisment pentru evenimente corporatiste, dar şi pentru publicul larg pasionat de muzică. Cu peste 17.000 de evenimente organizate în 34 de ţări, pentru 220 dintre cele 400 companii de top din lume şi spectacole de scenă, acest concept a devenit rapid unul din cele mai cunoscute. Misiunea noastră, a produsului şi a echipei DrumCafe, este să oferim oamenilor experienţa inedită a interacţiunii prin intermediul ritmului şi vibraţiei muzicale, rezultatul final: multă energie, implicare emoţională şi o trăire intensă a momentului şi a ritmului. O sesiune de percuţie eliberează stresul şi binedispune, relaxează şi energizează audienţa, o reîmprospătează fizic şi mental, o revitalizează pentru ca mai apoi să fie pregătită să asimileze informaţii, să fie aptă pentru training, muncă. După fiecare sesiune, angajaţii dobândesc o nouă perspectivă asupra muncii şi colaborării în echipă. Echipa unei firme, a unei companii, se va transforma şi va avea un moral ridicat. În Germania evenimentele sunt mai mari, la noi cel mai mare a fost de 800 de oameni. În medie, spectacolele noastre au un număr de 300 sau 400 de oameni. Personal am asistat la nenumărate spectacole de gen. Echipa din România a realizat acest show, iDrum, deschis publicului larg, pentru că mulţi vor să experimenteze singuri, nu pentru că i-a adus firma, pur şi simplu vor să vină şi să găsească un bilet şi să asiste la ceva ce îi farmecă, îi energizează, le oferă o alternativă. Este un spectacol diferit, deschis oricui, puţin altfel faţă de rutina celor pentru firme, dar mai bogat muzical, mai încărcat cu show din partea percuţioniştilor pentru că este un cerc interactiv", a încheiat Dan Popa.
PĂRERI PRO ŞI CONTRA
Nu toată lumea e convinsă de efectul pe care o lecţie de percuţie îl are asupra oamenilor şi mai ales că ar ajuta la sudarea unei echipe, dar DrumCafe este una dintre puţinele metode simple prin care poţi implica angajaţii într-o activitate comună şi distractivă. Poate nu toţi ating culmea perfecţiunii, dar exerciţiul este o lecţie foarte bună despre muzică, mai ales că e nevoie de foarte multă concentrare din partea ta pentru ca ansamblul să sune bine. Unii nu au ureche muzicală, unii poate nu sunt pregătiţi sufleteşte pentru aşa ceva, unii pur şi simplu poate nu au chef de distracţie când ţara este sub ape, dar este surprinzător cât de bine pot suna câteva beat-uri de bază combinate. Orice copil şi-a dorit să bată toba când era mic, aşa că a fi mare şi a bate toba este cu atât mai incitant. Poate mai interesante decât tobele sunt aşa-numitele Boomwhackers, nişte tuburi de plastic diferite ca mărime, care scot un alt sunet atunci când sunt lovite de palmă, iar dacă sala e împărţită în mai multe zone, fiecare cu sunetul şi ritmul ei, chiar te simţi ca un adevărat membru al orchestrei.
Citește pe Antena3.ro