Gheorghe Vladan a ucis doua femei si a ranit alti sase oameni, tragand in ei cu un pistol Glock. Seful Politiei Romane a sustinut public ca Vladan nu ar fi fost politist, ci doar un 'un simplu sofer'. Ba mai mult, domnia sa a afirmat ca dosarul pentru permisul de port-arma a lui Vladan ar fi fost incomplet, motiv pentru care a decis sanctiuni la nivelul Politiei Capitalei. 'Va asigur ca am vazut dosarul, sunt sapte file la dosar si lipsesc trei dintre ele. Va asigur ca nu exista niciun fel de aviz psihologic la dosar, ci doar cel de la medicul de familie. Daca apare acest aviz si daca acest aviz este real si este din 2010, pot sa va spun sigur ca imi dau demisia", declara chestorul de politie Liviu Popa la postul RTV pe 7 martie a.c.. A doua zi, Jurnalul National a prezentat public dovada medicala ce tinea loc, in dosarul lui Vladan, si de aviz psihologic, si de certificat medical tip.
Vladan a solicitat permisul de port-arma nu ca un simplu cetatean, ci folosindu-se de calitatea lui de politist. In decembrie 2010, data la care a fost intocmit acest dosar, normele de aplicare a Legii 295/2004 prevedeau derogari pentru politisti, astfel incat, in cazul acestora, nu mai era nevoie de aviz psihologic si de certificat medical tip, ci doar de o simpla adeverinta medicala. In plus, politistii nu depuneau la dosar nici cazierul, si nici 'certificatul de absolvire a unui curs de instruire teoretica si practica in domeniul armelor si munitiilor'. In cazul lor, era nevoie doar de o adeverinta eliberata de angajator, din care sa reiasa ca sunt politisti. Statutul de politist presupunea, aprioric, ca respectivul fusese deja testat psihologic la serviciu, instruit sa traga cu un pistol si, fireste, curat in cazier. In plus, art.28, li. l) din Statutul Politistului prevede ca el are dreptul la 'portul permanent al armamentului din dotare sau achizitionat personal, in conditiile legii'.
Mai multi politisti ne-au confirmat ca in decembrie 2010 o simpla adeverinta eliberata de Serviciul de Resurse Umane tinea loc de certificat medical tip, aviz psihologic, cazier si dovada de la poligonul de trageri. Legea 295/2004 a fost modificata in vara anului trecut, si tot in urma unui incident cu victime umane, provocat de un politist. Numai ca in normele de aplicare a noii legi, legiuitorul a uitat sa introduca obligativitatea verificarii psihologice a politistilor care obtinusera permise pana atunci. Iar avizul psihologic a ramas obligatoriu si necesar la dosar doar pentru aceia care au solicitat permis de port-arma de la acea data si pana in zilele noastre.
Astazi va prezentam dovada ca, in ciuda celor declarate de domnul chestor Liviu Popa, in dosarul lui Vladan nu exista avizul psihologic nu pentru ca dosarul ar fi fost incomplet, ci pentru ca Vladan a obtinut 'permis de port arma cu glont' folosindu-se de calitatea lui de politist. In document scrie, negru pe alb - 'Se adevereste prin prezenta ca domnul Vladan Gheorghe (...) este incadrat in unitatea noastra (n.r. - Directia Generala Logistica a MAI) ca functionar public cu statut special (politist), de la data de 01.11.2007. I s-a eliberat prezenta pentru a-i servi la Directia Generala de Politie a Municipiului Bucuresti, in vederea obtinerii permisului de port-arma cu glont'. Adeverinta e datata 12 noiembrie 2010.
Putem presupune ca in ochii domnului chestor Liviu Popa Vladan nu era politist. Desi, in acte, este. A confirmat-o si ministrul de interne Gabriel Berca, care a constatat nereguli in dosarul de angajare a lui Vladan. Putem presupune ca, deoarece il considera pe Vladan doar 'un simplu sofer', seful IGPR se astepta sa gasesca in dosarul permisului de port-arma chiar actele necesare unui simplu sofer. Si ca de aici a rezultatat povestea cu 'lipseste avizul psihologic'... Putem presupune si ca sanctiunile dictate la nivelul Politiei Capitalei, cu motivarea 'dosar incomplet', au fost dispuse pentru protejarea imaginii Politiei Romane. Insa nu putem presupune si in niciun caz accepta ca o neregula poate fi reparata printr-un sir de alte nereguli.