Fănică Luca, o voce incredibiă

Fănică Luca a cucerit lumea atăt cu trilurile de ciocărlie născute din naiul său, căt şi cu acele căntece de dragoste interpretate cu o voce incredibil de catifelată şi de puternică in acelaşi timp. O restituire: muzica anilor ’30. E ca o otravă dulce şi ajungi să o cerşeşti picătură cu picătură.

"Ursitoare, ursitoare…"

Fănică Luca, o voce incredibilă, o voce blăndă, şi gravă, şi catifelată, puternică şi măngăietoare in acelaşi timp. Cel mai mare naist pe care l-au cunoscut oamenii vreodată.

O muzică aşa de frumoasă că simţi nevoia să iţi laşi lacrimile libere, o muzică din alte vremuri, cu un parfum aparte. Căntece de dragoste, hore, sărbe.
Ascultaţi…
"Ursitoare, ursitoare,/ Vedeate-aş legată-n fiare/ Şi de măini, şi de picioare/ Ne omori, măi frăţioare.(…) Ursitoare ca la mine/ Nu mai da la nime-n lume…".

Să fi fost nemulţumit Fănică Luca de faptul că era stăpănul naiului? Că era adorat la New York, la Londra, la Paris? Că făcea săli pline oriunde se ducea in lumea asta? Să-i fi fost teamă la un moment dat de toate plecăciunile care se făceau in faţa sa, atunci cănd căntecul naiului se scurgea limpede şi duios ca mierea de salcăm? Să fi fost copleşit Fănică Luca de darul primit de la ursitoare?
A
inceput să cănte pe doi lei. Apoi a ajuns să cănte in faţa regilor, impăraţilor şi stăpănilor lumii. Cănd apropia naiul de buzele insăngerate, el devenea stăpănul tuturor. Pentru că Fănică sufla in nai cu sufletul…

Credeaţi că aţi trăit toate senzaţiile pe care ţi le poate da muzica atunci cănd o asculţi? Credeaţi că aţi ascultat toate poveştile care s-ar fi putut spune? Ascultaţi muzica lui Fănică Luca. Se va strecura in sufletul vostru şi… va rămăne acolo. Ca o dragoste pe care nu o poţi alunga. Muzica lui Fănică Luca te ridică puţin deasupra pămăntului, iar plutirea aceasta te face să iţi doreşti să o mai asculţi o dată, şi incă-odată. E ca o otravă dulce, şi ajungi să o cerşeşti picătură cu picătură. E ca şi cănd un inger ţi-ar cănta la ureche şi nu vrei să pierzi fericirea aceasta.

VIAŢĂ ROMANŢATĂ. Fănică Luca şi-a scris pe scurt povestea vieţii; a marcat realizările profesionale, deoarece căntecul a fost viaţa sa. "Subsemnatul Iordache - Luca Ştefan (Fănică Luca) artist emerit al RPR şi Laureat al Premiului de Stat, Clasa I-a, distins cu Medalia şi Ordinul Muncii, profesor la Şcoala Medie de Muzică, din Bucureşti, nr. 1, clasa - de nai. (…) In aprilie 1937, in colaborare cu maestrul Grigoraş Dinicu şi orchestra sa, am plecat la Expoziţia Universală din Paris, fiind trimişi de statul Romăn, unde sunt vii şi astăzi succesele doinelor, horelor, sărbelor, şi renumitei «Ciocărlii» căntate din nai şi orchestră. In urma marilor succese, Ministerul Educaţiei Naţionale Franceze, m-a decorat cu Ordinul «Palmes» Academiei Franceze in gradul de ofiţer, mi-au acordat Diploma de Onoare Clasa I - cu Medalia de Aur". In 1939 a fost la New York la Expoziţia Universală şi a cucerit şi America. Apoi, a cucerit Asia. Europa ii era demult la picioare. Dar cel mai important, in 1949 a infiinţat prima catedră de nai din Romănia. Elevii săi - Gheorghe Zamfir, Nicolae Părvu, Radu Simion şi Damian Luca vorbesc despre el in Ediţia de Colecţie de luni, 4 iunie.

George Enescu: "Eşti cel mai bun suflător pe care l-am auzit pănă azi"

Fănică Luca povestea că mare parte din muzica sa a fost culeasă chiar de el pe vremea cănd cănta la nunţile şi petrecerile de la ţară. A inregistrat multe discuri, mai ales in străinătate. Fănică Luca a fost un fenomen, a uimit lumea intreagă, de la regi la preşedinţi. Cea mai bună dovadă a talentului său fără egal este un episod petrecut la New York: "(…) virtuozul nostru a cunoscut un romăn: pe George Enescu. George Enescu adusese la expoziţia internaţională opera «Oedip», Fănică Luca - «Ciocărlia»... Intr-o noapte, după spectacol, Fănică Luca a căntat pentru marele compozitor intr-o odăiţă deasupra pavilionului romăn. Către dimineaţă, George Enescu i-a spus aşa: «Eşti cel mai bun suflător pe care l-am auzit pănă azi!». Presa vremii era, normal, la picioarele lui: «In mindir sau smoking apare apoi Fănică Luca; naiul lui stărneşte senzaţie şi uluială. Toată lumea il ascultă in tăcere, il răsfaţă şi-l aplaudă.
E chemat la mese, căntă englezoaicelor «la ureche» - o aduce cu naiul in orice bucată i se cere.
Cele mai ambalate de naiul lui sunt englezoaicele, care-i iau instrumentul in mănă, il examinează şi fluieră. Directorul Operei pariziene spunea intr-o seară că dacă l-ar aduce pe Fănică in Piaţa Operei să cănte, s-ar minuna parizienii (…)" CD-ul care insoţeşte Ediţia de Colecţie de luni conţine căteva piese vocale excepţionale. Dintr-o perioadă in care muzica avea un parfum aparte: anii ’30-’40.