x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special FAST BIZANTIN - Întronizarea unui patriarh, pe înţelesul credincioşilor

FAST BIZANTIN - Întronizarea unui patriarh, pe înţelesul credincioşilor

de Daniela Cârlea Şontică    |    01 Oct 2008   •   00:00
FAST BIZANTIN - Întronizarea unui patriarh, pe înţelesul credincioşilor

Pentru prima dată după 1989, la 30 septembrie, acum un an, am fost martori la ceremonia de întronizare a unui patriarh. Evenimentul prin care Prea Fericitul Părinte Daniel era aşezat în jilţul patriarhal a avut parte de o mediatizare pe măsură. Orientându-ne după cărţile de tipic bisericesc, vom face o succintă prezentare a momentelor întronizării patriarhului şi vom explica simbolistica însemnelor bisericeşti primite.



Pentru prima dată după 1989, la 30 septembrie, acum un an, am fost martori la ceremonia de întronizare a unui patriarh. Evenimentul prin care Prea Fericitul Părinte Daniel era aşezat în jilţul patriarhal a avut parte de o mediatizare pe măsură. Orientându-ne după cărţile de tipic bisericesc, vom face o succintă prezentare a momentelor întronizării patriarhului şi vom explica simbolistica însemnelor bisericeşti primite.

Corectitudinea termenului "întronizare" este puţin controversată dincolo de cercurile preoţeşti, părând legitimă întrebarea: "De ce se spune întronizare şi nu întronare?". Răspunsul este dat de dorinţa de păstrare în spiritul tradiţiei a cuvintelor care definesc anumite slujbe şi solemnităţi, chiar dacă în 2008 poate suna învechit.

STRĂLUCIRE ŞI PODOABE

Slujba de întronizare a unui patriarh este momentul prin care acesta, în urma alegerii, este recunoscut de Biserică în demnitatea respectivă şi arătat credincioşilor ca atare. Fastul slujbei îşi are originile în lumea vechiului Bizanţ, când astfel de momente erau prilej de a arăta strălucirea odăjdiilor şi a podoabelor bisericii, spre slava lui Dumnezeu şi apropierea oamenilor de cultul creştin. în Biserica Ortodoxă, întronizarea are loc în cadrul Sfintei Liturghii, săvârşită de obicei într-o zi de mare sărbătoare. Slujba cuprinde un Te Deum de întronizare, citirea Gramatei Sfântului Sinod al bisericii respective şi continuă cu înmânarea solemnă a însemnelor patriarhale de către mitropoliţi, apoi cu aşezarea în tronul patriarhal. Patriarhul primeşte în timpul ceremoniei de întronizare mitra, engolpioanele, crucea pectorală, toiagul păstoresc şi mantia, fiecare având o semnificaţie aparte.

MITRA – "SFINŢENIA DOMNULUI"
Mitra este un acoperământ al capului pe care arhiereii îl folosesc în timpul actului liturgic. Mitra este şi simbolul vredniciei pe care arhiereul (episcop eparhiot, mitropolit sau patriarh) a primit-o de la Hristos ca principal săvârşitor al celor sfinte. În primele veacuri creştine, mitra era o simplă bandă de metal, care împodobea capul asemenea coroanelor împărăteşti sau a tăbliţelor de aur pe care le purtau arhiereii Vechiului Testament în timpul serviciilor religioase de la Cortul Mărturiei şi de la templu şi pe care erau scrise cuvintele "sfinţenia Domnului". Aflăm din scrierile patristice că Sfântul Apostol Ioan şi Sfântul Apostol Iacob – primul episcop al Ierusalimului – şi-au împodobit capul cu o cunună sub forma unei foiţe de aur în timpul oficierii serviciului divin. Din secolul al XVIII-lea au început să poarte mitră toţi episcopii, iar ca distincţie onorifică s-a îngăduit să fie purtată şi de unii arhimandriţi şi chiar de protopopi.

ENGOLPIOANELE, MĂRTURISIREA CREDINŢEI
Engolpionul este o insignă arhierească de forma unei iconiţe-medalion, confecţionată din email, aur sau argint şi îi infăţişează pe Mântuitorul şi pe Maica Domnului, fiind un accesoriu specific bisericilor ortodoxe. Arhiereii poartă engolpionul atât în timpul serviciului divin, cât şi în viaţa de toate zilele şi simbolizează pecetea şi mărturisirea credinţei din inimă. Când are pe el reprezentat chipul Maicii Domnului, simbolizează puterea mijlocitoare şi ocrotitoare a Prea Sfintei Fecioare Maria, căreia i se incredinţează. Patriarhul poartă două engolpioane, unul cu Maica Domnului şi altul cu Mântuitorul, pentru a se deosebi de ceilalţi arhierei.

CRUCEA, SEMNUL BIRUINŢEI

Crucea pectorală este o insignă a demnităţii arhiereşti pe care episcopul o poartă la piept nu numai în timpul serviciului divin, ci şi în timpul vieţii de zi cu zi. Crucea pectorală simbolizează Crucea lui Hristos, semn al biruinţei asupra păcatului şi a morţii.

CÂRJA – "PUTEREA DE A POVĂŢUI"
Cârja, toiagul păstoresc sau pateriţa este un baston înalt de doi metri, confecţionat din lemn sau metal, împodobit cu plăcuţe de aur, fildeş sau argint. La capătul de sus se termină cu doi şerpi încrustaţi peste care se suprapune un glob peste care se află fixată o mică cruce. Prin urmare, cârja este simbolul autorităţii pastorale prin care arhiereul este dator să păstorească poporul, după modelul lui Moise şi al lui Aaron care purtau toiege, semne văzute ale demnităţii şi puterii lor de a conduce poporul evreu. Toiagul de astăzi al arhiereilor mai simbolizează şi  toiagul lui Aaron, care a odrăslit (înmugurit) iar cei doi şerpi de la capătul cârjei închipuiesc înţelepciunea păstorului şi "puterea de a povăţui şi pedepsi pe cei neplecaţi şi a aduna la sine pe cei depărtaţi".

×
Subiecte în articol: special timpul