Fie şcoala cât de rea, tot mai bine-i în ţara mea!

Italia, Spania, Franţa, Canada i-au atras ca un miraj. Aveau, în sfârşit, şansa de a scăpa de o Românie îmbâcsită, cicălitoare, aglomerată şi cam bătrânicioasă pentru gusturile lor, dar şi de cursuri "cam grele". Pentru copiii care au părăsit ţara, plecând în străinătate împreună cu părinţii lor, depărtările s-au dovedit a nu fi decât o fata morgana. Pe vremea când erau în România nu ştiau cum să scape mai abitir de orele de şcoală. După anii petrecuţi pe alte tărâmuri şi învăţând "mai nimic" printre străini, mulţi dintre copiii braşoveni reîntorşi în ţară au ajuns să vină singuri la vechile lor şcoli şi să-şi depună cererea de reînscriere.

În pauze, abia dacă se ridica din bancă pentru a merge la toaletă. S-a întâmplat de câteva ori ca noii colegi să se atingă de ea şi apoi să se şteargă, de parcă "aş fi avut râie sau ciumă". Atunci a ştiut. Copiii aceia niciodată nu-i vor putea înlocui pe colegii pe care îi lăsase acasă. În România. Zi de zi, vreme de două săptămâni a plâns. Pentru ea, parcă venise sfârşitul lumii. Era mică. Clasa a II-a. Şi habar nu avea cum să lege vreo prietenie cu nişte copii care îi spuneau pe limba lor numai lucruri urâte. La început, Andreea nu a ştiut ce înseamnă. Apoi, ajutată de o columbiancă, cea care i-a şi devenit colegă de bancă vreme de trei ani cât a stat în Spania, a aflat că tot cu înjurături fusese primită şi ea. "În România făcusem clasa I. Învăţasem foarte bine. Mătuşa mea, care locuia de mult timp în Spania, mi-a spus că singurul mod în care puteam să le demonstrez ce fel de copil sunt era să învăţ şi să le arăt cât de multe lucruri ştiu. Nu a fost deloc greu. Eram obişnuită să citesc, să scriu. Ei, spaniolii, sunt mult mai leneşi, aşa că la sfârşitul clasei ajunsesem să fiu premiantă. Doamna învăţătoare îmi arăta caietul la colegi şi le dădea exemplu de caligrafie", povesteşte Andreea, îmbujorată. Acum este în clasa a IV-a şi nu s-ar întoarce acolo decât în vizită. Învăţătorul său de la Şcoala nr. 1 din Zărneşti, Braşov, o mângâie uşor pe spate şi o priveşte cu drag. "Nici nu ştiţi cât de îngrijorată a păşit şi în clasa noastră când s-a reîntors acasă. Mi-a spus ulterior cât de teamă i-a fost ca nu cumva şi copiii de aici să o întâmpine ca pe o intrusă, cu răceală, aşa cum s-a întâmplat în Spania. Ei însă au înconjurat-o cu atenţie, cu dragoste. Iar acum este toată un zâmbet." Ochii mari şi albaştri ai copilei de 11 ani descoperă o Andree curajoasă. "Când am plecat din Spania, după doi ani de stat acolo, colegii mei au plâns după mine, deşi la început nu mă puteau suferi", spune cu mândrie eleva din clasa a IV-a.

"ÎN PREAJMA MEA VORBEAU ÎN ARABĂ!"
Răzvan este acum în clasa a VIII-a. Şi învaţă în aceeaşi şcoală ca şi Andreea. Pentru el, însă, Franţa, ţara care i-a găzduit pe el şi pe familia sa mai bine de un an, l-a făcut să iubească limba franceză şi să îşi dorească să devină de-al locului. "Eu am urmat acolo un an pregătitor. Se făcuse o clasă cu copii de peste tot, unde învăţam intensiv franceza. Deşi trebuia să fiu clasa a VI-a, acolo, după ce mi-au dat un test pentru a-mi verifica cunoştinţele, m-au trecut direct în clasa a VIII-a, aşa de slab era nivelul lor de pregătire, comparativ cu al nostru", povesteşte Răzvan. "Engleza era pentru începători, iar matematica, o joacă. Ei de-abia atunci învăţau Teorema lui Pitagora, eu o visam încă din clasa a V-a", îşi aminteşte el. De-ndată ce a terminat anul de şcoală s-a întors împreună cu părinţii acasă, în România. În vizită. Pentru el, însă, vizita s-a transformat în şedere permanentă. "Ţin minte că el a venit singur cu cererea de reînscriere la şcoala noastră. Mi-a spus: «Vreau să repet clasa. Deşi poate copiii vor zice că sunt repetent şi vor râde de mine, eu îmi doresc să învăţ în România. Aici se face carte serioasă»." La fel s-a întâmplat şi cu Andrei, elev la Colegiul "Grigore Moisil" din Braşov. Deşi are 18 ani, el este doar în clasa a X-a. La sfârşitul clasei a VIII-a, a plecat cu mama sa în Emiratele Arabe Unite. În ţară a fost lăsat în grija unui tată care nu-i purta prea mult de grijă, iar mama sa a hotărât că e timpul să-l supravegheze mai îndeaproape pe fiul scăpat din mână. Zis şi făcut. Şi-a înscris copilul la o şcoală particulară, în Emirate, "că pe-acolo numai de-astea sunt. Ştiu că a costat-o foarte mult, 5.000 de euro pentru un semestru, şi asta era o şcoală ieftină", povesteşte băiatul cu ochi negri ca tăciunele. Profesorii indieni care vorbeau o engleză stricată, colegii săi arabi care în pauză nu conteneau să sporovăiască în limba lor maternă, deşi peste tot în jur erau copii de alte naţionalităţi care nu înţelegeau nimic, l-au făcut pe Andrei să regrete că nu este pe tărâm românesc. După un an s-a întors acasă. Şi de-atunci nu conteneşte să meargă la olimpiade şi să înveţe pentru a deveni informatician. Deşi, în trecut, abia dacă trecea pe la şcoală.

"TREI ORE PAUZĂ LA ŞCOALĂ"
Daniel abia dacă ridică ochii din pământ. Lângă el se află mama sa. De când cu peripeţiile trăite în Spania, mama e convinsă că, pentru a-i fi mai bine fiului ei, este nevoie să ţină în permanenţă legătura cu şcoala. Daniel a urmat cursurile clasei a V-a pe tărâm străin, printre copii şi profesori pe care nu-i cunoştea şi a căror limbă nu o înţelegea. "Îl vedeam că este necăjit, că nu prea îi plăcea să se ducă la şcoală, dar am zis că o să-i treacă, mai ales că treptat-treptat a început să prindă şi limba spaniolă", povesteşte mama. "De foarte multe ori auzeam de la profesoara în casa căreia munceam că, mai de pe la clasa a VII-a, copiii din Spania încep să umble cu droguri, sunt obraznici şi nu mai pot fi disciplinaţi nicicum. Atunci am început să-mi pun tot felul de semne de întrebare, mai ales că nu eram mulţumită nici de Daniel cum învăţa. Pleca de acasă cu noaptea în cap, ca să fie la 8:00 la şcoală, şi termina cursurile pe la 3:00 după-amiaza, deşi materiile erau mult mai puţine decât în România şi ei aveau doar câteva ore de şcoală pe zi. Adunate, erau vreo trei ore cu pauză cu tot. Mi se părea foarte multă pierdere de vreme. Daniel stătea pe holuri, pe-afară cu ceilalţi copii, în loc să facă ore. Aici, în România, chiar se învăţa, profesorii predau. Seara îmi spunea: «Nu avem teme de făcut!»", îşi aminteşte mama lui Daniel, Adriana Popa. La numai un an petrecut de copil în Spania, mama s-a hotărât să se reîntoarcă în România, pentru ca cel mic să-şi reia şcoala. "I-am pus meditator la Matematică şi la Limba română, pentru că rămăsese în urmă. Copiii din clasa lui ştiu acum mult mai multe decât el. Îmi pare rău că am plecat din ţară şi că l-am luat şi pe el. Pentru că simt că a pierdut un an din viaţă. Am vrut să reia clasa a V-a aici, în ţară, pentru a-şi umple golurile", spune hotărât mama sa.

SCHIMBAREA LA FAŢĂ
Ştefania, Mădălina, Andrei, Vlad sunt la liceu. Odinioară visau la cât mai multă distracţie şi cât mai puţină muncă. Ajunseseră să ignore şcoala, punând puhoiul de absenţe şi notele proaste pe seama dorului şi a lipsei părinţilor plecaţi în străinătate. Nu după mult timp au ajuns să fie alături de mamele şi de taţii lor, stabilindu-se în diferite ţări. Răceala noilor lor colegi, cunoştinţele sărace şi de cele mai multe ori deja ştiute de ei din şcoala din România i-au determinat pe mulţi dintre ei să privească cu alţi ochi şcoala de acasă. S-au întors. Unii au rezistat câţiva ani buni în străinătate. Alţii, doar câteva luni. Acum, ajunşi acasă, îşi doresc să urmeze o facultate, să fie pe picioarele lor, să-şi ajute ei părinţii care trudesc pe meleaguri străine şi, aşa cum spunea unul dintre ei, "să conducem lumea cu ajutorul unei minţi instruite".

Sătui de străinătate
"Anul acesta, ca şi în cel precedent, din cauza crizei financiare, cererile de reînscriere în şcoli au curs fără încetare", declară reprezentantul Inspectoratului Şcolar Braşov, Vasilica Diaconu. Conform datelor furnizate de inspectoare, în anul şcolar 2008-2009 s-au înregistrat 179 de cereri de reînmatriculare a elevilor care au revenit în ţară împreună cu părinţii lor. Din totalul lor, 94 sunt din ciclul gimnazial, 51 din cel primar şi 34 sunt elevi de liceu. "Cei mai mulţi copii, 109, s-au întors din Italia, 40 din Spania, 10 din Germania, 6 din SUA. Avem şi câte un elev revenit din Elveţia, Portugalia, Marea Britanie, Emiratele Arabe, Canada, Ungaria, Cehia, Cipru şi Franţa", explică Vasilica Diaconu. În România, numărul elevilor care au revenit în şcolile româneşti ajunsese până în noiembrie 2008 la 7.280. Cu cele mai multe cereri de reînscriere de copii în sistemul educaţional a fost Bucureştiul (500), urmat de Bistriţa-Năsăud (293), pe ultimul loc aflându-se Vâlcea, cu 137 de dosare.

Schimb reciproc
"Zilele trecute am primit o scrisoare de la una dintre elevele noastre plecate în Italia. Ne cerea să ţinem legătura cu ea şi cu noii ei colegi. Ne dorim schimburi de experienţă cu alte şcoli", ne întâmpină directoarea Şcolii nr. 27 din Braşov. CD-ul trimis de şcoală către o altă unitate de învăţământ din Spania, unde se află încă un băieţel plecat din Braşov, i-a făcut pe profesorii spanioli să fie impresionaţi de procesul de învăţământ românesc. "Am constatat că profesorii din străinătate folosesc foarte puţine materiale didactice şi oferă copiilor cunoştinţe sărace, comparativ cu şcoala românească", precizează fosta învăţătoare a fetiţei mutate în Italia. "Ei se axează pe practic, ceea ce nu-i rău deloc. De foarte multe ori mi-a scris fosta mea elevă că ei fac laboratoare, nu cursuri. Pentru a avea un rezultat bun este nevoie însă să se îmbine teoria cu practica", spune directoarea şcolii.

"În România făcusem clasa I. Învăţasem foarte bine. Mătuşa mea, care locuia de mult timp în Spania, mi-a spus că singurul mod în care puteam să demonstrez spaniolilor ce fel de copil sunt era să învăţ şi să le arăt cât de multe lucruri ştiu. Nu a fost deloc greu. Eram obişnuită să citesc, să scriu. Ei, spaniolii, sunt mult mai leneşi, aşa că la sfârşitul clasei ajunsesem să fiu premiantă. Doamna învăţătoare îmi arăta caietul la colegi şi le dădea exemplu de caligrafie"
Andreea - fostă elevă a unei şcoli din Spania

"Anul acesta, ca şi în cel precedent, din cauza crizei financiare, cererile de reînscriere în şcoli au curs fără încetare"
Vasilica Diaconu - inspector şcolar Braşov