Fiecare Inviere e un pas spre nemurirea sufletului

Sabina Ispas: Pastele este cea mai importanta sarbatoare crestina alaturi de Craciun si Rusalii, care sunt cele trei culmi de maxima concentrare rituala si de sacralitate. Ele reglementeaza sistemul de viata al comunitatilor traditionale romanesti. Ea a fost tinuta de crestini inca de la inceput. Se stie ca are legaturi cu Pastele iudaic si, data fiind vechimea crestinismului pe teritoriul Romaniei, putem spune ca exista in traditia romaneasca practici legate de sarbatoarea Pastelui din perioada apostolica. In orice caz, din primul secol de crestinism.

Pastele se celebra asa cum este descris in Evanghelie in „Cina cea de taina". Exista o structura rituala legata de Pastele iudaic. Deprinderile de atunci, ritualurile si obligatiile care erau instituite le vom gasi intr-una din vechile carti ale Bibliei: „Eliberarea". De fapt, Pastele inseamna eliberarea de sub apasarea pacatului. Aici sunt amintite cateva dintre obiceiurile pe care le vom intalni si astazi la noi. De multe ori sunt amintite in Vechiul Testament sacrificiul mielului si imaginea mielului care merge spre taiere pentru a ridica pacatele celorlalti. Imaginea lui Iisus. Mielul care se sacrifica de Pasti la noi are radacini in acest sacrificiu recomandat in Vechiul Testament. Un sacrificiu sangeros, de rascumparare in fata mortii. Iar ultimul sacrificiu sangeros a fost al lui Iisus. El a rascumparat de la Moarte specia umana. Sacrificiul mielului nu se facea oricand, ci in Joia Mare. Atunci se aprindeau focurile, de obicei inainte de rasaritul soarelui. Se facea tamaierea la cimitir, bocirea, dupa aceea in biserica se facea ultima pomenire pentru raposatii din fiecare familie. In Joia Mare este ultimul parastas care se face din ciclul de parastase care marcheaza fiecare sambata de dupa pomenirea mortilor de dinainte de inceperea Postului Mare. Unul dintre obiceiurile care marcheaza tot ciclul pascal este acest ritual al pomenirii mortilor, pentru ca de Paste se reunesc cei vii si cei morti. Esenta mesajului acestuia este acela al vietii de dupa moarte. Conform traditiei romanesti, de Paste familia se reunea: cei vii si cei morti. Toata aceasta perioada este marcata de obligatia traditionala de a face pomana pentru sufletele celor raposati. Este o rugaciune.

In viziunea traditionala romaneasca nu exista moarte absoluta. Aceasta pomana creeaza un canal de comunicare intre o lume ce este aici si ceea ce este dincolo. In afara acestui canal de comunicare mai sunt prezente lumina, sub forma focului, a lumanarii si a candelei. Traditia spune ca aceste focuri care se fac in Joia Mare incalzesc sufletele raposatilor. Se obisnuia sa se amenajeze mici locuri de odihna; se puneau „painea uitatilor", cani cu apa si cu vin. Totul pregatea Invierea si intalnirea viilor cu mortii. Focurile pregatesc Lumina Sfanta. Prin aceasta lumina omul capata acces la esenta de lumina a Divinitatii.

Au fost cateva saptamani de restrictie alimentara. In toata aceasta perioada vegetalul a avut o foarte mare importanta. Postul nu a fost un fel de regim alimentar ca sa ne simtim mai bine, sa aratam mai bine. Omul nu poate face o concesie. In vechime nu se putea concepe o societate sa traiasca in afara religiosului! Acest vegetal pe care il ingurgitam ne apropie de omul paradisiac, de cel de dinainte de Cadere. Atunci cand animalul nu se sacrifica si nu se manca. Consumul de carne si sange a avut loc abia dupa Cadere. Pana atunci textul sacru spune ca Dumnezeu i-a dat omului sa manance samanta. Mielul sacrificat de Paste are o functie rituala. Si pasca, aceasta este o paine rituala. Pasca facuta din faina, care vine la randul ei din bobul de grau chinuit. Romanii spun ca fiecare bob de grau are chipul lui Iisus pe el. Sarbatoarea inseamna si un cod alimentar al rasfatului. Bucuria, eliberarea, constiinta ca ai dobandit prin micile tale stradanii ceva din drumul asta spre vesnicie. Cu fiecare Inviere se castiga un punct in plus spre nemurirea sufletului.

Daca vrei sa sarbatoresti Pastele trebuie sa faci oua rosii. Rosu, care este culoarea sangelui si a vietii, a sangelui care s-a sacrificat si din acest sacrificiu s-a dobandit viata vesnica. Oul este un receptacol al vietii virtuale. Unele picturi care infatiseaza ridicarea lui Iisus din mormant sunt cumva sub forma ovoidala si razele acelea care nu sunt altceva decat Lumina sunt un simbol al vietii care a invins moartea. Oul spart si ingurgitat are valenta euharistica. Micul nostru discurs: „Hristos a inviat!/Adevarat a inviat!" este o comunicare a evenimentului acestuia special al mantuirii si acceptarea ei.

De Paste era obligatoriu sa imbraci un lucru nou. Femeia, in toata perioada sezatorilor de iarna pana la jumatatea lui februarie trebuia sa teasa, sa croiasca si sa coasa cate o camasa pentru fiecare membru al familiei. Autoritatea femeii este foarte mare. Mama, Maria, si-a asumat un rol foarte mare: acela de a-L naste pe Rascumparator. Femeia este responsabila cu tot ce se intampla in gospodarie: ea trebuia sa supravegheze tot ce fac membrii familiei, sa nu incalce norma. Familia era o mica parte din Biserica - inseamna comunitatea credinciosilor, cea de aici si cea de dincolo, care de Pasti se unesc. De aceea ea face toate parastasele, vopseste ouale, gateste mielul. Dar ea nu sacrifica niciodata. Sangele inseamna viata, iar ea e datatoare de viata. S-a pastrat obiceiul ca, de Paste, parintii sa faca daruri de imbracaminte. Si este vorba de o innoire spirituala dar are si alte semnificatii. Familia, imbracata cu haina noua participa la masa rituala in care toata lumea manca la fel; toata lumea era la fel. Reglementarile codului alimentar ritual sunt foarte semnificative: nu stai la masa cu cineva care nu mananca si nu este ca tine. Toti curati sufleteste, trupeste si cu haina noua. Cu noi se afla si cei de „Dincolo". Romanul crede in nemurirea sufletului si se pregateste pentru ea.

Carmen Anghel

Cum se stabileste data Pastelui

Indiferent de confesiune, Invierea lui Iisus este momentul pe care intreaga lume il sarbatoreste in acelasi spirit, chiar daca la date diferite.

Pastele a fost sarbatorit pentru prima data in jurul anului 1400 inainte de Hristos.

Pana in 325 i.Hr., Pastele se sarbatorea in diferite zile ale saptamanii, chiar si vinerea, sambata si duminica. Sinodul I Ecumenic, desfasurat la Niceea, in 325 i.Hr, din initiativa imparatului Constantin cel Mare a adoptat urmatoarele norme: Pastele se va serba totdeauna duminica; aceasta duminica va fi cea imediat urmatoare lunii pline de dupa echinoctiul de primavara (pentru ca asa calculau si iudeii data Pastelui lor, de care era legata data Pastelui crestin); cand prima luna plina de dupa echinoctiul de primavara cade duminica, Pastele se va serba in duminica urmatoare, pentru a nu se serba o data cu Pastele iudeilor, dar nici inaintea acestuia. Sinodul a mai stabilit ca data Pastelui din fiecare an va fi calculata din vreme de catre Patriarhia din Alexandria (unde stiinta astronomiei era in floare), iar aceasta o va comunica, la timp, si celorlalte Biserici crestine. Urmand aceste reguli, Pastele nu putea fi mai devreme de 22 martie si mai tarziu de 25 aprilie. In prezent, regulile de la Niceea sunt respectate de toate cele 15 Patriarhii Ortodoxe Orientale, inclusiv cele de la Alexandria, Constantinopol, Antiohia si Ierusalim.

Rar se intampla - cum este cazul anului 2004 - cand Pastele ortodox si cel catolic se sarbatoresc in aceeasi zi. Catolicii si ortodocsii sarbatoresc, de obicei, Pastele decalat. Lumea ortodoxa de rit vechi sau nou a convenit sa-l celebreze in acelasi timp - conform hotarării din 1927 a bisericilor ortodoxe. Culte precum cel penticostal, adventist sau baptist sarbatoresc alaturi de religia majoritara: in Romania cu ortodocsii, in Occident cu catolicii. Pastele evreilor se celebreaza in ultima zi inainte de prima luna plina de dupa echinoctiu. In caz de coincidenta cu cel iudaic, Pastele crestin se amana pe duminica urmatoare.

Roxana Roseti

CONTINUARE: „Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai parasit?"