Joi dupa-amiaza pe DN 1, in afara localitatii Paulesti, judetul Prahova, David Ward, un celebru fotograf, a fost accidentat usor, iar o femeie, deocamdata neidentificata, si-a pierdut viata.
David Eugen, de 39 ani, din com. Rosia Montana, jud. Alba, presedintele Asociatiei Aurarilor "Alburnus Maior", se indrepta dinspre Bucuresti spre Ploiesti la volanul unui autoturism Nissan Terano. In afara localitatii Paulesti, nu s-a asigurat la trecerea de pe o banda pe alta a aceluiasi sens de mers si a intrat in coli- ziune cu autoturismul Dacia 1300 condus de catre Marian Rusu, de 22 ani, din com. Poiana Campina, jud. Prahova. Din accident a rezultat decesul unei pasagere din autoturismul Dacia, a carei identitate nu a putut fi stabilita si ranirea usoara a lui David Ward, de 52 ani, domiciliat in Montreal, Canada, cetatean canadian, de profesie fotograf, pasager in autoturismul marca Nissan.CELEBRITATE. Fotograful David Ward a intrat in Romania ca turist, la 5 mai. El este unul dintre cei mai prestigiosi fotografi din lume, imaginile pe care le-a imortalizat fiind foarte apreciate in Marea Britanie, America de Nord, Australia, Japonia sau Coreea. (Eduard Pascu)
Citește pe Antena3.ro