x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Franta - Noptile devoratorilor de libertate

Franta - Noptile devoratorilor de libertate

de Irina Cristea    |    Camelia Muntean    |    10 Noi 2005   •   00:00
Franta - Noptile devoratorilor de libertate

  • Noapte mai calma la Paris, dar sub asediul Politiei
  • Exercitiu de manipulare in mass-media franceze
  • ""Orasul luminilor"" vazut noaptea: aproape nimic despre nimic

  • Francezii au avut parte de o noapte ceva mai linistita decat cele precedente. A fost prima noapte de dupa declararea starii de urgenta, iar autoritatile spera ca masurile exceptionale ce vor fi luate in consecinta vor face ca intensitatea violentelor sa descreasca tot mai mult.

    Acalmie?


    Autoritatile franceze si-au permis sa rasufle intr-o oarecare masura usurate ieri-dimineata. Bilantul noptii de marti spre miercuri arata destul de incurajator, demonstrand ca violentele au scazut in intensitate dupa decretarea starii de urgenta, masura prin care Guvernul Frantei spera ca va reusi sa reinstaureze legea si ordinea in regiunile locuite de imigranti.

    ORASE-TINTA. Primul oras care a introdus blocada pe timp de noapte este Amiens, la nord de Paris. Tinerii sub 16 ani nu au dreptul sa iasa pe strada dupa ora 10 seara, daca nu sunt insotiti de un adult. Miercuri dimineata, cele mai multe localitati au luat masuri speciale, mai ales cele din Rouen, Evreux si le Havre (vest). In multe orase, primarii nu au asteptat recomandarea prefectului pentru a trece la masuri exceptionale. La Savigny-sur-Orge, o suburbie din sudul Parisului, decizia a fost intampinata cu bucurie de populatie, dupa o prima noapte fara incidente.

    Prefectii altor zone din apropierea Parisului au recurs si ei la masuri similare chiar de marti, insa, o data cu aprobarea unui decret de urgenta in sedinta Guvernului, fortele de ordine capata puteri sporite. Astfel, se poate institui in plan local echivalentul starii de urgenta, ceea ce inseamna o interdictie totala pentru persoane si masini. Politia va avea dreptul sa faca perchezitii inopinate si sa interzica adunarile publice.

    PUTINTICA LINISTE. Cea de-a treisprezecea noapte de revolta a fost destul de departe de violentele din noptile precedente, dar, in acelasi timp, departe de a fi una linistita. Peste 600 de masini au fost incendiate, fata de circa 1.400 care cadeau prada flacarilor in urma cu cateva zile. Bilantul confirma reducerea intensitatii violentelor, anuntata la inceputul serii de marti de ministrul de Interne, Nicolas Sarkozy, in timpul unei vizite efectuate la Toulouse, cu scopul declarat de a "sprijini" politia locala. Bilantul serii precedente, la aceeasi ora, era de 814 vehicule incendiate si de 143 de arestari. Printre evenimentele marcante ale serii de marti s-au numarat incendierea voluntara, care a produs importante pagube, a sediului cotidianului regional Nice-Matin din Grasse si agresarea unor jurnalisti rusi de catre protestatari, la Lyon.

    CALM APARENT. Politia a reusit sa asigure linistea doar in cateva suburbii ale capitalei franceze

    MASURI SPECIALE. Dupa instaurarea strarii de urgenta, autoritatile de la Paris au anuntat si o posibila lista a regiunilor unde se pot pune in aplicare masuri speciale. Printre acestea se numara Parisul, cele sapte departamente din jurul acestuia, precum si orasele Marsilia, Nisa, Toulouse, Strasbourg si Metz. Ramane insa la latitudinea prefectilor sa adopte masuri de restrictionare a circulatiei persoanelor si autovehiculelor in perimetre determinate si potrivit unor orare precis stabilite.

    In categoria masurilor speciale este inclusa si instituirea unor zone de protectie sau de securitate, unde sederea persoanelor este reglementata, fiind de asemenea posibila interzicerea sederii oricarei persoane care incearca sa submineze, indiferent in ce mod, actiunea puterilor publice, pe intreg teritoriul sau intr-o anumita zona a departamentului. Salile de spectacole si punctele de comercializare a bauturilor alcoolice pot fi inchise, in virtutea starii de urgenta, autoritatile avand si posibilitatea de a interzice reuniunile publice. In regiunea Ile de France, care include si Parisul, ministrul de Interne are dreptul de a ordona consemnarea la domiciliu a unor persoane si confiscarea armelor aflate in posesia persoanelor particulare. Un motiv in plus pentru care autoritatile isi pun mari sperante in rezolvarea crizei prin instaurarea starii de urgenta este reactia populatiei. Potrivit unui sondaj, peste 70% dintre francezi aproba masura luata de Guvern. Reusita planului este aproape obligatorie, pentru ca alternativa este recurgerea la interventia armatei.

    ×
    Subiecte în articol: eveniment