Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Folosesc fara ezitare titlul din articolul publicat de ziarul “Universul' fix acum o suta de ani (4 martie 1912), pentru ca oricat as cauta o alta asociere de cuvinte care sa exprime esenta povestii care urmeaza, nu voi afla. Tanarul dulgher Franz Polisciuc, “in etate de 27 de ani', reusise performanta ca, in mai putin de doi ani, sa se logodeasca de cinci ori, luand aconturi dotale (dupa obiceiul vremii) de la toate cele cinci domnisoare care sperau sa-si puna intr-o zi pe crestetul frumos pieptanat voalurile de mireasa. Nu-s' de ce, dar imi pare ca pe-atunci s-a inventat si vorba asta: “logodnica de-a pururi, sotie niciodata' – desi aici e vorba de-un logodnic, si inca unul numit de presa timpului ba “logodnic de meserie', ba “fals logodnic'.
Pe Frant Polisciuc, baiat frumusel, cu vorba dulce si “lipici' la inima fetelor si vaduvelor numai bune de pacalit, Politia Capitalei l-a prins in prima zi de martie. Si asta pentru ca, tot vazand ca-i merge, devenise nitel neglijent in neobisnuita lui “afacere'. Or, stiut este, ulciorul nu merge de multe ori la apa. Vine-o zi cand se sparge!
Tamplar de meserie, dupa cum spuneam, Frant Polisciuc locuia pe str. Occident No. 14, adresa pe care insa nu i-o cunostea nici una dintre logodnicele lui. De aceea se credea in siguranta, operand cu tot mai multa dezinvoltura, in ciuda faptului ca Politia romana era atenta la felul acesta de escrocherii.
Escroci sentimentali
Polisciuc nu era singurul escroc sentimental din Bucuresti si din tara. In vara lui 1911, fusese dibuita o intreaga retea, in Bucuresti, iar la Galati se daduse de urma unei mici “afaceri matrimoniale' care-i pacalea pe ofiterii vienezi. Cum? Se dadeau anunturi in ziarele din Viena cum ca o tanara (ramasa fara parinti si aflata, pana la varsta majoratului – 21 de ani, pe atunci - in grija unui unchi, numit tutore al ei) doreste sa se marite cu un ofiter austro-ungar. Se dadeau informatii cu privire la ceea ce va mosteni, o data ajunsa la majorat, inclusiv dota ce i se facuse. Ofiterii austriaci intrau in corespondenta cu tanara (care, de fapt, nici nu exista, fotografie publicata in ziarele austreice fiind cumparata de “unchi' de la un atelier foto), iar dupa o vreme, placandu-se din scris, urma ca ea sa faca o calatorie la Viena, pentru a se cunoaste. In acest sens, ea cerea ofiterilor sa-i trimita o suma oarecare, necesara calatoriei, caci tutorele se opunea, formal, acestei plecari a tinerei la Viena. Cu alte cuvinte, dragostea fiind mare, ea voia sa plece la drum chiar si fara voia “unchiului'. Unul dintre acesti ofiteri, care trimisese banii de drum, vazand ca trec saptamanile si logodnica nu mai ajunge, mai mult, nici raspuns la scrisorile pe care i le expediaza nu mai primeste, crede ca tutorele a prins de veste si a pedepsit-o pe romancuta cu care tare s-ar mai fi insurat. Se hotaraste, deci, sa vina la Galati, ca sa-l imbuneze pe tutore si sa-l asigure de bunele lui intentii. Mare ii e mirarea cand constata ca in Galati nu se afla nici o fata cu acel nume si povestea stiuta de el. Face o plangere la Politie care, pornind de la adresa de expeditie a scrisorilor, reuseste sa dea de “samsarul' de false logodnice.
Ida si Anghelina
Sa ne intoarcem insa la istoria tamplarului nostru, cel cu cinci logodnice. Totul a inceput in vara lui 1910, cand tanarul Frant, lucrand ceva pentru un oarecare domn Wittner, afla ca are o nepoata, pe nume Ida Schubert (domiciliata in str. General Cernat No. 9), pe care o cere de nevasta. “Bine, dar nepoata-mea n-are bani, n-are zestre', ii riposteaza unchiul. “Nu face nimic, o iau si fara zestre', raspunde feciorul, facandu-si repede planurile in gand. N-avea fata zestre, dar Wittner nu era un sarantoc. Se face logodna, se pupa neamurile, iar a doua zi... “Uite ce e, unchiule, as vrea sa-mi deschid un atelier de tamplarie. Imi trebuie vreo 5-600 lei. Imprumuta-mi-i si-ti dau o polita?'. Putea unchiul sa refuze, spuneti si dv.? Doar baiatul fusese asa de bun sa-i ia nepoata de nevasta chiar si fara zestre...! Doar ca din ziua aceea, nici ca l-a mai vazut cineva la ochi.
A doua fata pacalita a fost o italianca, cusatoreasa, Anghelina, fiica Smaniotto, din str. Banu Manta No. 8. O zarise pe cand repara niste mobila pentru un proprietar din Calea Grivitei. Negocia pretul cu barbatul casei, cand a vazut-o pe fetiscana, care-i lucra un bluzon sotiei proprietarului. Cei doi soti au pus o vorba buna pentru el, in fata tatalui fetei: “Sa i-o dai, ca-i un baiat bun!'. Cu asemenea garantii, cum sa nu-i dea Smaniotto nu numai fata, ci si 1000 de lei avans din dota? Si dupa aia inca 150, sa poata viitorul ginere sa-si faca atelier, sa-si tina familia, c-or sa vina curand si copii, poate... Numai ca visul de-a avea curand nepoti s-a spulberat, caci flacaul n-a mai ajuns nici la ceremonia logodnei.
Filofteia si Ecaterina
Pe Filofteia Niculescu a gasit-o la Ploiesti. Temator sa nu i se ia urma in Bucuresti, tanarul incepuse sa lucreze in afara Capitalei. Sa lucreze... si ca tamplar, si ca logodnic de ocazie! In strada Bratianu No. 16 a gasit-o pe aceasta vaduva tanara, dornica sa se marite. “Am 4000 lei zestre. O casa pe care o vand cu 2000 de franci si trusou in valoare de 2000 de lei', ii zice ea, intr-o seara de dulci mangaieri – caci tanarul se naravise sa innopteze la vaduva cea tinerica si dornica de-un trup de barbat langa ea. “Te iau, s-a ispravit!', o asigura Franz. Dar o tot amana cu logodna, in vreme ce femeia il hranea, il imbraca si-l ingrijrea, ba-i mai dadea si bani cu imprumut, ca sa-i arate ce nevestica buna o sa fie. Intr-o buna zi trebui pana la urma sa hotarasca si ziua logodnei: de Sfantul Neculai. Care se dovedi a fi... Sfantul Asteapta, pentru ca tanarul logodnic nu se mai prezenta, lasand-o cu buzele umflate, sa-si traiasca rusinea de-a fi fost parasita chiar in ziua logodnei. Pacat de masa intinsa si de cadourile invitatilor la petrecere!
Franz se intoarse in Bucuresti, unde peste iarna o cunoscut pe Ecaterina Moldoveanu. In casa parintilor ei, din str. Rahovei No. 28, o ceru de nevasta. Si tot acolo ii ceru si viitorului socru un avans din dota. “Taicutule, da-mi vreo 4-500 de lei, sa-mi deschid un atelier', se avanta el. Dar “taicutul' nu avea, “la moment', decat o suta. Buni si aia...
Cand s-a spart ulciorul...
Nici astazi Bucurestiul nu-i atat de mare, ca sa nu te vezi pe strada, din intamplare, cu vreun cunoscut. D-apoi acum 100 de ani! Vlajganului nostru, logodnicului de profesie, incepuse sa i se cam incurce ploile. Cand se astepta mai putin, ii iesea in cale ba vreo fecioara pacalita si furioasa, ba vreun socru manios, care se porneau sa-l alerge scuturand fioros umbreluta sau bastonul, dupa caz. Tanarul fiind sprinten, scapa din clenci. Si-atunci, pacalitii, l-au reclamat la politie. Dosarul lui Franz era groscior de-acum... Iar vorba se-ntinsese in targ, asa ca tatii cu fete de maritat erau ceva mai atenti cui promiteau mana fetelor lor.
Spre primavara, tanarul Polisciuc ramasese din nou fara bani. Si nu gasise nimic de lucru ca tamplar. Asa ca se orienta spre alta fata, sa mai ia un avans de zestre. Numele domnisoarei a ramas necunoscut si ziaristilor dibaci de-acum o suta de ani. Se stie insa cu siguranta ca “ciudatul sportman' (cum ii zice “Dimineata') a fost prins, si “i s-au dresat actele'.
Prinderea logodnicului de profesie a fost anuntata public, de Siguranta Capitalei, pentru ca domnisoarele, maicutele si taicutii sa rasufle usurati. Primavara putea sa zburde prin oras, declaratiile de iubire si cererile in casatorie nu mai aveau nimic suspect, iar dupa Pasti, ehei, dupa Pasti, de cate nunti, de-adevaratelea, nu s-a pus in Capitala!
