x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Industria e-copiatului la examen, în plin Black Friday: e înfloritoare și nimeni nu o controlează

Industria e-copiatului la examen, în plin Black Friday: e înfloritoare și nimeni nu o controlează

de Diana Scarlat    |    30 Iun 2023   •   00:05
Industria e-copiatului la examen,  în plin Black Friday: e înfloritoare și nimeni nu o controlează

Și anul acesta au fost descoperite fraude la Evaluarea Națională și la Bacalaureat, însă nu a existat nicio acțiune de prevenție.

 

Deși există sute de oferte pe internet care prezintă explicit produsele pentru copiat la examene, având chiar și instrucțiuni de folosire, autoritățile nici măcar nu au încercat până acum să le interzică. Elevii nu pot fi supuși controlului corporal, când intră la examen, iar cei care reușesc să treacă de profesorii supraveghetori cu tehnica specială pentru a copia au șanse foarte mari să fraudeze examenele, fără a fi prinși. Explicațiile care sunt oferite chiar de comercianți arată că nu cei descoperiți la examene cu telefonul în buzunar au fraudat, ci foarte mulți dintre cei care nu au fost prinși.

Tehnica pentru copiat la examene se vinde acum la reducere, pe site-urile specializate. Suntem în plină sesiune de Bacalaureat și reclamele la căști sau pixuri speciale pentru fraude au împânzit internetul. În topul căutărilor este un site care plătește la Google pentru a fi scos în față: laexamen.ro, pe care există rubrică specială „Căști Bac 2023” - ceea ce înseamnă că ofertele au fost făcute pentru fraudarea acestei sesiuni de Bacalaureat și nimeni nu se ferește să scrie toate detaliile la vedere, tocmai pentru că nu a existat până acum niciun control al vreunei instituții a statului. 

S-ar putea spune că piața este liberă și pe internet se poate vinde orice, dacă se plătesc taxele și impozitele unui magazin online. Totuși, nu este ca și cum niște companii private ar vinde produse electronice pe care elevii sau studenții le pot folosi la copiat, ci ele sunt prezentate explicit și „sponsorizate” pentru a fi cât mai vizibile în căutările pe internet, deci complicitatea la fraudă este asumată de vânzător.

 

Tehnologie specială pentru anul acesta

 

Cel mai revoluționar produs pentru copiat la examenul de Bacalaureat 2023 este un pix denumit pe site exact așa: „Pix de copiat”, cu instrucțiuni de utilizare scrise și tutorial pe YouTube atașat, ca nu cumva să nu priceapă clientul cum trebuie să comită frauda la examen. Descrierea produsului este completă: „Cel mai «la îndemână» sistem de comunicații, un dispozitiv încorporat într-un pix de dimensiuni normale, ce funcționează exact ca un telefon mobil, fără a avea însă ecran și tastatură. Pixul dispune de slot pentru cartela SIM și funcționează în rețelele Orange, Vodafone și Telekom. Pixul GSM funcționează complet independent de telefon, nu ai nevoie de telefon la tine. Principiul de funcționare este pe cât de ingenios, pe atât de simplu: introduci cartela în pix, pornești pixul, interlocutorul apelează numărul de telefon al cartelei, iar pixul răspunde automat. Din acest moment poți auzi în cască vocea persoanei respective, iar persoana te poate auzi și ea, la rândul ei, mulțumită microfonului de mare fidelitate încorporat în pix”. 

Produsul este recomandat ca fiind cea mai avansată tehnologie pentru copiat la Bac, cu cele mai bune căști nedetectabile, de foarte mici dimensiuni etc. Echipamentele de pe acest site beneficiază și de reduceri de prețuri, cu până la 34%.

 

Sisteme profesionale, cu instrucțiuni de folosire

 

Pe un alt site - castidecopiat.com - se vând „Sisteme de copiat profesionale”, tot pentru promoția 2023. Intenția de a ajuta elevii să copieze la examene este prezentată explicit: „Casca de copiat - Sisteme de copiat: Cu toții suntem puși cel puțin o dată în viață în fața unui examen greu, aparent imposibil de promovat. Situația devine și mai îngrijorătoare când ai de susținut mai multe examene, la distanță scurtă și prea puțin timp pentru învățat. Îți oferim o gamă variată de sisteme de copiat, concepute astfel încât să corespundă exact nevoilor tale” - este prezentarea oferită pe acest site cu denumire explicită. 

Iată care sunt cele mai recomandate produse vândute pe aceste site-uri, dar și pe OLX și alte platforme de vânzări, cu aceleași descrieri indubitabile: „Sisteme cu cască japoneză, cum ar fi pixul, cardul sau cutiuța GSM. Pentru discreție completă, recomandăm casca de copiat pe timpan, ce nu este vizibilă nici la un control amănunțit. Ai descriere detaliată și video de prezentare la fiecare produs. Căștile de copiat prezentate pe site provin de la cei mai buni producători în domeniu”, explică site-ul castidecopiat.com.

 

Comercianții vor să fie cât mai vizibili

 

Tot pe internet există și forumuri de discuții pentru cei interesați de noile tehnologii pentru fraudarea examenelor. Cele mai multe magazine online și-au cumpărat denumiri explicite, astfel încât să nu existe niciun fel de dubiu în privința produselor pe care le comercializează. Un alt site este copiat.ro, unde clienții sunt întâmpinați cu bannerul: „Casca de copiat - Căști de copiat - Sisteme noi 2023 - Orice sistem este alcătuit dintr-o casca de copiat fără fir și dispozitivul care emite semnal către cască. Doar cu casca nu ai ce face! Asta deoarece casca poate recepționa un anumit tip de semnal. Un telefon mobil nu poate emite semnal direct la casca din ureche”. Astfel, elevul înțelege că trebuie să cumpere un pachet întreg, cu instrucțiuni de folosire, explicându-i-se  și cum trebuie să copieze cu atenție la examen, ca să nu fie prins. 

De pe același site aflăm și de ce nu sunt bune căștile cu microvibrații, care pot trimite utilizatorul direct la ORL, dar și cum se vede din exterior urechea unui purtător de cască din noua generație, 2023: „Casca de copiat se vede în ureche? Această temere este de înțeles, deoarece nimeni nu vrea să riște să fie prins. Însă mărimea căștilor pentru copiat nu reprezintă o problemă. Toate intră în ureche suficient de mult, astfel încât să nu se vadă la o verificare obișnuită. Dacă se trece pe lângă tine și se uită la ureche, nicio cască de copiat nu se vede! Asta chiar și la distanță mică, de doar 0,5 metri”, ne asigură comerciantul. 

 

Site-urile care vând tehnologie pentru copiat la examene sunt din ce în ce mai multe, de la un an la altul, iar alte tipuri de produse nu au la vânzare, ceea ce arată că firmele prosperă, în lipsa oricărui fel de control din partea instituțiilor abilitate.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×
Subiecte în articol: fraude evaluare nationala Bacalaureat