Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Mai exact, deși nu este condamnată definitiv, respectiva persoană ar trebui să aibă interdicția de a părăsi țara, pentru a nu fugi înainte de pronunțarea sentinței finale. Iar în acest sens ar trebui să poarte o brățară electronică de monitorizare. Legea a fost respinsă vehement de CSM, de Consiliul Legislativ și de Plenul Senatului României, dar se află, în acest moment, în dezbaterea Camerei Deputaților.
Este vorba despre propunerea legislativă pentru completarea Codului de procedură penală și pentru modificarea Legii 146/2021 privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare și excepțional penale. Inițiatorul acestui proiect de lege este deputata USR Oana Murariu, care susține, în expunerea de motive atașată inițiativei legislative, că trebuie interzisă părăsirea țării atunci când instanța de apel rămâne în pronunțare, iar inculpatul așteaptă luarea hotărârii. „Aceste persoane trebuie să se afle sub evidența Sistemului informatic de monitorizare electronică, pentru a face această interdicție efectivă”, scrie Oana Murariu în această expunere de motive.
Potrivit inițiatoarei, „noua «modă» a fugarilor de a părăsi țara înaintea pronunțării hotărârii de condamnare definitivă, prin atitudinea sfidătoare la adresa ordinii legale și a organelor judiciare descurajează înfăptuirea justiției și pune în pericol eficiența sistemului judiciar. Aplicarea formală a pedepsei prin hotărâre nu este suficientă, ci statul trebuie să asigure executarea acesteia, prin tragerea la răspundere penală completă a inculpatului”.
„Justiția are funcția de răzbunare”
Oana Murariu susține că „în prezent, societatea românească se confruntă cu o «epidemie» de cazuri de condamnați care fug în alte țări pentru a evita executarea pedepsei. Ministerul Justiției a dezvăluit că, în ultimul an, au fost extrădați 150 de fugari din Germania și 100 din Italia. (…) Un număr atât de ridicat de persoane care părăsesc țara înaintea punerii în executare a hotărârii de condamnare denotă un stat pasiv și ineficient în realizarea justiției”.
Deputata USR arată, în documentul citat, că justiția penală urmărește câteva coordonate, cum ar fi „funcția de răzbunare, funcția de reeducare și funcția de prevenire”. În legătură cu „funcția de răzbunare”, autoarea proiectului de lege subliniază că „este necesară restabilirea echității față de victimă, iar aceasta se realizează și prin faptul că inculpatul se află în penitenciar, fiind lipsit de libertate. Victima nu este complet răsplătită, atât timp cât fugarul nu se află în executarea pedepsei”.
Concret, legea propusă de deputata USR vrea să introducă reglementarea potrivit căreia „instanța de apel, la încheierea dezbaterilor, în cazul în care asupra inculpatului a fost pronunțată, în primă instanță, o hotărâre de condamnare la pedeapsa detențiunii pe viață sau a închisorii de cel puțin 3 ani, va dispune obligația acestuia de a nu părăsi limita teritorială a României până la pronunțarea hotărârii”. Totodată, se mai dorește ca executarea acestei măsuri să fie monitorizată cu ajutorul unor dispozitive electronice de supraveghere.
Consiliul Legislativ și CSM consideră că modificările sunt inacceptabile
În avizul negativ acordat acestei propuneri, Consiliul Legislativ subliniază că legea „instituie o măsură sui-generis de prevenire a situațiilor în care persoanele condamnate în prima instanță părăsesc țara înainte de pronunțarea hotărârii definitive de către instanța de apel, în scopul evitării executării pedepsei. Întrucât norma ar urma să se aplice în mod nediferențiat tuturor persoanelor condamnate în prima instanță, se restrâng drepturi și libertăți fundamentale, prin înlăturarea ope legis a prezumției de nevinovăție a persoanei care nu a fost condamnată definitiv. Această prezumție de nevinovăție este consacrată de articolul 23 din Constituție și de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și de Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice”. Consiliul Legislativ mai arată că o astfel de soluție legislativă „nu poate fi acceptată, întrucât luarea unei astfel de măsuri nu se poate baza pe înlăturarea, chiar și temporară, a prezumției de nevinovăție”.
La rândul său, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) arată că „măsura procesuală în discuție reprezintă o ingerință în viața privată a persoanei, nu poate fi justificată prin simpla pronunțare în prima instanță a unei pedepse privative de libertate, întrucât acuzatul este considerat nevinovat până la rămânerea definitivă a hotărârii penale prin care i s-a stabilit vinovăția”.
27 de senatori au votat pentru adoptarea acestei legi. Alți 3 aleși s-au abținut
Propunerea legislativă a intrat, inițial, în dezbaterea Senatului României, ca primă Cameră sesizată. Însă a picat pe toată linia. Consiliul Legislativ, Consiliul Superior al Magistraturii, Consiliul Economic și Social, precum și Comisia pentru Tehnologia Informației au avizat negativ proiectul de lege.
La rândul ei, Comisia Juridică a Senatului a remis un raport de respingere. În data de 5 martie 2024, legea a intrat la vot în Plenul Senatului. Aici, ea a fost respinsă cu 62 de voturi la 27. Pentru adoptarea acestor prevederi au votat 12 senatori AUR, patru neafiliați și 11 senatori de la USR. Au existat, de asemenea, și trei senatori de la Putere care s-au abținut de la vot.
La data de 11 martie, legea a ajuns la Camera Deputaților, care este for decizional. Comisia Juridică și Comisia pentru Apărare au termen să depună raportul final până pe data de 2 aprilie 2024.
