x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Gabriel Bivolaru s-a predat politiei

Gabriel Bivolaru s-a predat politiei

02 Apr 2004   •   00:00

Dupa ce ani de zile a fost lasat sa-si deruleze in voie afacerile dubioase, in cele din urma, Gabriel Bivolaru a fost sacrificat. Dat in urmarire generala si internationala inca de luna trecuta, fostul deputat PSD a inteles ca soarta i-a fost pecetluita si s-a predat in noaptea de miercuri spre joi.

Controversatul politician si om de afaceri Gabriel Bivolaru se afla, in momentul de fata, in arestul Directiei Cercetari Penale (DCP) a Inspectoratului General al Politiei Romăne. Fostul deputat urma sa fie predat ieri Directiei Generale a Penitenciarelor, pentru a executa pedeapsa de cinci ani de inchisoare pe care a primit-o pentru fraudarea BRD. Conform procedurii, Gabriel Bivolaru va sta in carantina timp de 21 de zile, dupa care o comisie va decide in ce penitenciar din tara va executa pedeapsa de cinci ani de inchisoare. Dupa toate probabilitatile, fostul deputat va ramane la penitenciarul de maxima siguranta Rahova, avand in vedere faptul ca el este bucurestean. Ieri a fost de fapt prima zi a anchetei, timp in care politistii au facut verificari pentru a se stabili daca si in ce masura Gabriel Bivolaru s-a sustras sau nu executarii pedepsei. Bivolaru a ajuns in arestul DCP la aproape zece zile dupa ce Inalta Curte de Casatie si Justitie l-a condamnat la cinci ani de inchisoare pentru fraudarea cu aproape 2.200 de miliarde de lei a Bancii Romăne pentru Dezvoltare. Sentinta a fost pronuntata la 22 martie si a ramas definitiva si irevocabila. El a fost dat in urmarire generala la 24 martie, Politia de Frontiera fiind informata cu privire la emiterea mandatului, el fiind in consemn inca din decembrie 2002 (in baza solicitarii instantei de judecata), masura reconfirmata la 24 martie si valabila pana in 2009 (durata pedepsei inchisorii). De asemenea, Gabriel Bivolaru a fost dat in urmarire generala la 26 martie, politistii luand aceasta decizie ca o masura de siguranta, neexcluzand posibilitatea ca acesta sa fi parasit ilegal Romănia.

Lovitura de imagine

Conotatiile politice ale arestarii lui Bivolaru sunt evidente. Cu o saptamana in urma, premierul Adrian Nastase declara la Bruxelles ca „in masura in care statul de drept va functiona foarte bine in Romănia, atunci instantele isi vor face datoria, asa cum, de exemplu, si-au facut datoria in legatura cu Gabriel Bivolaru. Credibilitatea actului de justitie va fi cea care va determina hotarari credibile pentru toti pestii, atat pentru cei mici sau mijlocii, cat si pentru cei mari", declara primul-ministru. Reamintim ca, initial, Bivolaru fusese condamnat la trei ani de inchisoare pentru inselaciune si obligat la plata a peste 2.200 de miliarde de lei (50 de milioane de euro), reprezentand prejudiciul civil catre BRD. Sentinta completului de trei judecatori, data la 3 decembrie 2002, a fost contestata de Bivolaru, insa, in urma recursului, un complet de noua judecatori a hotarat, la 22 martie, condamnarea lui Bivolaru la cinci ani de detentie, obligandu-l pe Bivolaru sa plateasca BRD 2.253 de miliarde de lei si 10 milioane de lei catre stat, cheltuieli judecatoresti. Sentinta a ramas definitiva si irevocabila.

Politia confirma fratia Bivolarilor

Seful Inspectoratului General al Politiei Romăne, chestorul principal Dumitru Sorescu, a confirmat practic faptul ca celebrul tepar al BRD, Gabriel Bivolaru, este intr-adevar fratele vitreg al nu mai putin celebrului guru MISA, Gregorian. Potrivit chestorului principal Sorescu, tatal celor doi este Constantin Bivolaru, care a locuit in Strada Popa Tatu numarul 22, din Sectorul 1 al Capitalei. Prin sentinta civila numarul 2877 din 23 iulie 1955, Constantin Bivolaru, tatal lui Gabriel Bivolaru, l-a recunoscut ca fiu pe Grigorian Hanumol, fiul lui si al Floarei Hanumol, din localitatea Tartasesti, judetul Dambovita. In baza acestui document, la 17 aprilie 1971, acelasi consiliu local i-a eliberat lui Grigorian un nou certificat de nastere, hartie care avea pe verso mentiunea referitoare la sentinta civila prin care este recunoscut drept fiu de catre Constantin Bivolaru. Fostul deputat Gabriel Bivolaru este nascut la 8 noiembrie 1967, in Bucuresti, avandu-i drept parinti pe Constantin si Simioana Bivolaru, cu domiciliul in Strada Popa Tatu numarul 22.


Ministerul de Interne nu are dovezi in sprijinul afirmatiilor chestorului Sorescu

In cazul relatiei de rudenie dintre Gregorian si Gabriel Bivolaru, pozitiile Politiei si Ministerului Administratiei si Internelor se bat cap in cap. Politia Romana, prin gura chestorului Dumitru Sorescu, sustine ca cei doi sunt frati dupa tata. Ministerul Administratiei si Internelor, printr-un comunicat oficial al Directiei Generale de Evinenta Informatizata a Persoanei, afirma insa ca nu detine nici o dovada care sa ateste legaturile de sange ale celor doi. Redactia noasta a solicitat, miercuri seara, copii ale documentelor de stare civila ale celor doi „Bivolari", acte care sa ateste legatura de rudenie. Joi, redactiei noastre i-a fost remis un comunicat in care se spune, negru pe alb: „Institutia noastra nu detine date in baza carora sa poata furniza informatiile solicitate".
Eugen Ciufu, Gabriel Burlacu

×
Subiecte în articol: eveniment bivolaru