Generalii implicaţi la Timişoara au fost terorişti

de Toma Roman Jr | 22 Dec 2010 • 15:51

Sursa foto: Dragoş Stoica/Jurnalul Naţional

Viaceslav Samoşkin a fost corespondent al agenţiei de presă sovietice Novosti la Bucureşti între 1976 şi 1982, apoi, s-a reîntors la post în 1989 şi a prins aici revoluţia. Vorbeşte perfect româneşte şi neagă orice implicare sovietică în ce s-a întâmplat la noi în decembrie 1989. Nu ştim unde se află adevărul dar e un punct de vedere care merită studiat, mai ales fiindcă sunt la modă diverse teorii ale conspiraţiilor despre finalul regimului Ceauşescu.

Jurnalul Naţional: În România, majoritatea celor care lucrau în străinătate la posturi fixe, inclusiv corespondeţi de presă, erau ofiţeri acoperiţi sau măcar informatori ai Securităţii. În URSS era la fel?
Viaceslav Samoşkin: Nu toţi corespondenţii erau ai KGB. Eu nu am fost. La agenţiile mari, gen Novosti sau Tass, erau, unul doi oameni de la ei, dar restul erau profesionişti în media. Pe mine au încercat să mă racoleze în câteva rânduri dar am refuzat şi m-au lăsat în pace. Agenţii lor erau oameni pregătiţi din vreme, care studiaseră relaţii politice internaţionale şi făcuseră armata în unităţi speciale. Eu unul am ajuns în România fiindcă făcusem limba română la facultate. Novosti nu era o agenţie de presă clasică, de ştiri. Noi editam publicaţii în limba ţărilor unde aveam birouri, dădeam presei de aici articole despre URSS. Aveam 46 de publicaţii, în ţările socialiste. În România editam Aurora, de două ori pe lună, în limba dumneavoastră. Făceam propagandă în străinătate şi transmiteam de aici pentru ziare din URSS reportaje şi analize. Agenţia a murit în 1991, cu puţin înaintea URSS. În haosul ăla rămăsesem şi fără bani de chirie.

Cum vă supraveghea Securitatea, ca ziarist străin?
Trebuia să cer aprobări când mă duceam să scriu ceva. De exemplu, am vrut să merg, în 1976, la Tulcea, să scriu despre lipoveni. Mi-a dat aprobare Eugen Florescu de la secţia de presă a CC al PCR, dar cu condiţia să am după mine o "coadă”, un ziarist de la Agerpres. În afară de contactele oficiale, am vrut să vorbesc şi cu lipoveni simpli. Am dat de unii dintre ei, care săpau un şant la monumentul eroilor de la 1877. Am "evadat” cu ei, m-am dus la un parastas la ei în sat, Slava Cerchez. Erau de rit vechi dar certaţi cu autorităţile popeşti, au oficiat chiar ei parastasul, ştiau toate rugăciunile. Am băut vodcă adusă de mine şi vin. A doua zi, însoţitorul, de care scăpasem nu era prea vesel. Mă înţelesesem cu unul din lipoveni să ne vedem la Bucureşti. M-a sunat, dar s-a întrerupt convorbirea telefonică. Am impresia că Ivanuşca ăsta a fost avertizat, că nu m-a mai căutat. Eram verificat, dar nu aveam umbre non-stop după mine.

Ca ziarist sovietic, cât de fidel puteaţi relata despre "ţara socialistă” România? Pe timpul perstrokăi, eraţi mai puţin cenzurat decât în perioada brejnevistă?
Era un fel de regulă, să nu ataci alte ţări socialiste. Chiar în 1989 a funcţionat regula asta. Şi în zilele din decembrie, când totul era pierdut pentru Ceauşescu. Tass putea să preia din când în când să preia ştiri negative de la agenţii occidentale, dar nu să le culeagă şi la le redacteze chiar ea. Eu, în 1989, am fost delegat la Congresul al XIV-lea al PCR. Am scris ceva ironic, cu "şopârle” cum că lumea aşteptă o schimbare, adică se poate ca Nicolae Ceauşescu să fie înlocuit cu fiu’său sau nevastă-sa. Am mai scris că mi se părea că la intrarea în sală scria "lasă-ţi speranţele aici”, o parafrază după Dante. Materialul nu a apărut în presa sovietică. În schimb, ca să nu se spună că am fost degeaba, am apărut semnat în Moskovskaia Novosti, un săptămânal considerat liberal, sub o analiză economică despre România făcută de o doamnă economistă. Nici cele mai perestroikiste publicaţii, care scriau destul de liber ce se întâmplă în URSS nu îndrăzneau să publice negativ despre ţările frăţeşti. Doar în 1989, în vară, am reuşit să public în lunarul Narodnaia Jizni un reportaj despre frig, lipsa apei calde şi situaţia de aici. Am scris că singurul loc în care a fost ceva mai cald era maşina Dacia cu care mă plimbam. La IMGB, unde am fost într-o vizită mi-au dat ceai fiindcă dispăruse cafeaua şi am băgat şi asta. După ce a apărut materialul, înainte de congres, la un cocktail la Athenee Palace m-am trezit cu un activist-ziarist român care vine cu o mutră cruntă şi-mi reproşează că am scris de rău.
Când v-aţi dat seama că se duce dracului de tot regimul Ceauşescu?
Aflasem de tulburările din Banat, dar mi-am dat seama că e ceva foarte serios pe 20 decembrie. Nişte tovarăşi de la agenţia comercială fuseseră acolo. Ei mi-au zis că au văzut chioşcuri răsturnate, magazine sparte...

Cine erau tovarăşii ăştia? Un eşalon informativ? În raportul SRI din 1994 sunt amintite nişte eşaloane ale KGB şi GRU; care conţineau inclusiv doi ziarişti pe Vladimir Vidraşcu, corespondentul Pravdei şi Volodin corespondentul Izvestiei...
Raportul ăla e neserios. Din câte ştiu nici Vidraşcu şi nici Volodin nu au fost la Timişoara. E adevărat, cei doi erau mari partizani ai schimbărilor din URSS. Victor Volodin era chiar prieten cu Petre Mihai Băcanu. Eu am fost pe 21 decembrie, în schimb, la Universitate. Am stat până la 12 noaptea, când am sunat la centrală să spun ce se întâmplă, că se trage. Nu ne-a întrerupt nimeni comunicaţiile, am trimis chiar la Sovietskaia Russia un reportaj despre revolta populară şi că lumea e împuşcată. Şi pe 22 erau la Moscova în expectativă, nu mi-a apărut reportajul. Mi s-a spus că li se pare exagerat ce zic. Abia pe 23 de dimineaţă, după ce s-a tras în birourile noastre, au început să dea drumul la materiale.

Spuneţi că URSS nu a fost implicată deloc în evenimente?
Ceea ce nu înţelegeţi voi aici e că Gorbaciov dăduse un ordin clar să nu se intervină în politica internă a ţărilor socialiste. Am vorbit cu şeful KGB din Berlin, care în 1989 era la post. Colegii lui de la Stasi au cerut să fie luaţi sub protecţie, au vrut să depoziteze arhivele cu valoare informativă imensă la KGB. Răspunsul de la Moscova către ofiţerii ruşi din Berlin a fost "nu vă băgaţi”. De ce ar fi fost în România altfel?

Poate fiindcă aici nu există o aripă reformatoare în PCR ...
Nu cred fiindcă aici populaţia, la nivelul ei, era revoltată oricum. Un cadru KGB de la Bucureşti a fost contactat de un opozant român înainte de revoluţie cu puţin, dar i s-a interzis să se întâlnească. Cadrele KGB din Bucureşti au fost, probabil, ca şi mine pe 21 pe străzi dar doar ca să observe ce se întâmplă. Doar raportau ce se petrece.

"Turiştii” sovietici sunt tot o invenţie?
Nu, dar ei chiar erau turişti. Odată cu glasnost-ul s-a dat o mai mare libertate de mişcare în ţările socialiste. Ei tranzitau România spre Iugoslavia, unde vindeau fiare de călcat, icre şi aspiratoare şi cumpărau haine occidentale şi ţigări, băutură fină. Am văzut că în Adevărul s-a făcut marea descoperire că unii dintre ei erau miliţieni. Miliţienii aveau pile să plece şi, ca orice om de atunci voiau şi ei jeanşi şi adidaşi. Nu a fost descoperit nici unul cu vreo armă. În 1989 am fost la o sedinţă la ambasadă, lui Tiajelnicov partea română, ONT Carpaţi a cerut să se dubleze numărul de turişti sovietici. Aici nu mai veneau alţi turişti străini, era sărăcie. Prin Inturist au fost acordate mai multe vize. La sedinţa de la Tiajelnicov, şeful Inturist de aici a zis că fluxul o să fie mai mare la sfârşitul anului, când oamenii merg spre Bulgaria şi Iugoslavia să ia marfă pentru sărbători. De asta au fost mai mulţi în 1989 ca în anii anteriori. Am mai citit că au stat aici până prin iarna lui 90, 1991, 30.000 de agenţi KGB şi GRU. E o aberaţie, deja acasă era un butoi cu pulbere, izbucniseră conflicte în Azerbaidjan, Armenia, Ţările Baltice, Georgia. De ce să ţii blocaţi aici oameni când era nevoie maximă de ei în URSS? Cred că la voi e un fel de manie a conspiraţiilor...Stoenescu sau Cartianu cred că-s mitomani.

Eu personal am informaţii de la martori care mi-au spus că atât Ion Iliescu cât şi Silviu Brucan ar fi cerut ajutor militar sovietic...
Se poate să fi cerut, dar asta nu înseamnă că s-a şi acordat. Erau interesaţi să fie haos în ţară şi chiar o intervenţie care să complice lucrurile generalii care făcuseră represiunea de la Timişoara, Stănculescu, Chiţac, Guşe. Ei întorseseră foaia ştiind ce au făcut în Banat şi acum voiau să pară salvatorii revoluţiei, oameni indispensabili. La Timişoara e cheia, de acolo a început povestea de după 22 decembrie.

În 1984 a fost o tentativă de puci anti-Ceauşescu pusă la cale de generali filo-sovietici...Ambasada, din câte ştiu a încurajat discret mişcarea eşuată...Mai trăieşte generalul Kostyal, care făcea legătura între conspiratori şi sovietici.
Aici Securitatea contrala cam tot. Cei de la ambasadă poate că doar se informau. După 1985, când a venit Gorbaciov nu s-au mai implicat.

Când aţi auzit de existenţa lui Ion Iliescu?
Când am venit la congres în 1989, am auzit că e un potenţial succesor.

Pe 23 decembrie 1989 a fost mitraliat sediu agenţiei Novosti. Dacă vă omorau era invazie sovietică?
Au fost aceeaşi generali care voiau să provoace haos. A fost rănit la mână un tovarăş care acum lucrează la Luk Oil. În dimineaţa zilei de 23 decembrie, pe la 11 fără ceva, cineva a sunat la uşă, apoi a încercat să o forţeze. Administratorul român Ionică Gavrilovici a răcnit că nu deschidem. Atunci a tras două gloanţe în broască. Eram în fosta casă a lui Malaxa, uşa era masivă, aşa că nu a cedat şi cel de afară a şters-o. Peste cinci minute, pe Aleea Alexandru 40, a venit TAB-ul care a tras în clădire. Văzând că nu se răspunde a plecat. Cred că era un scenariu, cel de la uşă trebuia să intre în clădire, să tragă asupra TAB-ului şi acesta să distrugă agenţia.

Cum au fost evacuate familiile sovieticilor din ambasadă?
Aici e altă aberaţia. S-a spus că au plecat de pe 9 decembrie, că ştiau ceva. În seara de 23 şi noi şi cei de la reprezentaţa comercială am fost regrupaţi la ambasadă. Era plin de femei copii. La ora 9 ne-au luat cu nişte autocare şi s-a încercat să plecăm spre gară. Grupul era condus de cel care se ocupa de securitate şi un vice-consul. Pe Calea Griviţei se trăgea de pe clădiri, ne-am întors la ambasadă. Am dormit pe saltele puse pe jos. Pe 24 seară abia s-a făcut evacuarea cu un tren care a stat câteva ore în Bărăgan.

Ce a căutat pe 22 decembrie ataşatul militar sovietic la Ministerul Apărării să se vadă cu Ilie Ceauşescu?
Era datoria lui să se intereseze ce se întâmplă cu o armată aliată. În rest, cine ştie, poate că el îl ştia pe Ilie şi în particular.

Cum vă explicaţi faptul că Militaru, Iliescu, Bârlădeanu şi alţii care au fost în primul cerc al puterii în 1989 erau formaţi la Moscova sau percepuţi drept "oamenii ruşilor”?
E simplu. Erau singurii care făceau un fel de opoziţie în partid. Nu aţi avut liberali, pro-occidentali, democraţi organizaţi, ca în Cehoslovacia, Ungaria sau Polonia. Cei de care spuneţi ştiau limba rusă şi erau informaţi despre glasnost.

Dacă nu erau dependenţi de Moscova, de ce a semnat Ion Iliescu în 1991 un tratat de alianţă cu muribunda URSS?
Atunci, în martie nu era destul de clar că o să dispară URSS, iar România nu avea acces direct la Occident şi era vecină cu Uniunea...

Aţi tradus şi o carte a lui Florea Ceauşescu...Aveaţi legătura cu familia?
Nu, mi-a propus să fac asta editura Progress din Moscova. Era o carte despre Siberia, nu ştiu dacă o făcuse cu ajutor sau nu, dar era bine documentată. Am aflat lucruri noi, date, despre Siberia. Florea fusese de două ori în vizită prin Iacuţia, la Baikal. Avea un titlu sec, "Calea ferată Baikal-Amur”.

Aţi fost membru PCUS?
Când eram secretar-general de redacţie la revista Aurora, redactorul-şef Jdanov, fost traducător al lui Andropov în 1956 în Ungaria, mi-a spus că am prea mari răspunderi profesionale ca să nu fiu şi membru de partid. Am întors-o că am sarcini la Komsomol, aveam doar 27 de ani, dar nu am scăpat. După stagiatura de un an m-au făcut membru. Din salariul meu de aici trebuia să dau cotizaţie. Să vă spun cum s-a spart PCUS în România, după puci. Aveam o organizaţie de partid de bază făcută din cei 11 ziarişti de aici. Secretarul era Dumitru Diacov, viitorul preşedinte al parlamentului din Moldova. În octombrie 1991, după puci PCUS a fost interzis. Diacov ne-a spus că la ambasadă erau strânse cotizaţiile noastre pe vreo 3 luni, vreo 13 dolari de fiecare. I-am recuperat şi am făcut de toţi un chef la cârciuma Moldova de lângă Parcul Icoanei. Cameramanul de la televiziunea rusă aflat aici a făcut un film cu finalul partidului în România. L-am montat ca pe o parodie, cu o voce din off care spunea că în România e iar mineriadă, dezastru, dar corespondenţii sovietici nu pot transmite nimic, fiindcă beau şi dansează.