Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Moartea în condiţii neclare a generalului Vasile Milea, ultimul minstru comunist al Apărării Naţionale, a fost unul dintre marile mistere ale Revoluţiei. Ceauşescu l-a acuzat de trădare şi a anunţat că s-ar fi sinucis. Sinucidere ori asasinat? Părerile sînt împărţite chiar şi în ziua de azi.
Moartea în condiţii neclare a generalului Vasile Milea, ultimul minstru comunist al Apărării Naţionale, a fost unul dintre marile mistere ale Revoluţiei. Ceauşescu l-a acuzat de trădare şi a anunţat că s-ar fi sinucis. Sinucidere ori asasinat? Părerile sînt împărţite chiar şi în ziua de azi.
Campania
“Dosarele Revoluţiei” a continuat la Jurnalul Naţional prin analizarea condiţiilor
în care s-a produs moartea suspectă a generalului Vasile Milea. Studiul actelor
incluse în primul dosar de anchetă a acestui eveniment tragic, precum şi
anumite mărturii culese de redactorii noştri de la persoane foarte apropiate
fostului ministru au adîncit misterul morţii lui Milea. Motiv pentru care
ziarul nostru a solicitat Parchetului General să redeschidă “Dosarul Milea” şi
să refacă ancheta. A fost cel de al doilea succes: procurorii Secţiei
Parchetelor Militare au reluat cercetările penale, atît cît mai erau ele
posibile, la aproape 15 ani de la moartea fostului ministru. Noua anchetă nu a
contrazis varianta sinuciderii. În schimb, a creionat un portret cu mult mai
nuanţat al căpeteniei militare care, în ultimele zile ale regimului comunist, a
tîrît Armata într-un lanţ de acţiuni represive deosebit de dure.
SECRETUL “TRĂDĂRII”. Articolul care a marcat debutul campaniei de elucidare
a împrejurărilor în care a murit generalul Vasile Milea s-a numit “Secretul
«trădării» generalului Vasile Milea” apărut la 24 martie 2004. “Informăm că
ministrul Forţelor Armate a acţionat ca un trădător împotriva independenţei şi
suveranităţii României şi dîndu-şi seama că este descoperit s-a sinucis.”
Acesta a fost textul oficial prin care crainicii Televiziunii Române şi
Radioului au anunţat la ora 10:45 a zilei de 22 Decembrie '89 moartea
ministrului Apărării Naţionale. Anumite declaraţii oferite redactorilor noştri
de oameni din Armată, dar şi din Securitate au adus o explicaţie plauzibilă a
motivului pentru care ministrul Milea, care a executat prompt ordinele date de
Ceauşescu a fost totuşi acuzat de acesta că ar fi trădat. Este vorba de un
telefon pe care el l-ar fi dat “pe firul roşu”. Sursele noastre ne-au declarat
că în noaptea de 21/22 Decembrie 1989 Milea i-a dat telefon lui Ferenc
Karpatyi, ministrul Apărării din Ungaria, pe care l-a întrebat dacă pregăteşte
o invazie în România. În acea ultimă convorbire, Karpatyi i-a spus că nu pregăteşte
o invazie, dar şi-a luat măsuri de precauţie avînd în vedere evenimentele din
România. Discuţia pe “firul roşu” se făcea întotdeauna autorizat. Dar, în acea
noapte, Milea nu a cerut avizul. Tehnologia era sovietică, iar centrala
telefonică se afla la Kiev.
Bineînţeles că astfel de convorbiri de “grad 0” erau înregistrate de KGB. Bineînţeles, pe
teritoriul României ele erau “dublate” şi de interceptările Securităţii.
Ideea era că acest telefon, dat fără aprobările oficiale de rigoare, a fost
interpretat ca un act de trădare. A doua zi, la 25 martie 2004, în ziarul
nostru a apărut un articol incendiar: “Au dispărut probe din Dosarul Milea”.
Era vorba despre primul dosar privitor la moartea lui Milea, cel întocmit de
procurorii militari în anul 1990. Dosar în legătură cu care redactorii noştri
au constatat că “din start a conţinut un ansamblu de probe incomplete,
subiective şi alterate de timp. Martorii puteau să fie chiar de bună credinţă,
dar pur şi simplu haosul acelor zile să le fi alterat obiectivitatea. Oricît ar
fi încercat apoi criminaliştii să stabilească ştiinţific mersul evenimentelor,
probele pierdute în aglomeraţia din clipele care au urmat împuşcării nu vor
mai putea fi găsite”.
ULTIMUL TELEFON? A doua zi, Jurnalul Naţional a publicat o mărturie
zguduitoare, care părea să aducă o altă lumină asupra morţii lui Milea. La 26
mai 2004, ziarul nostru titra “Cine este asasinul generalului Milea?”. Articolul
conţinea o declaraţie zguduitoare: declaraţia dată în faţa redactorilor noştri
de către Nicoleta Milea, soţia defunctului ministru al Apărării Naţionale.
Atunci, la aproape 15 ani de la moartea soţului său, doamna a relatat că
ministrul ar fi fost împuşcat chiar în timp ce vorbea cu ea la telefon, iar
zgomotul armei de foc s-a auzit în receptorul aparatului. Concret, doamna Milea
a spus atunci:
“Era pe la nouă fară ceva, dimineaţa. Eu eram tot la Predeal. Bănuiesc ca era soţul meu, nu am auzit nici o voce în telefon. El era cu siguranţă, pentru că îl cunoşteam după respiraţie. Respira foarte greu. Eu ţipam la telefon disperată, nu ştiam ce se întîmplă. Am întrebat: “Val, tu eşti?”. Apoi a fost un moment de linişte, pe urmă o luptă şi un zgomot de lovituri. După care s-a auzit o împuşcătură. Pînă la urmă, cineva a preluat telefonul şi mi-a spus: “Doamnă, staţi liniştită, zgomotele şi împuşcătura s-au auzit din stradă”. Şi a închis telefonul. N-am apucat să spun nimic, eram şocată. Şi nici nu am recunoscut vocea aceea. Am auzit moartea soţului meu la telefon”.
“DEZGROPAŢI DOSARUL
MILEA!”. Analiza dosarului întocmit în anul 1990 a demonstrat că prima
cercetăre penală a morţii generalului Vasile Milea s-a făcut într-un mod
deosebit de superficial. În concluziile depuse la încheierea acelei anchete,
procurorul militar Vasile Pantea recunoştea senin că nu făcuse mai nimic
pentru elucidarea cazului. Pusă alături de mărturiile dramatice obţinute de
redactorii noştri această situaţie ne-a determinat să solicităm Parchetul
General redeschiderea “Dosarului Milea” şi refacerea anchetei privitoare la împrejurările
morţii fostului ministru al Apărării Naţionale. Considerentele pentru care
noi am solicitat acest demers juridic au fost concentrate în 16 întrebări la
care cercetarea efectuată în anul 1990 nu oferise un răspuns cît de cît
credibil: “Cine a sunat-o în dimineaţa zilei de 22 decembrie pe soţia
generalului Milea?”, “Unde este înregistrarea convorbirii lui Milea cu
ministrul ungar al Apărării, Ferenc Karpatyi, în noaptea de 21 spre 22
decembrie?”, “Unde sînt carnetelele generalului ridicate din biroul său şi ce
conţineau ele?”, “De ce nu au fost ridicate amprente de pe pistolul Carpaţi găsit
la faţa locului?”
ÎN RELUARE. Campania dusă atunci de
Jurnalul Naţional s-a încheiat cu un succes. În prima zi a lunii aprilie 2004,
ziarul nostru a avut ocazia să anunţe: “Decizie istorică: s-a redeschis
Dosarul «Milea»“. Cu o zi înainte, procurorul general, Ilie Botoş, ne-a
informat, printr-o adresă oficială: “Avînd în vedere aspectele evidenţiate în
articolele apărute în ziarul dumneavoastră, am dispus redeschiderea
anchetei, urmînd ca Secţia Parchetelor Militare să procedeze la reaudierea
unor martori, identificarea şi audierea altor persoane care cunosc împrejurări
ce interesează cauza, efectuarea şi a altor activităţi de urmărire penală
necesare pentru stabilirea adevărului, astfel încît toate aspectele cazului
să fie pe deplin lămurite. Vă mulţumim pentru cele semnalate”. Cu toată
modestia cuvenită, putem consideră că, la fel ca şi în cazul
redeschiderii Dosarului 97/P/1990, reluarea anchetei penale a morţii
generalului Milea poate fi considerată un succes al ziarului nostru. Dar,
spre deosebire de primul dosar, rămas în suspensie datorită “jocului de
competenţe”, “cazul Milea” a fost reanchetat cu minuţiozitate şi a fost
soluţionat printr-o rezoluţie care, cel puţin pentru istorie, va fi cea cu adevărat
definitivă.
O ANCHETĂ LABORIOASĂ.
În perioada următoare, ziarul nostru a urmărit, pas cu pas, “mersul” noii
anchete.
Derulată la 15 ani de la moartea lui Milea şi la 14 ani de
la prima soluţionare a dosarului, această nouă cercetare penală i-a pus pe
procurorii militari într-o situaţie asemănătoare
cu cea a unor arheologi, care trebuie să pună cap la cap şi să reasambleze
cioburile unei amfore sparte, pentru a reface imaginea unui trecut îndepărtat.
Efectuată de procurorii militari Stanca şi Oancea, de la Secţia Parchetelor
Militare, noua anchetă a durat cam un an şi jumătate. O perioadă lungă, în
cursul căreia rezultatele cercetării s-au adunat într-un dosar extrem de
complex, format din peste 3.000 de pagini, legate în nouă tomuri groase.
Reluarea anchetei a însemnat, printre altele, reaudierea a peste 150 de martori, dintre care aproape 100 nu mai fuseseră chestionaţi niciodată. Punctul forte al noii anchete a constat într-o expertiză complexă medico-legală şi criminalistică, în cursul căreia s-au utilizat cele mai noi mijloace tehnico-ştiinţifice existente în acel moment. Inclusiv expertiza ADN, făcută pe rămăşiţele pămînteşti identificate după deshumarea fostului ministru.
MĂRTURII
CONTRADICTORII. Au existat şi cazuri în care unii martori au depus anumite
mărturii, care apoi le-au retractat. Este şi cazul lui Sergiu Nicolaescu. În
primăvara anului 2004, la scurt timp după reluarea anchetei, procurorii Stanca
şi Oancea au primit un indiciu preţios, care părea să clarifice atît problema
glonţului, cît şi a traiectoriei sale, traiectorie începută în arma ucigaşă,
continuată prin corpul generalului Milea şi încheiată undeva, în peretele
biroului ocupat cîndva de fostul şef al Gărzilor Patriotice, col. Părcălăbescu.
Nesperatul ajutor a venit în timpul unei opera-ţiuni pe care procurorul Pantea
a considerat-o inutilă: cercetarea la faţa locului. Cu acea ocazie,
procurorii militari au mers în fostul sediu al CC al PCR, unde, la aproape
16 ani de la moartea generalului Milea, au făcut măsurătorile şi verificările
pe care ar fi trebuit să le facă şi primul anchetator. După cum cere legea, la
această fază a cercetării au participat şi doi martori. Unul dintre aceştia
a fost senatorul Sergiu Nicolaescu. Mărturia sa era cu atît mai importantă
cu cît, în 1991, în calitatea sa de iniţiator al Comisiei Senatoriale “Decembrie
1989”, cercetase încăperea în care Milea şi-a petrecut ultimele clipe de
viaţă. Spre bucuria procurorilor, Sergiu Nicolaescu le-a oferit informaţii privitoare la glonţul ucigaş.
Informaţie înscrisă în procesul-verbal al cercetării: “În continuare,
parlamentarul ne-a precizat că în cursul investigaţiilor întreprinse de
Comisia Senatorială «Decembrie 1989» a găsit un glonţ în tencuiala
peretelui din dreapta uşii de acces. Solicitîndu-i domnului senator să ne pună
la dispoziţie glonţul, acesta a afirmat că nu mai ştie ce s-a întîmplat cu
proiectilul găsit”. La data consemnării, Sergiu Nicolaescu nu a avut absolut
nimic de contestat în legătură cu acest aspect. Mai mult decît atît, el şi-a
manifestat acordul punîndu-şi semnătura alături de celălat martor şi de
procurorii anchetatori. Chiar şi aşa, în absenţa glonţului, această
informaţie a fost considerată deosebit de importantă, iar locul indicat de
senator a fost luat ca reper de bază în expertizele balistice efectuate
ulterior. Această certitudine a fost răsturnată însă cu puţin înaintea finalizării
noii anchete, o dată cu audierea ca martor a lui Sergiu Nicolaescu. În
declaraţia dată atunci, Sergiu Nicolaescu a negat vehement că ar fi găsit
vreodată vreun glonţ înfipt în peretele biroului în care s-a produs împuşcarea
lui Milea. În fapt, această declaraţie a senatorului răsturna tot ceea ce
el spusese la începutul anchetei. “În jurul orelor 16:00, în amurg, după ce am
pătruns în sediul CC al PCR, am intrat în biroul 621 de la et. 6 al CC în care
se produsese rănirea prin împuşcare a fostului ministru. Eram însoţit de mai
multe persoane pe care nu le pot nominaliza şi am observat în biroul descris
mai sus o masă cu şase scaune, un birou şi o canapea. Nu pot descrie cu maximă
exactitate dispoziţia fiecărui obiect, dar afirm că în peretele aflat în partea
dreaptă în raport cu intrarea în acel birou, la cica 50 cm era un orificiu
produs de un glonţ. Nu am făcut demersuri pentru extragerea glonţului, dar,
potrivit cunoştinţelor mele în materie, afirm cu certitudine că în acea locaţie
se putea afla un glonţ tras de Milea”. Nu am intrat în posesia nici unui bun
din acel birou şi nu am constatat alte elemente care să aibă legătură cu evenimentul
morţii fostului ministru”. Chiar şi aşa, presupusa poziţie a unui ipotetic
orificiu de glonţ a avut însă un rol deosebit în concluziile anchetei. Ancheta
care, la finalul ei, a confirmat cele spuse cîndva chiar de Ceauşescu atunci cînd
a anunţat membrilor CPEx: Vasile Milea s-a sinucis.
REZOLUŢIA. În
cursul acelei noi anchete, au fost identificate obiecte şi documente pe care
prima cercetare nici măcar nu le-a pomenit. Puse una peste alta, a fost o
anchetă laborioasă. Dacă cea făcută la fel de minuţios în 1990, cînd memoria
tuturor celor implicaţi era proaspătă, iar probele materiale erau încă la îndemînă,
ar fi adus, poate, o cu totul altă imagine asupra morţii lui Milea. Reluată
practic de la zero, ancheta procurorilor Stanca şi Oancea a fost efectuată într-o
perioadă în care amintirile martorilor nu mai erau la fel de precise. Motiv
pentru care este foarte greu să-ţi dai seama dacă ei au ralatat ceea ce au văzut
cu ochii lor sau ceea ce au aflat, de atunci şi pînă acum, din presă ori din alte surse. Asta ca să
nu mai spunem că, dacă moartea lui Milea a fost cauzată totuşi de o mînă
criminală, ipoteticul autor a avut tot timpul din lume să şteargă orice urmă.
Iar în cazul în care a fost audiat şi el printre martori, a avut cum să-şi “ajusteze”
declaraţiile punîndu-le în acord cu informaţiile între timp.
Adevăratul Milea: Un ministru fidel regimului Ceauşescu
Generalul Vasile
Milea a fost inclus, încă din ultimele zile ale lui decembrie 1989, în galeria
eroilor neamului, ca victimă a regimului comunist. Reluarea anchetei privitoare
la împrejurările morţii sale a avut însă şi un rezultat cu totul neaşteptat:
l-a arătat aşa cum a fost el în
realitate: un militar obtuz care, executînd cu promptitudine ordinele “Măreţului
Cîrmaci”, a asmuţit armata asupra poporului român. Bazată pe mărturiile inedite
ale unora dintre martorii audiaţi, rezoluţia de finalizare a anchetei morţii
sale a scos la lumină zilei un adevăr cumplit, adeseori bănuit, dar niciodată
exprimat cu glas tare: ministrul Milea nu a fost un erou în sensul care se
acordă de obicei acestui cuvînt. La 25 ianuarie 2006, în ziarul nostru a apărut
articolul “Milea, un militar devotat lui Ceauşescu” în care, pornind de la
declaraţiile oamenilor care au participat la acele evenimente, redactorii noştri
au surprins exact acest aspect ale personalităţii fostului ministru. Iar asta
după ce, la 20 ianuarie 2006, în articolul “Ministrul şi baricada de la Inter”,
tot noi am dezvăluit rolul jucat de Milea în represiunea dură a protestatarilor
bucureşteni din noaptea de 21/22 Decembrie ’89. De fapt, Milea a devenit un
personaj dramatic doar prin modul şi momentul în care a murit. Este însă clar că,
în ultimele zile de viaţă, ultimul ministru comunist al Apărării Naţionale a
fost doar un executant fidel şi eficient al ordinelor primite de la şeful său
politic, concret, de la Nicolae Ceauşescu. Iar sub comanda sa, Armata a fost,
alături de Ministerul de Interne, principala forţă de represiune care a semănat
moartea prin toată ţara. Dispariţia lui Milea, despre care în primele ore de
după căderea regimului Ceauşescu s-a spus că ar fi pierit în urma unui
asasinat, a fost factorul decisiv care a adus Armatei simpatia unei populaţii
care, aflată parcă sub puterea unui maestru hipnotizator, a uitat brusc de morţii
de la Timişoara sau de cei din Bucureşti şi a început să scandeze pe străzi,
bezmetic şi fără nici o noimă, “Armata e cu noi”.
Devoţiune
“Milea era dedicat lui
Ceauşescu, avea chiar un cult pentru acesta, motiv pentru care avea în
sufrageria locuinţei un portret al acestuia şi probabil că acuzaţiile venite
din partea lui au determinat gestul de suicid. Consider că gen. Milea s-a simţit
lovit în soartă, în credinţa sa şi nu a acceptat calificarea de trădător care
i-a fost atribuită de Ceauşescu”
gen. V.A. Stănculescu
Baricada de la inter
“Milea s-a implicat
activ şi a dat ordine pentru intervenţia în forţă a tancurilor, care au înlăturat
o barieră organizată acolo de manifestanţi. Acolo erau organizate dispozitive
constituite din forţe MApN, ministrul Milea dînd ordine privitoare la modul în
care acestea să acţioneze şi să împrăştie protestatarii aflaţi pe bariere”
Virgil Gheorghe, martor
Nu rataţi!
În numărul de mîine
al ziarului nostru vă prezentăm jurnalul lui Marijane Ion, răpită în Irak
DEZVĂLUIRI • Mărturii despre evenimentele dramatice care au însîngerat Capitala
Culisele Revoluţiei din Decembrie 1989
Primăvara anului 2004 a fost “sezonul” în care Jurnalul Naţional a început să se preocupe constant de elucidarea unor momente fierbinţi ale Revoluţiei. Interviuri cu persoanele implicate, dublate de analiza unor dosare vechi, deja uitate prin fişetele Parchetului, au fost “materia primă” din care s-a decantat o imagine complexă a acelor evenimente dramatice.
CAMPANIE ● Ziarul nostru s-a implicat, constant, în elucidarea celor mai dramatice evenimente din istoria recentă a României
Dosarele Revoluţiei din decembrie 1989
