Când Emil Constantinescu, în anul 2000, l-a acceptat drept şef al Marelui Stat Major al Armatei Române pe generalul Mircea Chelaru, mi s-a părut că e o idee simpatică să pui şef la apărare un ins cu cioc. Mi-am schimbat rapid impresia, când, de deasupra ciocului, s-a auzit o voce care spunea că bulgarii ar fi interesaţi să ne umfle Oltenia. Omul spunea cu un aer misterios chestii din care nu se înţelegea nimic, drept pentru care s-au săturat relativ rapid de el şefii politici de atunci şi l-au trecut în rezervă. Din păcate, nu într-o rezervă de la o casă de sănăte.
Cu dacii prin cap
Domnul general a apucat, de-a lungul vremii pe căi oculte. Mai întâi, s-a făcut dacoman. Împreună cu un fel de Dan Brown românesc de mâna a paişpea, Daniel Roxin, apărea pe la OTV (generalul a şi candidat din partea domnului Dănuţ pentru Senat, anul trecut) unde pretindea că dacii au inventat apa caldă şi scobitoarea cu zbaturi. Apărea pe la diverse congrese de hermeneuţi şi iluminaţi de tot felul, în compania unor şamani, bioenergeticieni şi parapupu de ocazie, unde scotea pe nări ”adevăruri tulburătoare”, de fapt tot felul de ipoteze fantasmagorice despre înaintaşii noştri. După sursele noastre, se infiltrase şi într-o ”mişcare discretă”, altfel onorabilă, unde conducea o lojă botezată, bineînţeles, Zamolxe. În ultima vreme, stimabilul general nu se mai mulţumeşte cu dimensiunea dacică şi vrea una universală. Din cauza asta a tricotat o bască nouă, sub care a vârât cu anasâna traco-geţi, creştinism, masonerie, bioenergie, doamne şi domni, alchimie şi alte daraveli.
Ciorbă cavalerească
După o muncă titanică, a ouat un ceva care se cheamă ”Ordinul Suveran al Sfintei Fecioare Maria” şi e populat cu cavaleri şi cavalerese, fiindcă dom general nu e misogin. În întreprinderea asta s-a asociat cu un domn Liviu Pandele, de profesie cârciumar zamolxist (patronează ”Cramele lui Decebal”) pe care l-a uns ”Suveran Mare Comandor al Ordinului” şi căruia subordonaţii spiritual trebuie să i se adreseze cu ”excelenţa sa”. Trebuie menţionam că omul în cauză aduce fizionomic cu rapsodul Nicolae Guţă, ceea ce ne-a făcut să ne închipuim că după un popas mai mare în cramele cu pricina şi interpretează ceva melodii dace.
Generalul, probabil fiindcă visează în tracă şi iliră şi vorbeşte în dialecte dispărute, a fost uns ”Mare Preot al Ordinului”.
Fiindcă personajele de bază de mai sus aveau şi subordonaţi, au adunat diverşi militari rezervişti şi excelenţe obscure, pe care i-au înşurubat drept ”Mare alchimist”, ”Mare vicecancelar”, ”Locotenent Mare Vicecomandor”, ”Guvernator General”, ”Mare Medic”, ”Mare Istoric”, ”Mare Comandant al Gărzilor” etc.
M-a bătut o clipă gândul să mă duc şi eu acolo, fiindcă printre atâtea mărimi aş fi ajuns ”Mare Jurnalist”, ba chiar, dacă aş fi dat o ţuică făcută după reţeta lui Scorillo, aş fi avut şi dreptul să-mi tipăresc cărţi de vizită cu titlul ăsta.
Ordinul are şi un ”Armurier şef”, în persoana unuia Radu Ciortea, care probabil le ţine cavalerilor într-o valiză prăştiile pe care le folosesc atunci când se joacă hoţii şi vardiştii.
Curţi şi grădini
Cineva totuşi a muncit să scrie o constituţie şi regulamente pentru Ordinul ăsta şi cred că s-a chinuit mută vreme, fiindcă au rezultat nişte chestii stufoase, de unde am înţeles că cavalerii (sic) sunt ecumenici dar cred în Fecioara Maria, că România e ”Grădina Maicii Domnului”, că pe aici e Hiperboreea dar şi că interiorul găştii funcţionează o ”Curte Constituţională”, o ”Curte Supremă de Justiţie”, o ”Curte de Conturi”. Fiindcă armurile şi săbiile costă şi nu cresc pe Kogaionon, funcţionează în interior şi o ”Casă de Comerţ” dar foarte interesant, un ”Oficiu-Registru Matricol al Ordinului Practicienilor în Terapii Alternative şi Asistenţi Fitoterapeuţi”. Adică, domnii şi doamnele de aici, la o adică, pot să vândă în proporţii de massă copia băştii lui Gerula sau să ne facă nişte pase bioenergetice cu care ajungi fix în Hiperboreea.
Nu ştiu cum de nu le-a venit stimabililor ideea să facă şi un DNA, un CNADR sau un minister al marilor proiecte în interiorul Ordinului, dar timpul nu e pierdut.
Cutume şi cotizaţii
Treaba asta e organizată pe ”comanderii”, care sunt oarecum autonome, dar trebuie să verse lovele la Comanderia Centrală. Cei care vor să se bage în seamă şi să devină cavaleri vor trebui să verse lovele sub formă de ”cotizaţii lunare, taxe pentru iniţieri, pasaje (n.r.-n-am prea înţeles despre ce e vorba), donaţii”. Ei trebuie să respecte şi o înşiruire de truisme botezate suav cutume. Dintre ele, am reţinut una atinsă de har: ”Supremele cutume sunt că aceste cutume nu pot fi niciodată modificate”.
O glumă serioasă
Poate unii cititori se vor întreba de ce am scris despre cavalerii ăştia, în afara faptului că subiectul ar avea umor absurd. Ei bine, Marele Preot Mircea Chelaru a avut o poziţie cheie în Armata Română. Dacă în anul 2000, când a fost pe cai mari (sau tancuri grele) ar fi avut brusc revelaţia că romanii i-au supărat pe dacii noştri şi ar fi trimis nişte MIG-uri să bombardeze Colloseum-ul, să-i pună la punct pe nesimţiţi?