Gorila afaceristă din Beller. Viaţa anostă a fiţoşilor de Dorobanţi, colecţia de toamnă timpurie

Dorobantiul nu mai e ce-a fost. Marlanul anului 2011 e un amestec de muschi si grasime ambalate in ta­tuaje, bermude, maieu de firma, cu eticheta la vedere. Gandeste cu destul mijlociu, pe care ti-l arata inainte sa te porcaie. Mers de primata odihnita, nu ocoleste, despica multimea de pe trotuar. Priveste-l piezis si esti la un pas de dezastru. Respecta-l in p...m.! Daca insisti, trece la flegme si baga-mi-as! Plin de euroi, inconjurat de toape flamande care vaneaza tampitii cu bani, sugerand pasiunea pentru tv, insule, modelling. Fetele din do­tare freaca telefoanele, dau semesuri, chicotesc tamp ca sa atraga atentia, starnind maraitul maimutei, afundate in socoteli. El e noua gorila de afaceri din Beller, care-i cauta lui Piti de lucru, sa n-o prinda intemperiile pe centura.

Dorobanti. Joi, spre amurg, o cafenea din Aviator Beller. Se mai po­to­li­se dogoarea, poluare cat incape. La un moment dat se aude un scrasnet. Un BMW franeaza bezmetic in buza tro­tuarului, parcand piezis la doi pasi de prima masa a cafenelei. O piti co­boa­ra din dreapta si face cu mana celor trei pitipoance aflate la masa cu pricina, care sarisera ca arse, cre­zand ca le pulverizeza bivolul. Piti: "Nu pot, tu, sa-l obisnuiesc sa nu mai mearga ca nebunul, e praf, iti vine sa vo­mezi cand mergi cu el...".

Coboara si bivolul. Bermude, maieu, ochelari de soare tocmai buni de asfintit, ta­tua­­je la greu, aproape cat Serghei, dar fara stil. Stupefiant: isi scoate mo­bi­lul sa le fotografieze pe proastele spe­riate. Ele: vai-fata-da'-ce ne-ati spe­riat! Piti, plina de sarme, mini-min­i, maieu, ochelari soare. Sclipeste iar: "Da' nu zici, fata, ca asta a facut smecheria asta si-n Halkidiki era sa ne scuipe tampitii aia de sperietura, ii luase criza..." Raspuns, in cor, a lehamite: "Aaaa... Halkidiki....". — Da', manca-v-as, ca e criza, se baga ghiolbanul, mai puneti si voi osul la treaba ca sa stiti ce-i-n lume ...".

Gelati, cu sclipiri de etnobotanice
Dorobantiul nu mai e ce-a fost. Fie nu s-au tras belfarii din vacante, fie si-au schimbat locatia.
La ora pranzului, la interesectia Bel­ler – Dorobanti, noxe peste noxe, ca la Arcul de Triumf in zi buna. Vizavi, cunoscuta piata de fite pentru sme­che­rii cu bani. Nu te apropii, pana si un patrunjel iti afecteaza salariul minim.

Ziua la cafenele incepe tern. La 10, fetele, trase la fata, frante de obo­sea­la, n-au ce strange. Clienti putini, tra­fic intens, zgomot, miros de benzi­na arsa. Spre ora 11, cateva mese ocu­pa­te – tipi in trecere, doamne pensio­na­re cu stare, foste colege de liceu, in­talniri de afaceri cu insi stresati, ara­bi la o cafea, italie­ni in retragere la un svart, dom­ni­soare cu stare civila linisti­toa­re, la barfe.

Fiteii apar dupa 11 si ceva. Spre­ia­ti, gelati, cu muschi, sclipiri de et­no­bo­tanice, ochelari Cosa Nostra prop­ti­ti pe moalele capului, unde tam­peste soarele. De regula, ochelarii sunt programati sa cada la locul lor, pe nas, exact cand se apropie in­tu­ne­ri­cul.

Marlanul anului 2011
Un cocalar de Dorobanti trece in re­cunoastere pe la pranz. Marlanul anului 2011 e un amestec de muschi si grasime ambalate in tatuaje, ber­mu­de, maieu de firma, cu eticheta la ve­de­re, zornaind de lanturi. Ostentativ. Gandeste cu destul mijlociu, pe care ti-l arata inainte sa te porcaie. Mers de gorila odih­nita, nu ocoleste, despica multimea de pe trotuar. Privire suparata rau. Daca te uiti la el cu repros, esti la un pas de dezastru. Respecta-l in p...m.! Daca insisti, trece la flegme si baga-mi-as! E forma blanda a atentionarii pana la pumni. Plin de euroi, inconju­rat de toape flamande care vaneaza tam­pitii cu bani, sugerand pasiunea pentru tv, insule, modelling.

La cafenea, cand se asaza pe scaun, cocalarul isi rascracaneaza mem­brele inferioare care au parul piept­­anat ingrijit cu carare. Fetele din dotare – chiloti abia acoperiti de mi­ni, sarme, buze siliconate, unghii false, maieuri – afiseaza un aer demn, artiste de telenovela trimise la munca de jos. Sub brau. Freaca telefoanele, dau semesuri, chicotesc tamp ca sa atra­ga atentia, starnind maraitul mai­mu­tei, afundate in socoteli. El e noua go­rila de afaceri din Beller, care-si bate capul sa-i gaseasca lui Piti de lucru, sa n-o prinda intemperiile pe centura.

Cum isi pune o piti benzina
La benzi­naria din Dorobanti, vi­za­vi de Caragiale, se stie, daca e coa­da, ai inchis o strada. Ei si? Ocoleste in ma-ta! Asta e solutia marlanului pentru care nu exista decat el si ma­si­na sa. Si pompa-l enerveaza, dar are nevoie de ea.

Vineri, ora de plecat la vile in week-end. La benzinarie, o Piti aro­gan­ta – indignata, aer superior ceva intre Prado si Versailles, cu un 4x4. A blo­cat spatiul cu nesimtire, cu aerul man­dru afisat la cununiile cu turnu­lete si cocosei. Inalta, picioare lungi ie­site din blugi trei sferturi. Cu sarme in urechi de unde urla maneaua. Pri­veste teapan inainte... s-o admiri ca pe un monument, de aia isi pune benzi­na pe Dorobanti. Nu credeti? Ascul­ta­ti-o, ca tocmai a sunt-o una pe mo­bil: sunt pe Dorobanti, fa, doar astia ba­ga benzina pentru 4x4, si ma stie ba­ietii. Baietii de la ben­zinarie sar sa-i faca plinul. Le abandoneaza ma­si­na ca portarului la Hilton, face un gest absent cu mana, adica stiu ei cum si cat, apoi plateste absenta, da baia­tu­lui un bacsis mototolit, isi arunca ochii peste intersectie, peste liceu, peste parc, peste etc., porneste la plez­nea­la (numai boii se asigura), pro­vo­cand scrasnete de frana si injuraturi.

Aspiratiile unei piti respinse de Bote
Piti si cocalarul, toamna pe Do­ro­ban­ti. O toamna trasa din vara, cu fier­binteli africane. Jmecherii nu mai sunt ce-au fost, nici Dorobantiul nu mai are stralucirea de altadata. Co­ca­larii s-au clasicizat, ele au ajuns asistente tv, modiste, au enspe scandaluri promotionale la activ. Badaranii sunt niste bieti interlopi plictisiti.

Refuzate de Bote, prospaturile esueaza in moda cu texte imbecile pe face: "Sunt o persoana careia ii pla­ce munca, si nu o intelege ca pe un effort, ci ca pe un efort de promo­va­re... Iubesc animalele. Imi place sa ca­latoresc, si sper ca intr-o zi sa «cu­ce­resc» si restul tarilor care au ramas ne­­vizitate pentru a «gusta» din cultu­ra civilizatiilor, si desigur ca orice fa­ta pot petrece ore in sir la cum­pa­ra­tu­ri...". Ce v-am zis, Prado, Versailles...

O surpriza
Fara legatura cu cocalarii. O na­mil­a in pantaloni scurti, cu nevasta si un bichon. La mijlocul trotuarului, in fata la fostul magazin Bitolia, azi ban­ca, bichonul se asaza adecvat si isi de­pune nevoile. Namila privea cu tan­drete. Nevasta la fel. Ale dracului neamuri proaste, dau sa mormai. Dar n-apuc. Namila scoate o punguta de plastic, ia rahatul, il strange cu grija si-l arunca la cos. E limpede, nu mai e Dorobantiul de odinioara. Cei doi se indeparteaza apoi, schimband doua vorbe in nemteste.