x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Propunere: Gratuit la stomatolog pentru persoanele cu handicap

Propunere: Gratuit la stomatolog pentru persoanele cu handicap

de Monica Cosac    |    06 Dec 2023   •   08:20
Propunere: Gratuit la stomatolog pentru persoanele cu handicap

​​​​​​​Un proiect de lege pus în dezbatere la Parlament prevede că persoanele cu handicap vor beneficia în mod gratuit de serviciile medicale oferite în cabinetele de medicină dentară, precum și de medicamentele şi dispozitivele medicale stomatologice, în contextul în care lucrările dentare sunt costisitoare, iar majoritatea nu și le pot permite din indemnizația de handicap.

 Însă chiar dacă legea va fi adoptată, acest nou drept al românilor cu dizabilități ar putea rămâne doar pe hârtie, ca și „analizele gratuie” de care ar trebui să beneficieze toți asigurații în sistemul de asigurări sociale de sănătate, din cauza fondurilor veșnic insuficiente. În plus, medicii stomatologi nu se înghesuie să lucreze cu CNAS: doar 16% au contracte cu casele de asigurări de sănătate. 

Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, pus pe masa senatorilor la începutul acestei săptămâni, este inițiat de șapte parlamentari, dintre care șase sunt de la PSD și unul de la PNL. 

Potrivit acestora, în România există o mare nevoie de suport privind acordarea serviciilor medicale stomatologice, raportat la persoanele cu handicap/dizabilităţi.

„Practic, pentru aceste servicii stomatologice ar fi extrem de utilă o susţinere de natură financiară, în contextul în care aceste categorii de persoane defavorizate nu şi le-ar putea permite niciodată. În majoritatea cazurilor, persoanele cu handicap au afecţiuni care se menţin pe tot parcusul vieţii, iar costurile pe care familiile acestora trebuie să le suporte pentru toate terapiile/tratamentele necesare, inclusiv cele stomatologice, sunt enorme, raportat la veniturile din România. Sunt multe alte cheltuieli, în funcţie de dizabilitate, cum ar fi produse de igienă, îmbrăcăminte specială, alimente variate şi diversificate, tot felul de medicamente, suplimente alimentare, nutritive”, se arată în expunerea de motive care însoțește propunerea legislativă. 

Prin urmare, pe lângă asistența medicală gratuită, inclusiv medicamente gratuite, atât pentru tratamentul ambulatoriu, cât și pe timpul spitalizării, pe care ar trebui să le primească românii cu dizabilități în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, conform legislației în vigoare, proiectul de lege stipulează ca toți copiii şi adulţii cu handicap să beneficieze de servicii de medicină dentară, servicii stomatologice şi tratamentele dentare suportate din Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate. 

„Persoanele cu handicap, (sic!) beneficiază în mod gratuit de asistenţă medicală constând în servicii medicale pentru medicina dentară/servicii stomatologice, medicamente şi dispozitive medicale stomatologice, care se suportă din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, în condiţiile contractului-cadru din sistemul de asigurări sociale de sănătate”, conform documentului pus în dezbatere. 

Indemnizațiile primite, prea mici pentru proteze și extracţii 

Fără acest sprijin din partea statului, românii cu dizabilități nu-și pot permite nici măcar servicii stomatologice de bază, cum ar fi o extracție dentară sau o plombă, având în vedere sumele foarte mici primite ca indemnizație de handicap. 

La ora actuală, în România, persoanele cu grad grav (gradul 1) de dizabilitate beneficiază de indemnizaţia totală de handicap în cuantum de 526 de lei (indemnizaţie de 368 lei + buget complementar 158 de lei), precizează inițiatorii legii, iar cele cu grad de handicap accentuat primesc doar indemnizaţia totală de handicap de 395 de lei (279 de lei indemnizaţie și 116 lei buget complementar).

„O persoană încadrată în grad de handicap afectează semnificativ întreaga familie, costurile cu terapiile, programele, educaţia, sănătatea fiind extrem de costisitoare, motiv pentru care considerăm absolut necesar ca aceste persoane, în mod evident dezavantajate, să poată beneficia de suport din partea statului, prin acordarea facilităţilor serviciilor stomatologice”, argumentează inițiatorii, adăugând că, pentru aceste persoane, tratamentele trebuie să fie gratuite „inclusiv pentru aparatele ortodontice, obturaţii, anestezii, extracţii sau proteze dentare, precum şi reparaţia acestora”. 

„Având în vedere gravitatea situaţiilor cu care se confruntă persoanele cu handicap (...), avem convingerea că vor fi identificate fondurile necesare pentru acoperirea serviciilor medicale dentare/stomatologice pentru persoanele cu handicap, din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate”, conchid autorii proiectului de lege. 

 

CNAS dă prea puțini bani pentru dinți 

Pe de altă parte, implementarea acestor măsuri implică alocarea de noi fonduri bugetare, spun inițiatorii, care sunt convinși că guvernanții vor găsi banii necesari. Asta, în ciuda faptului că, în această toamnă, sistemul medical din România a ajuns într-o situație fără precedent pentru ultimii ani: foarte multe spitale publice au rămas fără banii necesari susținerii activității curente, iar farmaciile au rămas fără medicamente, deoarece Casa Națională de Asigurări de Sănătate a întârziat cu lunile decontarea serviciilor medicale și a tratamentelor. 

Dincolo de criza bugetară actuală, CNAS alocă în general prea puțini bani pentru îngrijirea dinților. Cu toate că legislația prevede câteva servicii stomatologice gratuite pentru toți românii asigurați în sistemul public de sănătate, ba chiar și pentru cei care nu plătesc asigurări, extrem de puțini români ajung să beneficieze, în realitate, de aceste servicii. 

Anul trecut, spre exemplu, CNAS a decontat 200 de milioane de lei pe serviciile medicale dentare, sumă ce reprezintă mai puțin de 0,4% din bugetul total al Casei şi doar 5,7% din valoarea totală a pieţei de servicii dentare în România.

Pe lângă bugetul foarte mic alocat medicinei dentare, care se epuizează în primele 2-3 zile ale lunii - ca și în cazul analizelor medicale pe care statul ar trebui să le deconteze pentru românii asigurați în sistemul public de sănătate -, nici medicii stomatologi nu se înghesuie să încheie contracte cu statul, deoarece „plafonul este mic, iar birocrația este mare”. 

 

Astfel, din cei peste 20.000 de medici stomatologi din România, doar puțin peste 3.200 (16%) erau anul trecut în contract cu CNAS.


 

×