Poetul Grigore Vieru, care a murit la sfârşitul săptămânii trecute în urma unui accident rutier, a fost înmormântat marţi la Chişinău. Trupul neînsufleţit al poetului a fost petrecut pe ultimul drum de mii de oameni, oficialităţi, rude, prieteni, dar şi simpli admiratori, arată Agerpres şi presa de peste Prut.
După ce în noaptea de luni spre marţi a fost depus la biserica "Sfânta Teodora de la Sihla", către ora 9.30 sicriul cu trupul neînsufleţit al poetului a fost transportat la Teatrul de Operă şi Balet, pentru ca oamenii să poată veni şi să-şi ia rămas bun de la poet.
Circa două mii de oameni au aşteptat în scuarul Teatrului, care s-a umplut imediat ce Grigore Vieru a fost adus, el fiind întâmpinat şi de o fanfară militară. Bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt, din centrul Chişinăului, pe unde a trecut procesiunea, a fost împânzit cu flori, depuse de cei veniţi să-l petreacă pe poet. Unele dintre acestea aveau legate panglici tricolore la tulpină. Trupul neînsufleţit al poetului a fost dus spre cimitir la ora 12.00. În Republica Moldova, ziua de marţi este zi de doliu naţional în onoarea poetului. În toate localităţile din republică drapele sunt arborate în bernă.
Un singur steag, al României
Cortegiul funerar a oprit la fiecare intersecţie, locuri în care preoţii au rostit rugăciuni pentru "poetul român Vieru". Conform unimedia.md, în faţa coloanei care a format cortegiul funerar s-a aflat un singur steag, cel al României!
Grigore Vieru: Pe Aleea Clasicilor să mă puneţi lângă Liviu Rebreanu!
În discursul ţinut înaintea înhumării corpului poetului Grigore Vieru, scriitorul Andrei Strâmbeanu a vorbit despre moartea marelui poet basarabean. „Grigore Vieru nu a murit pentru că s-a lovit într-o bucată de beton, ci pentru că nişte păgâni i-au sfârtecat inima, aruncând cu bucăţi de beton în el.” - a spus acesta. Strâmbeanu, citat de unimedia.md, a dezvăluit apoi şi ulima dorinţă a lui Vieru: „Grigore, îţi promit că vom publica acea carte, despre care discutam… se va numi „Asasinarea lui Grigore Vieru”. Când l-am întrebat pe Vieru lângă cine vrea să stea pe Aleea Clasicilor, a răspuns că vrea ca bustul său să fie lângă cel al lui Liviu Rebreanu, pe care Partidul Comunist nu a vrut să-l instaleze”.
Citește pe Antena3.ro