H5 a zburat din Asia la Ceamurlia de Jos
Dupa 7 zile de suspiciuni a venit si confirmarea pe care nimeni nu si-o dorea: gripa aviara a fost confirmata la probele prelevate de la pasarile din Ceamurlia de Jos. Nicolae Stefan, directorul Institutului National de Diagnostic si Sanatate Animala, ne-a spus ca virusul izolat este acelasi ca in Asia.
Reporter: Cand a fost izolat virusul?
Nicolae Stefan: Am avut rezultatele aseara. Am cerut repetarea examenelor si apoi, la ora 9:00, noi le-am predat doamnei Ruth Manvell, care a reluat testele de identificare si a certificat ca ce am facut am facut bine. Va spun ca primul rezultat il aveam de la ora 5, desi pot fi judecat pentru asta. Dar in Tulcea erau instituite masurile necesare, ca la carte, deci nu s-ar fi putut face nimic in plus daca anuntam mai devreme.
Ce tip de virus este?
H5. Dupa testele pe care le-am facut azi noapte banuim ca este H5N1. Dar sunt necesare teste suplimentare, rezultatul trebuie verificat in Marea Britanie.
Acesta e cel mai periculos tip al gripei aviare?
Da. H5 este cel mai periculos, pentru ca este cel care produce combinatiile cele mai frecvente cu virusul gripei umane.
Este acelasi din Asia?
Da.
Ce va face laboratorul din Marea Britanie?
Acolo se va preciza tipul de neuraminidaza si se va testa patogenitatea. Adica se va verifica daca e un virus slab patogen sau unul puternic.
Blocaj la negocierile pentru Guvern. Surse: Nu s-au înțeles pe împărțirea ministerelor
Citește pe Antena3.ro
Daca se va confirma ca e vorba de virusul H5N1... ce inseamna asta?
H5N1 este cel mai periculos pentru om. Nu ca ar fi el patogen pentru om, ci pentru ca se combina cu virusul gripei umane si da hibrizi.
Si daca virusul se dovedeste a fi unul slab patogen?
Este slab patogen doar pentru pasari. Riscul pentru populatie nu se diminueaza. Pentru oameni H5 slab patogen e la fel de periculos ca in cazul unuia inalt patogen.
Cand vom avea confirmarea de Londra?
Pana sambata cel mai tarziu vom avea rezultatul. Dar sper ca maine sa-l avem.
PROBLEME. Stefan Nicolae spune ca persoanele care au gripa pot sa preia si virusul aviar |
Se poate transmite virusul la om?
Acest virus nu se transmite la om, sa fim foarte clari. Insa, in prezenta virusului gripei umane, se combina cu acesta, preiau unul de la altul anumite gene si rezulta un hibrid patogen pentru om. De aceea se impune sa realizam absenta virusului gripei umane in conditiile existentei gripei aviare. E un pericol pe care trebuie sa-l eliminam prin vaccinarea populatiei, prin antivirale. Pentru ca, repet, acest virus, chiar daca ajunge pe corpul omului, nu il omoara decat daca gaseste acolo virusul gripei umane.
Deci doar o persoana care are gripa umana poate sa se imbolnaveasca?
Numai aceea persoana risca sa se imbolnaveasca. Daca nu are virusul gripei umane, e sanatoasa clinic si nu este purtatoare a virusului gripei umane, nu va avea probleme.
Ar trebui sa ne facem toti vaccinul antigripal?
Da. Oamenii nu trebuie sa aiba virusul gripei umane.
Cum trece virusul gripei aviare de la pasare la om?
Se ia pe maini, pe haine, in urma manipularii pasarilor infectate sau in contact cu fecalele sau alte secretii interne ale acestora. Nu virusul gripei aviare il omoara pe om. Cineva care nu are virusul gripei umane are sanse minime sa se imbolnaveasca.
Este posibil ca locuitorii din Ceamurlia sa fi contactat virusul gripei aviare?
Este posibil.
Ce simptome are un om care se imbolneveste?
Aceleasi, dar mai accentuate decat in cazul gripei umane obisnuite.
Cat de repede intervine moartea?
Destul de repede. E o chestiune de zile, depinde de capacitatea de reactie a organismului.
Prezenta virusului gripei aviare in Romania s-a confirmat. "La ora 00:30, la data de 13.10.2005, a fost izolat un virus de tipul H5. Virusul izolat va pleca catre laboratorul international de referinta din Londra in aceasta dupa-amiaza (n.r. - ieri), la ora 16:00, cu avioanul, in conditii de maxima securitate", a anuntat ieri la pranz Gheorghe Flutur, ministrul Agriculturii. Dar pana ce cercetatorii din Marea Britanie vor stabili patogenitatea virusului, Comandamentul Antiepizotic a instituit carantina pe o raza de trei kilometri in jurul localitatii Ceamurlia de Jos si masuri de supraveghere pe o raza de zece kilometri, care cuprinde opt localitati din judetul Tulcea: Ceamurlia de Sus, Boia, Panduru, Lunca, Baia Dobrogea, Visina, Halta Codru si Caugagia. "Toate pasarile din Ceamurlia de Jos si de pe o raza de trei kilometri sunt ucise, iar pe o raza de 10 kilometri vom intensifica prelevarea de probe, facem recensamantul pasarilor si interzicem mutarea animalelor dintr-un loc in altul", a declarat Flutur. TEMPERARE. H5 este un virus periculos, dar nu este cazul ca populatia sa intre in panica, a mai atras atentia Flutur. "Lucram cu manualul de proceduri in mana, pentru ca interesul nostru este ca aceasta boala sa fie eradicata intr-un timp foarte scurt", a spus el. Atat timp cat se vaccineaza si au grija sa cumpere carne de pui numai din magazinele certificate sanitar-veterinar, oamenii nu au de ce sa-si faca probleme. Si specialistul olandez in gripa aviara Guus Koch, prezent la Bucuresti, a facut un apel la toti romanii si in special la proprietarii de ferme de pasari sa coopereze cu Ministerul Agriculturii, pentru a putea eradica acest virus cat mai repede cu putinta.
Virusul a fost trimis in Marea Britanie

UE
|
"Masurile care au fost luate, chiar daca au parut exagerate, s-au dovedit corecte si apreciate ca atare la nivelul Comisiei Europene. Ni s-a spus ca am facut foarte bine si ca asa trebuia procedat", a vorbit ieri premierul Tariceanu de modul in care la nivel european au fost primite masurile adoptate de autoritatile romane in abordarea situatiei generate de suspiciunile de gripa aviara. Tariceanu a mai apreciat ca a fost mai bine ca s-a actionat intr-o maniera preventiva decat "sa lasam riscurile sa ne copleseasca". Aceeasi apreciere a masurilor adoptate de autoritatile romane a venit si de la comisarul european pentru extindere, Ollie Rehn. "Vreau sa spun ca autoritatile romane au actionat prompt si in mod eficient pentru a contracara orice fel de suspiciune de prezenta a acestui virus", a spus ieri Rehn. Cum insa prezenta virusului H5 a fost confirmata, la solicitarea comisarului pentru sanatate si protectia consumatorilor, Markos Kyprianos, Comisia a trebuit sa interzica importurile de carne de pasare din Romania, a mai explicat Rehn. Probele trimise de autoritatile romane la Laboratorul Comunitar de Referinta din Weybridge sunt transportate in conditii de maxima securitate. Organizatia Mondiala a Sanatatii a atentionat ca toate probele care urmeaza sa fie transportate vor fi impachetate in ambalaje triple, cu tot atatea randuri de folii. (Aniela Nine)
|