VEŞNIC ● Cristian Anghel, primarul penal care vrea recidivă
Municipiul Baia Mare poate fi considerat ca locul unde nu se întîmplă
nimic. Oraşul a devenit o enclavă în interiorul căreia progresul,
ideile noi, proiectele ambiţioase, investiţiile sînt aproape
inexistente. Băimărenii au şansa să schimbe primarul care "domneşte"
în scaun de 15 ani.
VEŞNIC ● Cristian Anghel, primarul penal care vrea recidivă
Municipiul Baia Mare poate fi considerat ca locul unde nu se întîmplă nimic. Oraşul a devenit o enclavă în interiorul căreia progresul, ideile noi, proiectele ambiţioase, investiţiile sînt aproape inexistente. Băimărenii au şansa să schimbe primarul care "domneşte" în scaun de 15 ani.
Cristian Anghel este primar din 1993. S-a obişnuit cu funcţia într-atît cît să creadă că este un obiect de inventar într-un muzeu. Şi, ca în orice muzeu, trebuie păstrată liniştea şi protecţia exponatului. Primarul PNL de Baia Mare, ajuns la 57 de ani se poate spune că a îmbătrînit în funcţie. Mulţi dintre locuitorii oraşului ar putea spune că personajul a îmbătrînit în rele. O serie de abuzuri şi ilegalităţi consemnate de-a lungul timpului sînt punctate în campania electorală şi strică liniştea lui Anghel. Adversarii politici aduc în discuţie în aceste zile de campanie "bilele negre" strînse în funcţie de Cristian Anghel. Aceste bile aruncate în dezbaterea publică fac să doboare procentele de încredere în Cristian Anghel. Iată de ce 1 iunie este privită ca ziua schimbării în Baia Mare. Vom prezenta cîteva din argumentele pe care se bazează nevoia de a aduce un suflu nou, un aer proaspăt în conducerea municipiului.
DOSARE GRELE. Procesul prin care primarul Cristian Anghel trebuie să dea socoteală pentru o afacere oneroasă de care este făcut răspunzător este ca o piatră de moară în campania electorală. Cristian Anghel a abuzat de funcţia sa şi a obţinut un avantaj patrimonial de 400.000 de euro. Această acuzaţie este sinteza dosarului pe care procurorii DNA l-au întocmit edilului şi care se judecă în justiţie. Această sumă este considerată o pagubă în bugetul municipiului Baia Mare şi a fost produsă prin achiziţionarea de către primărie a unui cămin de nefamilişti cu un preţ de patru ori mai mare decît cel pe care proprietarul imobilului îl oferise iniţial. Iniţial, primarul Anghel s-a făcut că nu vede preţul oferit de primul proprietar, de 150.000 de euro. După cîteva zile, locuinţa a fost vîndută unui investitor şi, deşi actele vînzării nu erau încă perfectate, primăria a negociat cu acesta şi a plătit pe imobil peste jumătate de milion de euro. Cristian Anghel a cumpărat o locuinţă supraevaluată şi se acoperă de o hotărîre a Consiliului Local care a aprobat achiziţia.
LICITAŢIA VERDE. Cristian Anghel are o experienţă "consolidată" în dedicarea unor licitaţii. Donarea către o firmă dragă sufletului domnului primar a contractului de achiziţie publică de servicii pentru întreţinerea şi amenajarea zonelor verzi în cartierele municipiului Baia Mare este un asemenea exemplu. Licitaţia a fost contestată de consilierii locali, dar Cristian Anghel a respins-o cu graţie. Consilierul local Vasile Vlaşin este pus la punct printr-o adresă semnată de primar, care nu scapă ocazia să facă o serie de consideraţii aberante într-un document oficial. "Nu ne îndoim că înaintarea acestei contestaţii reprezintă de fapt atitudinea dvs. tendenţioasă de blocare a procedurii de achiziţie, sub rezervă, desigur, a vreunui interes legitim (sau nu?) care consideraţi că v-a fost încălcat." Adică, omul cu ştampila de primar, care are în cîrcă un prejudiciu susţinut prin acuzele DNA de aproape jumătate de milion de euro, vede paiul din ochiul consilierului local, dar nu observă ditamai bîrna din ochiul lui.
DOSARE CNSAS. Asupra lui Cristian Anghel s-au adunat şi norii care se pot transforma într-o tornadă ce-i poate mătura scaunul de primar. O publicaţie din Baia Mare – Ziarul Necenzurat – susţine că, în 1976, Cristian Anghel a devenit informator al Securităţii. Potrivit publicaţiei, două surse diferite arată că actualul primar şi-a început colaborarea cu Securitatea încă din perioada în care era inginer la CEPROM Baia Mare. Racolarea ar fi fost făcută de Serviciul 1, Informaţii Interne din cadrul Securităţii judeţene Maramureş. Cristian Anghel a dat note informative, date şi informaţii de nenumărate ori îndeosebi despre plecarea în străinătate a unor sportive, precum şi despre alte persoane din Maramureş, toţi intelectuali plecaţi şi rămaşi în special în RFG. Ziarul mai susţine că, potrivit sursei "Lucian", primarul băimărean şi-a continuat colaborarea, începută în 1976, şi după 1989. CNSAS, care trebuia să-i verifice pe candidaţii pentru alegeri, nu a reuşit pînă acum să dea un răspuns în privinţa lui Anghel la solicitarea fostului ofiţer de Securitate care îi cunoaşte bine trecutul. Primarul Anghel ocoleşte subiectul sau îl trimite în derizoriu, profitînd şi de incoerenţa, şi de statutul ambiguu al CNSAS.
LINIŞTEA CUMPĂRATĂ. Primarul locului unde nu se întîmplă nimic reuşeşte să aibă o presă favorabilă. Reţeta este clasică. Către trusturile locale de presă Cristian Anghel virează sume importante pentru a-şi chivernisi imaginea. O analiză publicată de Hot News spunea că primarul a dat numai în anul 2005 aproape 5 miliarde de lei pentru a poza în băiat bun. Ca atare, ştirile negative sînt o rara avis. În schimb, adversarii lui Anghel sînt vînaţi şi prezentaţi ca duşmani publici. Dacă nu reuşeşte să închidă gura unor recalcitranţi, edilul-şef trece la presiuni. Convenţia Organizaţiilor de Media (COM) constata cu îngrijorare presiunile pe care primarul PNL Cristian Anghel le face asupra ziaristului Ioan Romeo Roşiianu. COM considera foarte grave practicile primarului PNL Cristian Anghel prin care a încercat, sub mai multe forme, să închidă gura ziaristului în urma unei serii de dezvăluiri despre felul în care este cheltuit banul public pe plan local. S-a negociat întreruperea emisiunii în schimbul unui contract de publicitate, suspendarea emisiunii ziaristului, presiuni directe asupra jurnalistului Roşiianu, întreruperea tehnică a emisiunii. Organizaţiile profesionale şi Federaţia Sindicatelor au protestat faţă de acest caz relevant de restrîngere a libertăţii presei.
PE LISTA NEAGRĂ. O serie de organizaţii neguvernamentale şi asociaţii civice care monitorizează moralitatea candidaţilor la alegerile locale au reţinut numele lui Cristian Anghel în topul persoanelor cu probleme grele. Dosarul de la DNA şi procesul pentru blocul cumpărat la suprapreţ sînt lipite ca marca de scrisoare pe candidatura lui Anghel. La ele se adaugă ceea ce văd băimărenii zi de zi în oraşul lor. O campanie pentru schimbarea bordurilor, o ofensivă împotriva spaţiilor verzi şi a copacilor, lipsa investiţiilor în reţeaua de apă şi canalizare, fuga investitorilor de oraşul anchilozat.
Citește pe Antena3.ro