EVENIMENT
Pe holurile primariilor de sector, birourile electorale de circumscriptie, presedintii sectiilor de votare atipisera cu mainile inclestate pe stampilele de vot. Pana in dupa amiaza zilei de ieri nu se incheiase inca procesul de predare a proceselor-verbale, astfel ca sacii cu buletine de vot inca mai zaceau pe la usile institutiilor.
MONICA ANDREI, MONICA IORDACHE
Haosul a inceput imediat dupa inchiderea urnelor. Fiecare comisie a numarat voturile si a completat tabelele dupa cum s-a priceput. Buletinele au fost puse in saci si au fost duse la birourile electorale de sector. La prima vedere procedura parea simpla, dar presedintii birourilor electorale s-au luat cu mainile de cap cand au vazut ce au primit de la fiecare sectie. "N-am vazut atata iresponsabilitate. Sunt oameni intelectuali, nu credeam ca pot face asa ceva", se plangea judecator Steliana Mancea, presedintele Biroului Electoral de Circumscriptie din Sectorul 6 al Capitalei. Pe scurt, tabelele cu rezultate votului au fost completate gresit, iar presedintii sectiilor de votare au fost obligati sa ia din nou la mana procesele-verbale. Neintelegerile privind inregistrarea datelor au fost principalele probleme ale scrutinului de duminica. La majoritatea sectoarele presedintii birourilor electorale s-au plans de incompetenta celor care au coordonat activitatea de vot.
"Unii presedintii de sectii au facut varza tabelele, iar altii au fost nevoiti sa astepte sa fie reparate greselile. La o sectie de votare a trebuit sa-l trimit pe presedinte acasa sa doarma pentru ca nu ma mai puteam intelege cu el", povestea judecatorul Liviu Parvu, presedintele Boroului Electoral de Circumscriptie al Sectorului 5. Pe langa oboseala, Parvu a mai spus ca incidentele au aparut si din faptul ca presedintii au neglijat instructajul care li s-a facut inainte de ziua scrutinului.
Scanerul a dat batai de cap
Citește pe Antena3.ro
Contestatii neintemeiate
Membrii birourilor electorale au fost nevoiti sa faca fata si contenstatiilor venite din partea partidelor politice in timpul zilei de ieri. Judecatoarea Florica Cota, vicepresedinta Biroului Electoral de Circumscriptie de la Sectorului 3, a povestit ca duminica in timpul votului au primit aproape 50 de contestatii. Reprezentantii PNG, ai aliantei PNL-PD si ai PSD s-au plans ca desi a incetat campania, nu au fost scoase panourile electorale, ca la unele sectii isi faceau aparitia persoane care influentau votul si unii indivizi insistau sa voteze doar cu cartea de alegator. De cele mai multe ori contestatiile s-au dovedit neintemeiate, dar membrii biroului electoral au fost nevoiti sa le ia pe toate in seama.
PAUZA
Pentru cateva ore centralizarea voturilor pe Capitala a fost suspendata de presedintele Biroului Electoral Municipal (BEM), Elena Roventa, pe motiv ca multe voturi valabil exprimate au fost anulate. Aceasta situatie s-a intalnit la peste 30 de sectii de votare din Sectorul 2, fiind vorba de buletine pentru Consiliul General al Municipiului Bucuresti. Roventa a explicat ca presedintii sectiilor de votare au considerat nule acele buletine de vot in care stampila era aplicata in afara patrulaterului, desi pe aceeasi pagina se afla un singur partid.