Hîldan, îngerul păzitor

Până să plece la spital a respirat puternic de două ori, iar eu am ţipat: "Îşi revine, Doamne, îşi revine!"

Pentru "Buldogul" - Cătălin Hîldan - încep ultimele 24 de ore. În după-amiaza zile de 5 octombrie avea să se pră­buşească pe terenul de fotbal din lo­ca­litatea Olteniţa. O veste teribilă pe care apropiaţii nu o pot accepta nici în ziua de azi. A plecat de lângă ei "cel prea bun pentru a fi luat la ceruri".  

În dimineaţa acelei zile, obosit şi cu dureri de ficat, Cătălin Hîldan de­cide să meargă la Olteniţa, deşi îi promisese logodnicei sale, Roxana, că se va gândi asupra eventualei lui participări la joc. La scurt timp o sună pentru a-i spune că va juca doar prima repriză. A fost ultima conversaţie pe care cei doi au purtat-o.

Ora 11:00.
● Giani Kiriţă: "Ne-am strâns toţi în vestiar, am vorbit între noi. Pierduserăm cu Petrolul acasă, Mister fusese dat afară, voiam să lămurim lucrurile. Cătălin, în calitatea sa de căpitan de echipă, i-a chemat pe nea Tică Dănilescu şi pe nea Cornel Ţălnar, care rămăsese antrenor principal după îndepărtarea lui Mister.
Cătălin a vorbit primul, părea indispus şi nervos, chiar el a ridicat tonul în câteva rânduri, dar a spus lucrurile pe şleau. La un moment dat, atmosfera stătea să explodeze. Până la urmă însă ne-am calmat. Doar Cătălin părea în continuare su­pă­rat şi agitat. De fapt, el avea şi cea mai mare dreptate că-l amendaseră, că-l tot frecau cu contractul. Ajunsese probabil la maximum de suportabili­ta­te. Am ieşit din vestiar parcă mai de­ga­jaţi, cu un moral mai bun.


Ora 11:35. Echipa coboară la masă pe terasa Dinamo.
● Cristi Hîldan: L-am observat la masă, însă nu am vrut să-l deranjez. Dacă aş fi ştiut ce urma să se întâmple nici nu l-aş mai fi lăsat să plece. Mi-am sunat părinţii şi le-am spus că vin spre Brăneşti. I-am zis mamei că mi-e o poftă teribilă de varză, am rugat-o să-mi facă. Urma ca în seara aceea să ajungă şi Cătălin, să ne strângem cu toţii.


11.45-12.30. Jucătorii servesc masa la restaurantul Dinamo.
● Aurel Fătu, administrator SC Tratoria: "Le-am pregătit jucătorilor supă de roşii cu orez, muşchi de vită la grătar cu paste făinoase, prăjitură cu fructe, ciocolată, fructe şi apă mi­nerală, după cum îmi solicitase conducerea clubului. Cătălin a mâncat la prima masă de lângă bar felul 1, felul 2 şi prăjitură, iar ciocolata a oferit-o ospătarilor."
Giani Kiriţă: "La masă, atmosfe­ra era aceeaşi: caterincă, râsete, fă­ceam mişto unul de altul. Cătălin era un tip căruia îi plăcea foarte mult să in­­tre şi să facă mişto, însă, de fel, era un tip mai retras, cuminte, aşezat. Tot timpul, ţin minte, râdea de Bodea, un jucător care era la noi şi avea părul creţ ca de oaie. Zicea:« Băi Bodea, da' n-ai bani să te tunzi şi tu la un fri­zer?». El se tundea singur cu foarfeca."

Ora 13:30. Echipa Dinamo plea­că spre Olteniţa.
● Kiriţă: "Din autocar, el îşi schimbase starea de spirit, era parcă mai degajat, a glumit şi el. Eu şi Cătălin cântam melodiile lui Bug Mafia."

Ora 14:00. Cristi Hîldan, în drum spre Brănesti, merge să se roage la Cernica pentru fratele său.
● Cristi Hîldan: "Cătălin era foarte credincios. Îl simţea pe Dumnezeu. El m-a dus prima oară la Cernica, unde m-am oprit în acea zi să mă rog pentru el. Îmi amintesc că prima oară când m-a luat eram în bermude amândoi. Am ajuns în faţa mănăstirii şi el m-a întrebat dacă intru aşa. I-am spus că da. Atunci, Cătălin s-a uitat la mine şi a zis: «Eu nu intru din respect pentru Dumnezeu». Am aflat apoi că el venea des aici, făcea donaţii şi acte de caritate faţă de oamenii în nevoie din sat."

Ora 14:45. Echipa Dinamo ajun­ge la stadionul Olteniţa. Meciul începe la 15:10.
● Kiriţă: "Pentru că mulţi dintre noi veniserăm de la lot, nea Cornel Ţălnar ne-a zis înainte de meci: «Uite care-i treaba, cei care au fost la lot o să joace doar o repriză, pentru că e prea mare oboseala». Meciul nu era im­portant, era doar aşa, un meci. Ne-am dezbrăcat. Ţălnar ne-a întrebat cum ne simţim, dacă are cineva pro­­bleme medicale. N-a zis nimeni ni­mic, nici Cătălin. Am început me­ciul acela cu Navol într-o bună dispo­zi­ţie. Ne-au ieşit chiar câteva faze mişto."

Ora 15:55. La pauză, antrenorul secund Ţâlnar le spune jucătorilor de la naţională să stea pe bancă. Medicul le administrează Isostar, un energizant.
● Kiriţă: "Cătălin nu a vrut să iasă din joc. «Bre, nea Cornele, eu mai joc!». «Cătăline, n-are rost!», i-a zis nea Cornel. «Mai vreau să mai joc, mă­car 10-15 minute!», i-a răspuns Că­tălin, dornic de fiecare meci. Şi atunci, pune-te în locul unui an­tre­nor... Când un jucăror îşi doreşte mult, n-ai ce să-i zici, îl laşi!"

Ora 16:42.
● Mircea Dan - arbitru di­vi­zia D: "În minutul 75 al partidei, în timp ce majoritatea jucătorilor se aflau în terenul echipei gazdă, eu, urmărind evoluţia jocului, am auzit un jucător strigând că se cerea afară. L-am văzut căzut pe gazon, cu faţa în sus, pe jucătorul dinamovist Cătălin Hîldan, care avea pe tricou nr 11. Am fluierat imediat oprirea jocului şi am alergat la el. Medicul echipei Dinamo a pătruns pe teren şi am asis­tat la o discuţie care a avut loc între medic şi jucător: jucătorul îi spunea medicului că se simte rău, că are o stare de moleşeală şi că simte că nu mai are putere. L-a întrebat dacă a mâncat ceva, jucătorul răspunzând afirmativ. Atunci, medicul a început să-i acorde jucătorului îngrijirile me­dicale. Eu am făcut semn antrenorilor să ajungă cu targa pe teren pentru a-l scoate de acolo pe fotbalist."  

● Bogdan Onuţ: "L-am observat pe colegul meu căzut pe genunchi. M-am apropiat de el şi l-am întrebat ce s-a întâmplat. «Sunt moale!» a spus, după care a încercat să se ridice, dar s-a aşezat în poziţia ghemuit, iar după aceea s-a întins pe spate, moment în care am observat că începea să îşi înghită limba. Am făcut semn echipei medicale să intre pe teren."

● Dan Opincaru, masorul Di­na­mo: "Am fost printre primele persoa­ne care au ajuns la locul respectiv. Medicul echipei noastre şi cel al echi­pei gazdă au început acordarea pri­mului ajutor. Medicul Lucaciu a în­cer­cat cu mijloace de acupunctură, dar Cătălin deja nu mai răspundea la stimuli. Celălalt doctor a încercat res­piraţia gură la gură, dar pentru pu­ţin timp. Văzând că nu răspunde la nici un stimul, dr Lucaciu mi-a cerut o pensă pentru a-i prinde limba. I-am dat-o şi medicul a făcut această manevră. Sesizând că sportivul începe să aibă faţa palidă şi privirea fixă am strigat să vină salvarea."

● Adrian Cristea, antrenor Navol: "Văzând că cei din apropierea lui Hîldan erau disperaţi, am încercat să-i asigur primul ajutor. I-am desfăcut gheata piciorului stâng care era strâns cu un bandaj elastic, faşe. Peste degetele de la picioare era legat cu plasture, aplicat chiar şi peste jambiere, deasupra gleznei. La celălalt picior era antrenorul Niţu. Doctorul Diculescu i-a făcut câteva respiraţii gură la gură, iar eu, văzând că nimeni nu încearcă manevrele de resuscitare clasice, l-am apăsat pe stern cu am­be­le palme suprapuse, cu scopul de a-i face masaj cardiac extern, ştiind că acesta se impune în astfel de situaţii. M-am mirat văzând că nu face asta persoana autorizată, în speţă medicul echipei Dinamo. Am efectuat cinci-şase apăsări pe stern din proprie iniţiativă, fără să îmi spună vreun medic."

● Constantin Diculescu, medic Navol: "Văzând că medicul Lucaciu are nevoie de ajutor, am alergat pe gazon. Când am ajuns, Cătălin era inconştient, întins cu faţa în sus pe gazon, dar se mişca şi avea puls. Dr Lucaciu a încercat să-l resusciteze prin acupunctură, dar manevrele sale nu au dat rezultat. Atunci, ajutat de antrenorul echipei gazdă, am început procedura de resuscitare prin respiraţie gură la gură şi masaj cardiac extern. Eu îi făceam respiraţie gură la gură, iar antrenorul masaj cardiac. După câteva secunde, jucătorul a deschis ochii. A respirat, avea puls, dar era tot inconştient, neputând comunica cu el."

● Mircea Lucaciu, medic Dinamo: "Era cu ochii închişi. Nu am palpat nici puls central, nici peri­fe­ric. Nu prezenta respiraţie spontană. Chiar când am ajuns a mai prezentat trei-patru respiraţii de tip neagonic, după care a rămas în starea de mai sus. Nu a vorbit şi nu a răspuns la stimuli externi. Am scos imediat acele de acupunctură, pe care le-am înfipt în cap şi-n membre, puncte pentru şoc şi colaps cardio-circulator. Am folosit această metodă la început, pentru că rezultatele ei apar în 5-10 mi­nute sau nu apar. Imediat după în­figerea acelor, jucătorul a deschis ochii, părând că înţelege ce îi spunem, adică să fie liniştit, să respire calm. Nu am ajuns să efectuez manevrele de resuscitare clasice, deoarece spor­ti­vul a răspuns la manevrele de resuscitare prin acupunctură."

● Giani Kiriţă: "Le-am zis tuturor să elibereze terenul. Simţeam că îi ia ae­rul. Toată lumea ţipa, eram pa­ni­caţi. La un moment dat, când doctorul i-a băgat acele de acupunctură, ţin minte că i-a mişcat în barbă cu un ac. Atunci, Cătălin a tras adânc aer în piept. Am ţipat: «Doamne îşi re­vi­ne!». Însă până a venit salvarea..."

Ora 17:00. Salvarea, o Dacia 100, a venit în patru minute. Nu avea tub de oxigen şi nici defibrilator. Avea doar o targă şi atât. Conform unui ex­periment judiciar realizat ulterior, s-a constatat că distanţa până la spital, la secţia ATI, s-a efectuat în patru mi­nute şi 11 secunde. În salvare au ur­cat şoferul, pe scaunul de lângă şo­fer doctorul Constantin Diculescu - do­c­torul echipei Dinamo -, pe scau­nul din spatele şoferului au urcat Geor­ge Vescan, maseorul Dinamo, şi Da­niel Porosekiv, targagiul de serviciu.

● Mircea Lucaciu: "În timp ce l-au aşezat pe targă am observat că spor­ti­vul nu mai prezenta respiraţii spontane. În salvare nu mai prezenta, din nou, respiraţii spontane şi nici puls periferic sau central. Am considerat că este necesar să încep masajul cardiac extern şi respiraţia gură la gură, pe care le-am efectuat pe toată durata transportului, fiind ajutat, când am obosit, de medicul echipei gazdă care se află în maşină, lângă şofer."

● Daniel Porosekiv - vopsitor Na­vol, pus în caz de nevoie să-i transpor­te pe jucători cu targa pe am­bulanţă: "Mi s-a spus să-l urc în salvare şi să ţin uşa din spate ridicată în aşa fel încât să intre aer. Pe drum, doctorul de la Dinamo manevra nişte ace de acu­punctură pe care le pu­sese în băr­bia lui Hîldan. L-a apăsat pe muşchii fe­ţei, dar alte manevre nu a făcut. Ma­seu­rul, fiind aproape peste targă din cauza spaţiului limitat, l-a apăsat pe Cătălin pe piept de câteva ori. Dr Diculescu nu a făcut nimic."

● Constantin Diculescu: "În salva­re, eu şi dr. Lucaciu am continuat pro­­ce­dura de resuscitare. Eu îi fă­ceam res­pi­raţie gură la gură, dr. Lu­ca­ciu ma­saj cardiac extern. În apro­pierea por­ţii spitalului am constatat că ju­că­torul nu mai avea puls, nu mai respira."

Ora 17:05. Salvarea în care se afla Că­tălin Hîldan ajunge la secţia rea­ni­ma­­re a Spitalului Olteniţa. Este urcat cu liftul la etajul 3, unde este preluat de medicul de gardă George Gera­ve­la.
● Giani Kiriţă: "Am intrat în spital şi l-am descoperit pe Cătălin într-o sală, la etajul trei întins pe o masă şi un doctor îi făcea electroşocuri. M-am apropiat de el şi, când l-am văzut pe doctor că lasă mâinile pe lângă corp şi ridică ochii în tavan, ră­mâ­nând cu privirea fixă într-un loc, am în­ţeles că totul s-a terminat. Simţeam că turbez şi repetam întruna «nu se poate, aşa ceva nu se poate!». Am ieşit pe hol şi am dat cu ochii de o asis­tentă.
Nu ştiu cine a întrebat-o «doam­nă, ce se întâmplă cu Că­tă­lin?», iar ea a dat din cap şi a zis: «Măi băieţi, copilul ăla e mort! Doctorul face asta pentru voi ca să credeţi că mai e vreo şansă, dar vă spun că i-am auzit vorbind, era mort de când l-au adus». În clipa următoare a ieşit din sală şi doctorul, confirmând. Îmi pare rău, e mort! Şi noi am izbucnit cu toţii în plâns. Unii au căzut în ge­nunchi, alţii strigau: «Doamne, nu e posibil!»"

Ora 17:53. Se înregistrează oficial decesul.

Din concluziile raportului me­di­co-legal rezultă că moartea a fost nonviolentă, decesul a fost determinat de o tulburare malignă de ritm cardiac.
Intervenţia pe fondul unei miocardite intestinale de origine virală (virusul ARN-HCV), favorizată de modificările biochimice induse de un efort fizic intens şi prelungit.
Elementul final al procesului tanatoge­nerator fiind regurgitarea conţinutului alimentar din stomac şi aspirarea acestuia pe căile respiratorii, cu asfi­xie mecanică consecutivă. Manevrele de resuscitare inadecvate nu au fost în măsură să prevină această complicaţie finală, care, odată instalată, a făcut inutilă măsurile de reanimare ulterioare.

6 octombrie 2000. Aproape 10.000 de suporteri l-au condus pe ultimul drum pe cel care a fost şi va rămâne unicul lor căpitan, Îngerul Păzitor al echipei din Ştefan cel Mare.