Hulit în viaţă, refuzat în moarte

ÎN JOIA PATIMILOR ● Cezar Ivănescu, ultimul mare poet
A murit ultimul mare poet român. De la Nichita încoace, poezia română nu a mai suferit o pierdere atît de mare. După ce a pătimit toată viaţa pentru adevărurile sale fundamentale, ne-a părăsit definitiv în Joia Patimilor.

ÎN JOIA PATIMILOR ● Cezar Ivănescu, ultimul mare poet
A murit ultimul mare poet român. De la Nichita încoace, poezia română nu a mai suferit o pierdere atît de mare. După ce a pătimit toată viaţa pentru adevărurile sale fundamentale, ne-a părăsit definitiv în Joia Patimilor.


S-ar zice că moartea lui Cezar Ivănescu ne-a luat pe nepregătite. Pentru cei care l-au iubit – puţini! – poate să fie aşa. Pentru ceilalţi, nu. Dispariţia sa fizică a dat prilejul societăţii în care a trăit să-l mai batjocorească o dată. Ocazia nu a fost ratată nici măcar în Săptămîna Patimilor. Plecase de sîmbătă la Iaşi, pentru a rezolva cîteva probleme la Editura Junimea, al cărei director era. Luni s-a dus la Bacău, pentru a face o operaţie banală, la o clinică privată.


ÎNTRE VIAŢĂ ŞI MOARTE. Acesta a fost începutul nenorocirii care avea să se întîmple. Marţi a fost operat, după ce i s-a făcut anestezie generală, deşi, conform părerii ulterioare a unor medici, organismul său nu ar fi suportat nici măcar o anestezie locală. Practic, era inoperabil, aşa cum avea să confirme rezultatul analizelor. Clara Aruştei, fiica sa adoptivă, a vorbit cu poetul ultima oară marţi seară, după operaţie. După care nu i-a mai răspuns nimeni la telefon. Miercuri seară a aflat cu stupoare că tatăl său este internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă în stare foarte gravă. Speriată, Clara a plecat cu trenul la Bacău, unde l-a găsit la secţia de terapie intensivă a spitalului judeţean, zbătîndu-se practic între viaţă şi moarte. Diagnosticul prezumtiv pus de medicii din Bacău era de embolie pulmonară. Greşit, după cum avea să se constate ulterior, dar, oricum, Cezar trebuia transportat de urgenţă la Bucureşti. Disperată, Clara i-a cerut ajutorul poetului Laurian Stănchescu, consilierul personal al lui Varujan Vosganian şi prieten apropiat al lui Cezar Ivănescu.


CAUZA. Începînd de joi de la ora zece, Laurian Stănchescu a mobilizat toate instituţiile posibile, inclusiv serviciul de urgenţă SMURD, pentru ca prietenul său să fie salvat. A fost imposibil. Elicopterul SMURD din Iaşi avea o defecţiune tehnică, iar cel din Bucureşti a venit cu o întîrziere de peste şase ore. Cezar Ivănescu a încetat din viaţă joi la ora 18:30 la Spitalul de Urgenţă Floreasca, în ciuda încercărilor disperate ale medicilor de a-l resuscita. Cauza determinantă a morţii a fost, conform certificatului de deces de la IML, insuficienţă cardiorespiratorie acută. Interesant şi suspect este faptul că vineri la morga Spitalului Floreasca lipseau analizele preliminare ale operaţiei de la Bacău. Între timp or fi apărut...

Poate aşa a fost să fie. Poate incompetenţa medicilor şi malpraxisul – dacă se vor dovedi – n-au făcut decît să pună capăt unui destin zbuciumat. Asta nu exclude însă vina personală...


PRIETENII. Absurdul a venit însă abia după aceea. Uniunea Scriitorilor Români a refuzat să găzduiască trupul neînsufleţit al lui Cezar Ivănescu, pe motiv că acolo sunt depuşi numai preşedinţii. Muzeul Literaturii Române, de asemenea. "Muzeul nu-i capelă" – şi-a justificat Radu Călin Cristea decizia. Varujan Vosganian, el însuşi consternat, n-a putut face nimic altceva decât să plătească din buzunar o parte din cheltuielile de înmormîntare şi să-i obţină poetului un loc de veci la Bellu. Inutil însă, pentru că, între timp, fratele poetului, profesorul Dumitru Ivănescu, a solicitat corpul neînsufleţit la Iaşi, pentru a fi înmormîntat la cimitirul Eternitatea. A urmat o goană contra cronometru a puţinilor prieteni şi preţuitori, care au pus iarăşi în mişcare toate instituţiile, pentru ca necropsia să fie făcută grabnic. Iată numele acestora: Clara Aruştei, fiica adoptivă, poetul Laurian Stănchescu, Alex Cetăţeanu (preşedintele Societăţii Scriitorilor Români din Canada), poeta Gabriela Creţan, Gelu Alecu, Ana Daniela Budică (director general al Editurii Dominor), Ana Maria Spătaru de la Radio România Cultural, Victor Roncea de la Ziua şi colega mea Dana Andronie de la Jurnalul Naţional. Inclusiv ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, s-a implicat în acest demers. Cu mare greutate s-a reuşit, astfel că, în Sîmbăta Paştilor, corpul neînsufleţit al lui Cezar Ivănescu a ajuns la Iaşi, unde a fost expus la Muzeul Literaturii Române. Astăzi la prînz va avea loc înmormîntarea.


CONŞTIINŢA. Societatea românească n-are simţul valorilor. Dacă ar fi murit – Doamne fereşte! – Oana Zăvoranu sau Monica Columbeanu, mass-media ar fi făcut din asta eveniment naţional. A murit în schimb cel mai mare poet român în viaţă şi mass-media au semnalat acest lucru prin cîteva ştiri meschine. Ca o utopică şi amară compensaţie, în cursul zilei de sîmbătă, împreună cu Laurian Stănchescu şi Ana Daniela Budică, am lipit prin Bucureşti afişe făcute de noi pe loc şi multiplicate la xerox. Pe ele, alături de chipul poetului, se aflau doar aceste cuvinte scrise de mînă: "A murit poetul Cezar Ivănescu". Poate unii le vor citi şi se vor întreba cine e Cezar Ivănescu. Iar dintre aceştia cîţiva poate vor încerca să afle. Şi poate chiar vor afla...

A murit, cum spuneam, cel mai mare poet român în viaţă, dar nu înainte de a i se fi terfelit imaginea cu cea mai absurdă şi mai ticăloasă bîrfă posibilă: aceea că ar fi fost informator al Securităţii. Cel mai mare duşman pe faţă al comunismului şi al Securităţii a fost acuzat de colaboraţionism. Cezar Ivănescu nu era pregătit să îndure aşa ceva. Orice, numai asta nu. Slăbise 20 de kilograme după această mîrşăvie, iar organismul său era epuizat. Aceasta era starea lui în momentul intervenţiei chirurgicale. Dacă l-ar putea avea cineva pe conştiinţă pe Cezar Ivănescu, acela ar fi Mircea Dinescu. Dacă ar avea conştiinţă...

Moartea lui Cezar Ivănescu este mărturia sa despre nimicnicia contemporanilor, cărora le-a dat prilejul să-şi mai dea o dată în petic, confirmînd irevocabil observaţia sa nemiloasă într-una din obsesivele Doine: "! voi, flămînzii, şi voi, răii, şi voi toţi,/ neam de tîrfe nesătule şi de hoţi,/ bucuros Hristos scuipatul vi-l primeşte/ şi numai de dragul vostru, cu un chin mai nou se primeneşte"...


DURERE
"A murit ultimul mare poet din literatura română.
Versul său şi al lui Nichita Stănescu au făcut din adolescenţa mea o mitologie mai presus decît a zeilor nemuritori, iar iubirile mele mai frumoase. De cînd a murit Poetul, am devenit o ficţiune în căutarea vieţii fără de moarte. Dar cînd a murit Poetul? Cum poate gîndirea unei ficţiuni să fie vie? Sau moartea şi viaţa sunt acelaşi lucru?... Sau eu trăiesc durerea Poetului care tocmai a devenit o călăuză metafizică?... Sau el trăieşte durerea noastră şi îi este teamă să nu ne tulbure, sfiindu-se în tăcere?... Doamne, aş da la schimb toată poezia românească şi, pe deasupra, poezia lumii, ca poetul Cezar Ivănescu să mai poată scrie un vers. Dar se pare că Marele Poet s-a destrupat
de cuvînt şi, o dată cu asta, au dispărut pentru totdeauna şi adolescenţa mea şi iubirile mele frumoase"
Laurian Stănchescu