x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special I-a cucerit pe englezi cu mâncarea bunicii

I-a cucerit pe englezi cu mâncarea bunicii

de Loreta Popa    |    Roxana Roseti    |    18 Ian 2009   •   00:00
I-a cucerit pe englezi cu mâncarea bunicii

DIN PASIUNE  •  "Marmelade" – un succes al Daianei Stănescu.
În fiecare ianuarie, Daiana Stănescu, fiică a cunoscutului caricaturist Mihai Stănescu, face marmeladă din portocale în Anglia! Sună metaforic, dar este mai mult decât o metaforă, este povestea unui succes obţinut în urma deschiderii unei cafenele – "Marmelade", situată între Tottenham High Road şi Bruce Castel Park, într-un cartier multicultural din nordul Londrei.



I-a cucerit pe englezi cu mâncarea bunicii
DIN PASIUNE  •  "Marmelade" – un succes al Daianei Stănescu.
În fiecare ianuarie, Daiana Stănescu, fiică a cunoscutului caricaturist Mihai Stănescu, face marmeladă din portocale în Anglia! Sună metaforic, dar este mai mult decât o metaforă, este povestea unui succes obţinut în urma deschiderii unei cafenele – "Marmelade", situată între Tottenham High Road şi Bruce Castel Park, într-un cartier multicultural din nordul Londrei.

Daiana Stănescu, fiică a cunoscutului caricaturist Mihai Stănescu, a muncit încă de la 18 ani, plătindu-şi singură taxele la facultate. Tocmai de aceea reuşita obţinută în urma deschiderii cafenelei (de fapt, un fel de restaurant-cafenea) devine cu atât mai demn de remarcat. Nimeni nu i-a acordat încredere. Totuşi, a decis să facă acest pas. Chiar din prima zi a avut un succes nebun. La cafeneaua pe nume "Marmelade", în pauza de masă soseşte o mulţime pestriţă: profesori, avocaţi, muncitori. Timpul nu poate fi cumpărat cu bani, nici dragostea sinceră cu succes, iar bucuria de a fi părinte cu atât mai puţin! De aceea faptul că magazinul este situat chiar la colţul străzii pe care locuieşte o bucură pe Daiana, deoarece se poate ocupa de fiica ei, Anais.

PAS CU PAS. În 1992, Daiana Stănescu absolvea liceul... Pentru că iubitul ei era la Londra, a hotărât că ar fi bine să meargă la el în vacanţă, el fiind din Croaţia. "Era tocmai timpul potrivit să dau la facultate. Mi-am dorit mult să fac Artele Plastice, deşi tatăl meu dorea ca eu să rămân în România şi să devin coafeză, m-am decis să îmi iau inima în dinţi şi să rămân în Anglia. Am stat două săptămâni, m-am întors în România, dar mi-am luat viză de student şi m-am înscris la un curs ca să-mi pregătesc portofoliul să pot da admitere la facultate. Aveam doar 18 ani, nu aveam absolut nici o idee despre cât de greu este. Cum am ajuns mi-am căutat ceva de lucru pentru că nu aveam absolut nici un ban. Nu vorbeam chiar atât de bine engleză, pentru că tot ceea ce învăţăm noi la liceu nu are nici o legătură cu cea vorbită de englezi. Am găsit o slujbă la o pizzerie, ca ospătăriţă, neavând nici o experienţă în domeniu şi fără să vorbesc bine engleza. Mi-am închiriat o garsonieră şi lucram în fiecare seară, iar dimineaţa mergeam la şcoală. Mergeam cu meniul la clienţi şi îi rugam să-mi arate ce doresc pentru că nu prea înţelegeam engleza, în fiecare seară lucram, dimineaţa la şcoală, asta timp de un an. Mi-am pregătit portofoliul, am dat interviul şi am intrat. Necazul era că taxele pe care trebuia să le plătesc erau taxe de noneuropeni, pentru că România a aderat mai târziu la Uniunea Europeană, după cum ştim. Deci erau foarte mari, am continuat să lucrez şi să învăţ timp de trei ani. Însă aveam 20 de ani, nu mă simţeam obosită, nu aveam nici o problemă, aşa că am făcut faţă cu succes", spune Daiana Stănescu.

BURSĂ DE MERIT. "După ce am absolvit Universitatea am vrut să intru la masterat, cu gândul că nu o să intru pentru că taxele erau 30.000 de lire, nu aveam nici o şansă, erau numai 15 locuri şi 4-5.000 de concurenţi. Am dat fără să mă gândesc că voi intra, îmi spuneam că e concurenţă foarte mare şi nu aveam ce să pierd. Pur şi simplu! Din păcate am intrat. Era acum problema cum să fac rost de bani. Am intrat la Royal College of Arts, care este una dintre cele mai prestigioase universităţi ca să fac masterul, am lucrat tot aşa într-un restaurant mexican seara, dimineaţa la şcoală. Am câştigat o bursă, una dintre cele mai mari la şcoală, la Universitate, mi-am plătit taxele, apoi am făcut nişte timbre pentru Poşta engleză, mi-am plătit taxele, banii aceştia nici nu i-am văzut, au mers la taxe cu toţii. Am mai făcut nişte postere pentru metrou, deci tot în domeniul graficii. Era o fundaţie PRO TV, m-a sponsorizat... al doilea mi-a trimis o scrisoare că nu mă mai sponsorizează, nu am mai avut bani. M-au lăsat să termin masteratul, apoi m-am dus să dau costumul înapoi, dar nu au vrut să-mi dea diploma, mi-au spus că atunci când o să primească banii de la mine o să-mi dea şi diploma. Dar eu nu am făcut universitatea pentru a avea diplomă, am învăţat foarte multe.


ALĂTURI. Anais, fetiţa Daianei, o ajută mult la bucătărie. "Chiar e foarte autoritară" – şi acest lucru îl afirmă chiar Daiana, o fiinţă tenace prin excelenţă

După ce am terminat m-am căsătorit cu prietenul meu Igor, i-au trebuit nouă ani ca să aibă curaj. Continuam să am expoziţii la Londra, de pictură. După ce am terminat şcoala, lucrările mele au fost văzute şi am fost solicitată să expun, să am expoziţii personale. Mi-au oferit ei spaţiul. Am mai lucrat pentru Guardian, ilustraţii. În America, la Pittburgh. Cred că i-am moştenit talentul, dar tata nu a fost niciodată de acord să fac artele plastice, deoarece bănuia că o să mor de foame, mai ales în ziua de astăzi."

BUCURIE. Mihai Stănescu a avut ideea să o îmbrace pe Daiana într-o rochie, la 6 ani, şi să o fotografieze în fiecare an, până se rupe rochia, idee îmbrăţişată şi de ea. A făcut aceste fotografii la Neptun, în spatele Hotelului Istria. Când uita rochia, făcea poza la Sala Palatului. La ultima fotografie Daiana era însărcinată, iar rochia, inevitabil, s-a rupt, totuşi, caricaturistul aşteaptă ca nepoţica, Anais (botezată după primul parfum pe care l-a primit Daiana), să facă 6 ani, s-o fotografieze şi pe ea în aceeaşi rochie. "Am rămas însărcinată, a urmat o perioadă fericită şi am născut-o pe Anais. M-am dedicat total ei, am stat acasă cu ea. Eu cred în ataşamentul copiilor, primii trei ani sunt importanţi. Am stat mai mult acasă, am învăţat să fac prăjituri. Am avut mai mult timp liber, dar nu am avut răgazul de a picta, trei ani am cam stagnat puţin. Trebuie să te implici, iar dacă Anais plângea nu puteam. Aşa că am stat în bucătărie mai mult. Am cumpărat cărţi, iar eu care nu ştiam să fac o prăjitură înainte, acum începea să-mi iasă. Lângă mine, unde stau în nordul Londrei, este un muzeu, Brucecastle, au un fel de spaţiu cu nişte mese aranjate şi îşi doreau pe cineva care să deschidă o cafenea numai în week-end. Pentru mine, sâmbăta şi duminica era ideal. Am început să fac prăjituri acasă, să expun şi să vând. Am început să am foarte mulţi clienţi, primesc complimente pentru prăjituri.


FIDELITATE. Deşi este perioadă de criză, lumea continuă să vină aici constant. Contează faptul că totul este proaspăt, totul este făcut în casă


Cu ocazia asta am căpătat experienţă şi am început să primesc comenzi pentru torturi şi întotdeauna mi-am dorit să am locul meu, acesta era doar două ore sâmbăta şi două ore duminica. Depindeam de ei. Am aşteptat doi ani un local. Aici sunt numai turci şi jamaicani, am avut încredere că trebuie să fac ceva. Toţi clienţii mă sfătuiau că nu e zona, că lumea nu are bani, nu-mi acorda nimeni încredere. Mi-am luat inima în dinţi. Am pierdut două magazine, le-a luat altcineva. Apoi a venit exact magazinul după colţ, unde locuiesc eu, am început de la zero, am muncit eu cu soţul şi fratele lui, nu am avut muncitori, totul este făcut de noi. Am cerut de la consiliu permisiunea de mâncare, am luat credit pentru că nu aveam nici un ban, totul de la bancă. Am început totul de la zero. Cum am deschis, lumea stătea o oră la coadă ca să ia un sandviş. Am avut un succes nebun din prima zi. Sandvişuri, totul este făcut în casă, supă, cafea bună, absolut tot. Am colectat mobilă timp de doi ani, nu are mărimi la fel. Eu fac toată mâncarea, absolut toată. Am un ajutor, o fată din Polonia, sunt foarte mulţumită de ea, lucrez în fiecare zi, numai duminica sunt liberă. La 17:00 o iau pe fiica mea de la şcoală. O aduc aici, mă ajută să curăţăm şi plecăm acasă. După Sărbători, preţurile s-au mărit puţin, dar am clienţi mai mulţi. Nu mai mulţi decât vara trecută, mai mulţi decât în noiembrie şi decembrie. Perioade grele. Şi acum este o perioadă foarte grea. Lumea vine. Totul este proaspăt, totul este făcut în casă. Există un tort tradiţional în Anglia, dar reţeta este îmbunătăţită de mine. Am luat-o dintr-o carte, am mai adăugat ceva şi a devenit renumit. De ce «Marmelade»? Mi-a luat un an. «Cafeneaua Daianei» suna urât. Sau «Cafeaua de la colţ». «Marmelade» mi-a inspirat mâncare şi confortul de acasă, mai ales că este un nume englezesc. În fiecare ianuarie fac marmeladă. Din portocale. Fac cam 100 de borcănele. Anais mă ajută, e foarte autoritară. Am renunţat la pictură până să pun pe picioare afacerea cu cafeneaua. Am apărut în presa engleză chiar în prima săptămână, e satisfăcător, îmi place. Sper să am timpul adecvat pentru artă. Nu am timp, mi-aş dori un alt copil, vreau să mă gândesc la acest lucru", spune Daiana Stănescu.

×