I-a cucerit pe englezi cu mâncarea bunicii

DIN PASIUNE  •  "Marmelade" – un succes al Daianei Stănescu.
În fiecare ianuarie, Daiana Stănescu, fiică a cunoscutului caricaturist Mihai Stănescu, face marmeladă din portocale în Anglia! Sună metaforic, dar este mai mult decât o metaforă, este povestea unui succes obţinut în urma deschiderii unei cafenele – "Marmelade", situată între Tottenham High Road şi Bruce Castel Park, într-un cartier multicultural din nordul Londrei.

I-a cucerit pe englezi cu mâncarea bunicii
DIN PASIUNE  •  "Marmelade" – un succes al Daianei Stănescu.
În fiecare ianuarie, Daiana Stănescu, fiică a cunoscutului caricaturist Mihai Stănescu, face marmeladă din portocale în Anglia! Sună metaforic, dar este mai mult decât o metaforă, este povestea unui succes obţinut în urma deschiderii unei cafenele – "Marmelade", situată între Tottenham High Road şi Bruce Castel Park, într-un cartier multicultural din nordul Londrei.

Daiana Stănescu, fiică a cunoscutului caricaturist Mihai Stănescu, a muncit încă de la 18 ani, plătindu-şi singură taxele la facultate. Tocmai de aceea reuşita obţinută în urma deschiderii cafenelei (de fapt, un fel de restaurant-cafenea) devine cu atât mai demn de remarcat. Nimeni nu i-a acordat încredere. Totuşi, a decis să facă acest pas. Chiar din prima zi a avut un succes nebun. La cafeneaua pe nume "Marmelade", în pauza de masă soseşte o mulţime pestriţă: profesori, avocaţi, muncitori. Timpul nu poate fi cumpărat cu bani, nici dragostea sinceră cu succes, iar bucuria de a fi părinte cu atât mai puţin! De aceea faptul că magazinul este situat chiar la colţul străzii pe care locuieşte o bucură pe Daiana, deoarece se poate ocupa de fiica ei, Anais.

PAS CU PAS. În 1992, Daiana Stănescu absolvea liceul... Pentru că iubitul ei era la Londra, a hotărât că ar fi bine să meargă la el în vacanţă, el fiind din Croaţia. "Era tocmai timpul potrivit să dau la facultate. Mi-am dorit mult să fac Artele Plastice, deşi tatăl meu dorea ca eu să rămân în România şi să devin coafeză, m-am decis să îmi iau inima în dinţi şi să rămân în Anglia. Am stat două săptămâni, m-am întors în România, dar mi-am luat viză de student şi m-am înscris la un curs ca să-mi pregătesc portofoliul să pot da admitere la facultate. Aveam doar 18 ani, nu aveam absolut nici o idee despre cât de greu este. Cum am ajuns mi-am căutat ceva de lucru pentru că nu aveam absolut nici un ban. Nu vorbeam chiar atât de bine engleză, pentru că tot ceea ce învăţăm noi la liceu nu are nici o legătură cu cea vorbită de englezi. Am găsit o slujbă la o pizzerie, ca ospătăriţă, neavând nici o experienţă în domeniu şi fără să vorbesc bine engleza. Mi-am închiriat o garsonieră şi lucram în fiecare seară, iar dimineaţa mergeam la şcoală. Mergeam cu meniul la clienţi şi îi rugam să-mi arate ce doresc pentru că nu prea înţelegeam engleza, în fiecare seară lucram, dimineaţa la şcoală, asta timp de un an. Mi-am pregătit portofoliul, am dat interviul şi am intrat. Necazul era că taxele pe care trebuia să le plătesc erau taxe de noneuropeni, pentru că România a aderat mai târziu la Uniunea Europeană, după cum ştim. Deci erau foarte mari, am continuat să lucrez şi să învăţ timp de trei ani. Însă aveam 20 de ani, nu mă simţeam obosită, nu aveam nici o problemă, aşa că am făcut faţă cu succes", spune Daiana Stănescu.

BURSĂ DE MERIT. "După ce am absolvit Universitatea am vrut să intru la masterat, cu gândul că nu o să intru pentru că taxele erau 30.000 de lire, nu aveam nici o şansă, erau numai 15 locuri şi 4-5.000 de concurenţi. Am dat fără să mă gândesc că voi intra, îmi spuneam că e concurenţă foarte mare şi nu aveam ce să pierd. Pur şi simplu! Din păcate am intrat. Era acum problema cum să fac rost de bani. Am intrat la Royal College of Arts, care este una dintre cele mai prestigioase universităţi ca să fac masterul, am lucrat tot aşa într-un restaurant mexican seara, dimineaţa la şcoală. Am câştigat o bursă, una dintre cele mai mari la şcoală, la Universitate, mi-am plătit taxele, apoi am făcut nişte timbre pentru Poşta engleză, mi-am plătit taxele, banii aceştia nici nu i-am văzut, au mers la taxe cu toţii. Am mai făcut nişte postere pentru metrou, deci tot în domeniul graficii. Era o fundaţie PRO TV, m-a sponsorizat... al doilea mi-a trimis o scrisoare că nu mă mai sponsorizează, nu am mai avut bani. M-au lăsat să termin masteratul, apoi m-am dus să dau costumul înapoi, dar nu au vrut să-mi dea diploma, mi-au spus că atunci când o să primească banii de la mine o să-mi dea şi diploma. Dar eu nu am făcut universitatea pentru a avea diplomă, am învăţat foarte multe.