"I-am recuperat, pionii sunt cu noi"

Jurnalul National: Haideti, domnule Constantin Paisie, sa incepem cu inceputul. Primul contact avut cu abandonatii din elicopterul prezidential.

Constantin Paisie: Cand am intrat in curtea Institutului de Plante de langa Targoviste, eu nu am vazut decat o femeie de serviciu acolo. Sotii Ceausescu erau pe un culoar, stateau in picioare. Probabil de-abia venisera. Nu i-am intrebat cum au venit, de cat timp au venit. Cum i-am vazut, m-am dus, am dat un fel de raport, asa si am plecat imediat, n-am stat sa…

A fost cooperant?

Ceausescu a avut o oarecare ezitare la inceput, m-a intrebat: "Voi sunteti pentru tara sau nu?". Cam asa ceva. Noi am zis: "Haideti, haideti", si i-am tot fortat sa plecam de acolo.

Sa revenim. V-ati urcat cu totii in masina, acolo la Institutul de Plante si ati pornit-o spre Targoviste. E distanta mare?

Nu. Cativa kilometri, 5 kilometri.

La periferia Targovistei nu era multime adunata. Erau in centrul orasului agitatiile, nu?

La intrarea in oras, chiar in zona Otelariei, acolo erau valuri-valuri de muncitori. Noi, la o intersectie, am redus viteza masinii, am zis ca astfel ne vom putea strecura. Numai ca oamenii ne-au vazut. Intentia noastra era de a patrunde in curtea si in sediul Militiei judetene, care se afla situate in vecinatatea Otelariei. Am vrut sa intram prin spate, dar nu s-a putut.

Fiind atata multime si incepand oamenii sa ne loveasca, n-am putut sa intram la Militie si atunci am fortat, am fortat si prin busculade, prin ciocniri, prin tot ce s-a putut, am reusit sa iesim din oras.

Ati iesit din oras si incotro v-ati indreptat?

Prima data am luat-o spre Bucuresti, pe DN 7. Nu stiam unde sa mergem. Efectiv nu aveam o idee fixata unde sa mergem. Am zis: domnule, sa scapam. Asta era singura idee atunci, sa scapam de furia oamenilor.

Am mers pe DN 7, sa zic 6-7 kilometri, iar dupa aceea am luat-o spre Ratoaia, o zona pe care o stiam eu mai bine.

Pe drum tot veneau masini din fata si toti cu "Victorie!" si cu farurile aprinse, asa. Scoteam si noi mana pe geam si faceam semnul victoriei.

De fapt, si Ceausescu ne-a spus la un moment dat sa iesim undeva… El voia… in doua locuri ne-a propus. Sa mergem la Otopeni, la o unitate militara, n-am inteles prea bine. Noi tot motivam ca n-avem benzina, ca nu ne-ajunge, ca la intrarea in Bucuresti sunt filtre. Atunci mi-a sugerat sa mergem la Bolovani, la un canton de vanatoare, ca era un pavilion acolo si, din cate stiu eu, era si pazit.

V-ati dus spre Ratoaia, care ce este o garla, o localitate, o padure?

Ne-am oprit intre doua sate, intre Ratoaia si Racovita. Intre ele am stat. Am gasit un drum care mergea spre padure. Am mers sa ne ascundem. Era un stufaris acolo. Noi am camuflat masina sa nu se vada din drum.

Ati stat ore in sir in masina. Chiar nu s-au infiripat discutii deloc cu Ceausestii?

Am vorbit, am vorbit de ceea ce se intampla. Intrebarile noastre astea erau, ca de ce nu este mancare pe piata, de ce nu se gasesc medicamente…

NEA NICU CATRE LEANA. "Nu trebuia sa plec, trebuia sa cobor la lume, trebuia sa cobor in multime"

Vedeti, nici noi nu stiam. Informatiile pe care le aveam noi, subofiterii, erau informatii minime de ce se intamplase la Timisoara si cautam sa-i intrebam pe ei de ceea ce se intampla la Timisoara. I-am spus la un moment dat: "Am auzit ca sunt morti la Timisoara, ca au murit oameni la Timisoara?" si atunci el raspundea: "Nu-i adevarat!". Avea o expresie din asta, pe care a repetat-o de mai multe ori, spunea ca un grup de derbedei si huligani incearca sa destabilizeze viata sociala din Timisoara, numai asta spunea.

Nicolae Ceausescu doua lucruri a regretat si a avut o ciondaneala, asa, cu Elena Ceausescu: "Ti-am spus ca nu e bine sa facem mitingul, adunarea populara". Ea, probabil, a fost pentru acea adunare populara, el probabil a fost contra. Si pe motivul acesta s-au cam ciondanit un pic ca numai la ideea ei si a nu mai stiu cui, a mai dat un nume, s-a hotarat sa aiba loc mitingul acela, el, Ceausescu, reiesind ca a fost impotriva.

De asemenea, Nicolae Ceausescu nu a fost de acord sa plece din sediul CC si a regretat gestul acesta. Spunea: "Nu trebuia sa plec, nu trebuia sa plec, trebuia sa cobor la lume, trebuia sa cobor la oameni, trebuia sa cobor in multime".

Dupa ce ati depasit incidentele cu manifestantii din Targoviste, Nicolae Ceausescu nu a legat acele evenimente cu cele din Piata Palatului din Bucuresti cu cele de la Timisoara? N-a pronuntat cuvintele tradare, conspiratori, complot?

Cred ca atunci cand eram deja in unitatea militara a spus ceva, ca ar fi un complot, dar cred ca nu era nici el sigur de unde vine complotul. A respins ideea interventiei din afara, adica din strainatate. Dar nici din tara cred ca nu avea o ima-gine de unde ar fi pornit si cine anume ar fi declansat lovitura respectiva.

Ati avut statie, ati avut radio in masina?

Da, am avut statie, dar am inchis-o, nu de la inceput, ci doar acolo, la Ratoaia.

Cand am ajuns la Ratoaia, atunci am pus statia pe emisie si am raportat condificat: "I-am recuperat, pionii sunt cu noi". Insa nu am dat reperele exacte ale locului in care ne aflam, ci am indicat un traseu aiurea.

De ce nu le-ati indicat locul real unde va gaseati?

Prin statie noi auzeam de-acum cu totul alte voci de cat cele ale militienilor ce deserveau acel dispecerat. Erau revolutionarii din Targoviste, care pusesera stapanire pe sediul Militiei. Asa am hotarat sa intrerupem orice legaturi prin statie.

Numele generalului Stanculescu l-a pomenit in vreo imprejurare?

Nu.

Cine a hotarat plecarea de la Ratoaia?

Am luat hotararea ca tot se insera, sa mergem la Inspectoratul judetean din Targoviste.

Cand am ajuns in oras se intunecase bine, nu mai era nici o agitatie pe strazi, decat cativa trecatori. Mai intai am trecut prin fata Inspectoratului, sa vedem daca mai e ceva si daca putem sa intram. Apoi, am ocolit pe la gara, cu intentia de a intra prin poarta din spate a Militiei. Eu nu stiam ca intre timp sediul fusese devastat si revolutionarii luasera armele si munitia. L-am intrebat pe baiatul din post: "Vezi cu cine sunt eu in masina?". S-a uitat, a vazut, s-a speriat si a deschis imediat poarta. Am intrat si cei din curte au inceput sa strige: "Au venit, au venit!". De altminteri in curtea Militiei erau putini oameni. Abia cand am ajuns la scarile din spate, de acolo, de la unitate, erau cativa civili si cativa subofitieri. I-am scos pe cei doi Ceausesti din masina, am urcat cu ei pana la etajul I, ca acolo avea comandantul biroul.

Ce reactii au avut oamenii aceia care erau pe scari?

In momentul in care am ajuns cu Ceausestii in fata scarilor, acolo, toti s-au dat la o parte. N-a cracnit nimeni, n-a zis absolut nimeni nimic. Toti erau socati, se uitau si nu le venea sa creada.

Cand am ajuns la etaj I din sediul Militiei judetene, mi se parea ca un domn Stirbescu, care era un fel de sef al revolutionarilor din Targoviste, a facut un pic de galagie.

Cand m-a vazut colonelul Cont Stefan, care cred ca era ofiter de servicii pe unitate, mi-a spus mie sa intru intr-un anumit birou cu Ceausestii. Eram in biroul comandantului cand, tot asa, niste civili revolutionari au intrat acolo, au facut cerc in jurul Ceausestilor si cautau unii dintre ei sa-l interpeleze, sa-l apostrofeze pe Ceausescu, sa-l jigneasca chiar. Tocmai de aceea, colonelul Cont ne-a facut semn sa ne retragem intr-un alt birou. De fapt, in biroul alaturat, al loctiitorului comandantului.

Acel Stirbescu incepuse din nou cu jigniri la adresa lui Ceausescu. Un fel de "ba, ne-ati nenorocit" si chestiuni de genul acesta. La un moment dat au vrut chiar sa-l bruscheze. Aproape ca nu-i dadeau voie lui Ceausescu sa stea pe scaun. Am intervenit eu si bineinteles ca s-au asezat amandoi Ceausestii pe scaune. Nicolae Ceausescu n-a scos nici un cuvant. In schimb, Elena Ceausescu li s-a adresat de cateva ori. "Mai baieti, stati linistiti!" Asta asa, la cei patru-cinci civili care erau acolo.

Da. Acolo in sediu, colegul meu Enache a plecat acasa. Eu am ramas. Dupa acele altercatii verbale si usoare imbranceli fata de Ceausesti, am zis eu la un moment dat: "Daca vreti asta, eu plec. Ramaneti dumneavoastra cu ei".

Dar colonelul Cont nu a fost de acord si ne-au luat de acolo, pe Ceausesti si pe mine, si ne-au bagat din nou in biroul comandantului, unde nu mai era nimeni. Atunci m-a intrebat colonelul Cont daca le-am facut perchezitie. Eu am raspuns ca nu le-am facut. Colonelul Cont mi-a ordonat sa-l perchezitionez pe Nicolae Ceausescu, iar el a perchezitionat-o pe Elena Ceausescu, la care nu a gasit nimic de retinut. In schimb eu am retinut de la Ceausescu doua agende. Una mai mare, iar alta mai micuta. Cea micuta mi-a ramas mai intiparita in imagine, era filigranata cu numele lui, cu marginile aurite. Era o agenda mai speciala, facuta pe comanda, cum ar veni. Am mai gasit un stilou marca buna, gros, un set de chei, o batista si atat. Cheile erau mai multe, erau doua de seif, restul trei-patru de yale si un sigiliu. Pe sigiliu cred ca scria Cabinetul II.

Marturisesc ca nu am facut nici un fel de act de notificare a acelor obiecte gasite la perchezitie. Ba, chiar le lasasem pe masa acolo, in biroul comandantului. Abia cand a fost sa plecam la unitatea militara, colonelul Cont mi-a zis: "Ia-le si pe astea!" si le-am bagat la mine in buzunar.

Nu ratati!

Contantin Paisie povesteste in continuare despre atacurile teroriste asupra unitatii militare in care era retinuti sotii Ceausescu, despre un proces improvizat in mare graba si despre o sentinta capitala, executata din mers. Despre acest episod, in ziarul nostru de maine.