Ia-ti Bucurestii! - Capitala unui aristocrat

Descrierile lui Constantin Balaceanu-Stolnici despre Bucurestii de odinioara sunt un veritabil tablou al Capitalei interbelice. Cuvintele iau locul formelor si al culorilor.

TRADITIE. "Dolce far-niente in Cismigiu, intr’o zi de primavara" (Realitatea Ilustrata, 15 iunie 1933)

Descrierile lui Constantin Balaceanu-Stolnici despre Bucurestii de odinioara sunt un veritabil tablou al Capitalei interbelice. Cuvintele iau locul formelor si al culorilor.

Bucurestii interbelici, asa cum i-a vazut si trait academicianul Balaceanu-Stolnici: vacante de neuitat petrecute cu sora sa, scandaluri ale vremii care au bulversat lumea Capitalei si au imbogatit presa, tramvaie trase de cai, calatori care urcau sau coborau din mers, eleganta stradala, demoazele si fineturi dulci, primele automobile cu pana de cauciuc pe post de claxon, vanzatori ambulanti. Un Bucuresti ca-ntr-un a fost odata ca niciodata...

ELEGANTA SI BASTOANE. Bucurestiul interbelic era un oras mult mai mic. Constanta dintre capitala de atunci si cea prezenta a ramas aglomeratia de pe strazi. Pietonii se strecurau cum puteau printre masini sau printre nelipsitele birje. "Mai erau si cupeele complet inchise, capitonate in piele si cu perdelute la ferestre. Acestea creau o atmosfera intima. Cativa boieri si mari burghezi foloseau calesti a la Daumont, trase de doi sau patru cai (niciodata sase sau mai multi, caci numai trasurile regale aveau acest privilegiu)." Doamnele: "Toate aveau palarii si purtau manusi. Si vara. Aveau rochii elegante de matase, muselina sau stofe de calitate si pantofi dupa ultima moda". Atent la detalii, Constantin Balaceanu-Stolnici vorbeste si despre insotitorii doamnelor. Eleganti, accesorizati, barbatii pretentiosi nu plecau niciodata la plimbare fara bastoanele lor cu capete argintate, aurite sau facute din fildes. "Cravate si sacouri chiar in arsitele din iulie si august, palarii de fetru, fie acele palarii rotunde de paie cu boruri mici clasice pentru «la belle ...poque» sau cele din paie fine de orez, cu borduri largi, numite «panama»." Astazi, remarcabilele bastoane sprijina peretii consignatiilor de arta si atrag atentia doar colectionarilor.

FORFOTA. Capsa era unul dintre magnetii Caii Victoriei

FORFOTA ORASULUI. Despre lumea preumblanda prin Bucuresti, Stolnici spune: "Formau un puhoi dens si miscator care se agita pe ambele trotuare, in special pe Calea Victoriei si pe Bulevardul Elisabeta pana la Cismigiu, unde, in general, gaseai mai mult studenti". Ofiterii isi plimbau "uniformele somptuoase, pe care Regele Carol al II-lea le introdusese in armata, si care adaugau un aspect mai mult pitoresc decat solemn".

Luxul oamenilor instariti era spart pe alocuri de simplitatea oamenilor de rand, a muncitorilor ori a servitorilor. Taranii autentici, imbracati in costume populare, incaltati in opinci ori desculti, reprezentau o imagine deloc neobisnuita. Stolnici crede ca cea mai pitoreasca priveliste pe care o putea oferi Bucurestiul interbelic era aceea a florareselor, cu flori de toate soiurile si culorile, ce se luau la intrecere cu imprimeurile de pe fustele infoiate ale tigancilor. "A cumpara de la aceste tiganci implica un ritual intreg de tocmeli, ce enerva cumparatorul, dar distra vanzatoarele, care initial cereau inadins, pentru a negocia, un pret de aproape zece ori mai mare decat cel cu care se facea vanzarea in final."

HAI LA CAPSA!

"Multi se opreau la cafenele si cofetarii, precum cea a lui Nestor, vizavi de Athen...e Palace, sau cea a lui Riegler, din fata Teatrului National, din localul fostului restaurant al Hotelului Hugues, restaurant in care complotistii au ademenit si apoi au sechestrat pe Beldiman, prefectul politiei. Nu am mai apucat cofetaria lui Fialkovski, ce fusese vestita la inceputul veacului al XIX-lea". Si, totusi, "toata adolescenta noastra am fost dusi la Capsa - care egala ca eleganta, calitate a serviciului si in special a bomboanelor, marile cofetarii ale vestului: Demel si Sacher la Viena sau «La marquise de Sevign...e» la Paris. Cafenelele bucurestene de tip vienez au luat locul la sfarsitul epocii fanariote celor de tip turcesc de pe vechiul pod al Beilicului de sub Dealul Mitropoliei". Interiorul cladirii Capsa a fost scrupulos reconstituit. "Parintii nostri gaseau totdeauna acolo cunoscuti cu care se antrenau in discutii interminabile, in timp ce noi ne bucuram de prajiturile de pe platourile multicolore, cu nume ce ne fascinau (indiana, carac, cartof, amandina, eclair, savarina si de torturile de ciocolata, cafea sau cu fructe glasate), de cafeaua si de ciocolata cu lapte si cu frisca de neuitat, servite in cani de argint masiv, astazi disparute (se mai gasesc exemplare rare in muzeul cofetariei) si mai ales de imensele borcane de cristal pline cu bomboane de toate felurile pe care le servea o doamna Cazan, totdeauna impecabil imbracata. Bomboanele de la Capsa nu numai ca erau excelente, dar aveau un adevarat statut social - greu de inteles astazi. In «lumea buna» a Bucurestilor nu puteai sa oferi decat bomboane de la Capsa, vandute in cutii sobre, pe care era scris «Maison Capsa», sub stema Capitalei. Bunica mea insa mi-a aratat ca, in tineretea ei, Capsa vindea bomboane la comanda, in casete de abanos sau de lemn de trandafir, cu ornamente aurite. Moda aceasta disparuse in tineretea mea, dar cutiile respective le mai gaseai ca mobile in unele case. si bunica mea pastra unul din aceste cofrete la Stolnici, in care isi strangea corespondenta."

NOTA: Citatele apartin academicianului Constantin Balaceanu. Sunt extrase din texte pe care autorul ni le-a pus la dispozitie si care au fost publicate si in revista culturala Arges.