În lanţurile scenei

Arhiva sufletului lui Ovidiu Iuliu Moldovan sau “Celălalt Cioran”, cum era numit în lumea teatrului, o găsim pe “scândura” spectacolelor.

Arhiva sufletului lui Ovidiu Iuliu Moldovan sau “Celălalt Cioran”, cum era numit în lumea teatrului, o găsim pe “scândura” spectacolelor.

Prea puţin mediatizat în ultimii ani. Parcă nemeritat intrat sau ţinut în umbra re­a­li­tă­ţii noastre kitsch în care, de altfel, nici nu avea ce căuta. Ovidiu Iuliu Mol­do­van a fost însă unul dintre marii actori ai României. Rolurile sale, admirabile şi insolite, ne-au cucerit negreşit, transformându-l totodată într-un monstru sacru al cinematografiei ro­mâ­neşti. Şi, totuşi, adevăratele sale roluri au fost cele din teatru (pentru care a fost supranumit “Celălalt Cioran”). CALIGULA, în piesa lui Camus… TOMAS, în “Generoasa fundaţie”, de Antonio Buero Vallejo – un rol epocal, un spectacol uluitor… SEBASTIAN în “A 12-a noapte”, de W. Shakes­peare … OVIDIU – un om fin, modest, dezinvolt, cald, un prieten adevărat.

REPREZENTAŢII. Din 1970 a slujit teatrul pe scena Naţionalului bucureştean. A jucat în 22 de filme, de la “Bietul Ioanid”, “Profetul, aurul şi ardelenii”, în regia lui Dan Piţa sau “Dreptate în lanţuri” (rol pentru care a obţinut şi Premiul ACIN, în 1984) până la “Craii de Curtea-Veche” semnat de Mircea Veroiu. A avut numeroase roluri în filmele tv (“Un august în flăcări” – 1975; “Nimeni nu moare” – 1984; “Misiunea” – 1988; “Ion şi Adriana” – 1995), precum şi în piesele de teatru la radio şi televiziune (“Robespierre”, “Cei din urmă”, “Turnul de fildeş”, “Steaua fără nume”, “Hanul de la răscruce”, “Bălcescu”). Ultimul său rol a fost Cioran, în spectacolul “Celălalt Cioran”, în regia lui Radu Penciulescu, dar a urcat pentru ultima dată pe scenă la 15 ianuarie, în spectacolul “Trecut-au anii” după Mihai Eminescu. Împreună cu Valeria Seciu, Moldovan a susţinut sute de recitaluri din lirica eminesciană.

Citește pe Antena3.ro

Care e cauza morții lui Silviu Prigoană. Acestuia i s-a făcut rău în timp ce mânca

PREA DEVREME. După sfârşitul filmărilor la “Craii de Curtea-veche” în 1997, Ovidiu Iuliu Moldovan a renunţat la cariera cinematografică, preferând să rămână actor al Teatrului Naţional Bucureşti. În anul 2004, efortul depus în slujba cine­matografiei i-a fost răsplătit cu Premiul Uniter pentru întreaga carieră. Un premiu pe care atunci l-am considerat ca venind prea devreme. Prea repede pentru un actor de talia lui Ovidiu Iuliu Moldovan.

Teatru

Mio – “Pogoară iarna”, de M. Anderson; Alan Squeir – “Pădurea împietrită”, de Sherwood; Adam – “Anotimpurile”, de Werker; Sebastian – “A 12-a noapte”, de W. Shakespeare; Oswald – “Regele Lear”, de W. Shakespeare; Thomas – “Fundaţia”, de A.B. Vallejo; Antonio – “Furtuna”, de W. Shakespeare; Caligula – “Caligula”, de A. Camus; Protasov – “Cadavrul viu”, de L. Tolstoi.

Film

“Despre o anume fericire” (1973); “Patima” (1975); “Dincolo de pod” (1975); “Profetul, aurul şi ardelenii” (1978); “Bietul Ioanid” (1979); “Burebista” (1980); “Pruncul, petrolul şi Ardelenii” (1981); “Duelul” (1981); “Un Saltimbanc la Polul Nord” (1982); “Castelul din Carpaţi” (1982); “Întâlnirea” (1983); “Misterele Bucureştilor” (1983); “Dreptate în lanţuri” (1983); “Sosesc păsările călătoare” (1984);  “Vreau să ştiu de ce am aripi” (1984); “Horea” (1984); “Secretul lui Nemesis” (1985); “Masca de argint” (1985); “Punct şi de la capăt” (1986); “Cuibul de viespi” (1986);      “Flori de gheaţă” (1989); “Somnul insulei” (1994); “Craii de Curtea-Veche” (1995).