În lanţurile scenei

Arhiva sufletului lui Ovidiu Iuliu Moldovan sau “Celălalt Cioran”, cum era numit în lumea teatrului, o găsim pe “scândura” spectacolelor.

Arhiva sufletului lui Ovidiu Iuliu Moldovan sau “Celălalt Cioran”, cum era numit în lumea teatrului, o găsim pe “scândura” spectacolelor.

Prea puţin mediatizat în ultimii ani. Parcă nemeritat intrat sau ţinut în umbra re­a­li­tă­ţii noastre kitsch în care, de altfel, nici nu avea ce căuta. Ovidiu Iuliu Mol­do­van a fost însă unul dintre marii actori ai României. Rolurile sale, admirabile şi insolite, ne-au cucerit negreşit, transformându-l totodată într-un monstru sacru al cinematografiei ro­mâ­neşti. Şi, totuşi, adevăratele sale roluri au fost cele din teatru (pentru care a fost supranumit “Celălalt Cioran”). CALIGULA, în piesa lui Camus… TOMAS, în “Generoasa fundaţie”, de Antonio Buero Vallejo – un rol epocal, un spectacol uluitor… SEBASTIAN în “A 12-a noapte”, de W. Shakes­peare … OVIDIU – un om fin, modest, dezinvolt, cald, un prieten adevărat.

REPREZENTAŢII. Din 1970 a slujit teatrul pe scena Naţionalului bucureştean. A jucat în 22 de filme, de la “Bietul Ioanid”, “Profetul, aurul şi ardelenii”, în regia lui Dan Piţa sau “Dreptate în lanţuri” (rol pentru care a obţinut şi Premiul ACIN, în 1984) până la “Craii de Curtea-Veche” semnat de Mircea Veroiu. A avut numeroase roluri în filmele tv (“Un august în flăcări” – 1975; “Nimeni nu moare” – 1984; “Misiunea” – 1988; “Ion şi Adriana” – 1995), precum şi în piesele de teatru la radio şi televiziune (“Robespierre”, “Cei din urmă”, “Turnul de fildeş”, “Steaua fără nume”, “Hanul de la răscruce”, “Bălcescu”). Ultimul său rol a fost Cioran, în spectacolul “Celălalt Cioran”, în regia lui Radu Penciulescu, dar a urcat pentru ultima dată pe scenă la 15 ianuarie, în spectacolul “Trecut-au anii” după Mihai Eminescu. Împreună cu Valeria Seciu, Moldovan a susţinut sute de recitaluri din lirica eminesciană.

Citește pe Antena3.ro

Cea mai rară și mai stranie pasăre de curte. Cum arată găina cu carne neagră, care costă 2.200 de euro

PREA DEVREME. După sfârşitul filmărilor la “Craii de Curtea-veche” în 1997, Ovidiu Iuliu Moldovan a renunţat la cariera cinematografică, preferând să rămână actor al Teatrului Naţional Bucureşti. În anul 2004, efortul depus în slujba cine­matografiei i-a fost răsplătit cu Premiul Uniter pentru întreaga carieră. Un premiu pe care atunci l-am considerat ca venind prea devreme. Prea repede pentru un actor de talia lui Ovidiu Iuliu Moldovan.

Teatru

Mio – “Pogoară iarna”, de M. Anderson; Alan Squeir – “Pădurea împietrită”, de Sherwood; Adam – “Anotimpurile”, de Werker; Sebastian – “A 12-a noapte”, de W. Shakespeare; Oswald – “Regele Lear”, de W. Shakespeare; Thomas – “Fundaţia”, de A.B. Vallejo; Antonio – “Furtuna”, de W. Shakespeare; Caligula – “Caligula”, de A. Camus; Protasov – “Cadavrul viu”, de L. Tolstoi.

Film

“Despre o anume fericire” (1973); “Patima” (1975); “Dincolo de pod” (1975); “Profetul, aurul şi ardelenii” (1978); “Bietul Ioanid” (1979); “Burebista” (1980); “Pruncul, petrolul şi Ardelenii” (1981); “Duelul” (1981); “Un Saltimbanc la Polul Nord” (1982); “Castelul din Carpaţi” (1982); “Întâlnirea” (1983); “Misterele Bucureştilor” (1983); “Dreptate în lanţuri” (1983); “Sosesc păsările călătoare” (1984);  “Vreau să ştiu de ce am aripi” (1984); “Horea” (1984); “Secretul lui Nemesis” (1985); “Masca de argint” (1985); “Punct şi de la capăt” (1986); “Cuibul de viespi” (1986);      “Flori de gheaţă” (1989); “Somnul insulei” (1994); “Craii de Curtea-Veche” (1995).