x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Încă un parc, temelie de bloc

Încă un parc, temelie de bloc

de Iulia Barbu    |    20 Iun 2008   •   00:00
Încă un parc, temelie de bloc

NECUNOSCUTUL CĂPĂŢÎNĂ, "TATĂL" AFACERILOR CU SPAŢII VERZI  
Consiliul General al Municipiului Bucureşti a avizat în februarie 2008 ridicarea unui bloc de 10 etaje pe un spaţiu verde de care se bucură 1.500 de oameni din Sectorul 4. Generozitatea a fost manifestată faţă de Marian-Jean Căpăţînă. Acesta, la scurt timp după ce a obţinut toate actele necesare ridicării monstrului de beton, a introdus terenul în "suveica imobiliară", preţul ultimei vînzări fiind de 1.800.000 de euro.



SUVEICĂ ● Marian-Jean Căpăţînă, un ilustru necunoscut, pion în afaceri imobiliare cu zone verzi
Bucureştenii se bucură vara de temperaturi pe care le-ar putea "invidia" orice locuitor al Africii. Praful vine la pachet cu afacerile imobiliare, iar spaţiile verzi se transformă în zone rezidenţiale. Un parc din Sectorul 4 a ajuns în Planul Urbanistic General, dintr-o întorsătură de condei, "zonă destinată locuinţelor colective". Vîndut de trei ori, terenul a intrat în suveica imobiliară specifică plaiurilor dîmboviţene.

Ridicarea unui bloc de zece etaje pe spaţiul verde a primit girul Consiliului General al Municipiului Bucureşti în februarie 2008. Cei 2.500 de metri pătraţi "binecuvîntaţi" cu beton se găsesc pe Aleea Ciceu între alte trei clădiri, servind ca spaţiu de recreere pentru 1.500 de oameni. Încă de acum 40 de ani, terenul era încadrat ca parc, iar locatarii zonei aşa şi-l amintesc. Între pereţii de beton ai cartierului, destul de sărac în zone verzi, peticul de verdeaţă era binevenit. Întreţinut şi folosit ca parc ani buni, o dată cu războiul imobiliar din Bucureşti, terenul îşi pierde încet semnificaţia. Copacii dispar, parcul e lăsat în paragină.

PARC FĂRĂ STATUT. Asociaţia de locatari a fost însă atentă şi a cerut reamenajarea acestuia, tocmai pentru a nu pierde zona verde dintre blocuri. În primă fază, reamenajarea a însemnat mobilier de joacă pentru copii şi cîteva băncuţe. În momentul în care şi-au dorit mai mult şi au cerut Aministraţiei Domeniului Public a Sectorului 4 amenajarea şi îngrijirea spaţiului ca parc, li s-a răspuns că nu este posibil. Parcul nu mai era parc, se transformase, cel puţin pe hîrtie, în bloc de zece etaje.

Se spune despre bucureşteni că nu luptă pentru zonele verzi şi că aceasta este cauza pentru care au pierdut atît de mult "oxigen". Parţial adevărat, dar la fel de adevărat este faptul că autorităţile şi afaceriştii cu viziune au ştiut să fenteze legea şi să planteze beton în locul pomilor. Pe Aleea Ciceu, oamenii sînt informaţi şi au cerut anularea hotărîrii de consiliu care "sfinţeşte clădirea". În cele cîteva pasaje ale memoriului locatarilor, legile sînt menţionate cu atenţie, la fel cum sînt menţionate şi cerinţele Uniunii Europene în privinţa spaţiilor verzi. "Autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia de a asigura din terenul intravilan o suprafaţă de spaţiu verde de minimum 20 mp/locuitor, pînă la data de 31 decembrie 2010, şi de minimum 26 mp/locuitor, pînă la data de 31 decembrie 2013, iar în perimetrul respectiv locuiesc peste 1.500 de persoane… în documentele anexate la hotărîrea privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal – Aleea Ciceu nr. 7 A Sector 4, ce a fost aprobată în şedinţa Consiliului General, din data de 13 februarie 2008, terenul menţionat a fost încadrat în zona destinată locuinţelor colective cu maximum P+3-P+4 niveluri, iar Hotărîrea aprobă construirea unui imobil S+P+10, fapt ce afectează rezistenţa construcţiilor din zonă şi creează grave probleme infrastructurii învechite", precizează oamenii în sesizarea lor.

ARGUMENTE. Memoriul locatarilor este corect şi înţesat de legi. Vorbim de o zonă verde, care, potrivit legislaţiei, nu ar trebui să îşi schimbe statutul. Mai vorbim de un Bucureşti sufocat, în care promisiunile electorale mizează pe spaţii verzi şi parcuri. Dincolo de imaginile ce dau bine, se găsesc însă băieţii deştepţi din imobiliare care fac banii şi jocurile. Nici în cazul terenului de pe Aleea Ciceu lucrurile nu stau altfel. Este înconjurat de interese frumoase, fiind vîndut de trei ori, iar ultima sumă încasată de unul dintre mulţii proprietari este de 1.800.000 de euro.

Asociaţia a trimis mai multe note de protest atît Primăriei de sector, cît şi Primăriei Generale. Locatarii au trecut în sesizarea lor Legea spaţiilor verzi, care nu permite schimbarea destinaţiei acestora. Oamenii ştiu legea, nu ştiu însă că oaza lor de verdeaţă este într-o suveică imobiliară cu vînzări repetate.

ISTORIA VÎNZĂRILOR. Cei 2.500 de metri pătraţi au fost înstrăinaţi de trei ori. În urma unei retrocedări din 2006, Rusescu Ion obţine titlul de proprietate pe terenul de pe Aleea Ciceu. O lună mai tîrziu, terenul este vîndut celui de-al doilea cumpărător – Căpăţînă Marian-Jean. Acesta este şi cel care obţine pe terenul de mai sus toate actele necesare ridicării blocului de 10 etaje, fără a avea însă vreo intenţie de a ridica blocul. Ciudat este şi faptul că, într-o lună, imediat după obţinerea hotărîrii de consiliu, parcela a fost înstrăinată de două ori. Suspiciunea vine şi din faptul că imediat ce avizele necesare au fost obţinute, Căpăţînă a vîndut parcela, cu aprobări cu tot, unei societăţi: SC EASTERN ESTATES & INVESTMENTS ROMANIA SRL. Firmă care, la rîndul ei, a vîndut terenul către SC EASTEN KRONSTADT SRL. Aceasta este şi beneficiara hotărîrii de consiliu obţinute anterior de Căpăţînă Marian-Jean.

CIUDĂŢENII. Proprietatea asupra terenului din Aleea Ciceu "s-a plimbat" foarte mult. Mai întîi a bătut pasul pe loc la Marian-Jean Căpăţînă, cel care a cumpărat terenul de la beneficiarul retrocedării, Rusescu Ion. "Jocul de glezne" a luat sfîrşit în momentul în care Căpăţînă a obţinut toate actele necesare transformării celor 2.500 de metri pătraţi de spaţiu verde în zonă de construit "locuinţe colective". Şi atît timp cît autorităţile se fac că nu văd că Legea spaţiilor verzi a fost încălcată, în loc de parc chiar locuinţe colective vor fi.

Afaceri la indigo

Căpăţînă Marian-Jean, ilustrul necunoscut, dar pion de bază în multe dintre afacerile imobiliare cu valoare din Bucureşti, a fost intermediarul mai multor vînzări repetate de terenuri. În Sectorul 6, acesta a devenit proprietarul a 5.000 de metri pătraţi în Parcul Favorit. Acest parc a ajuns la mîna afaceriştilor cu viziune în urma unei puneri în posesie. În 2006, Nafornita Elena şi Jianu Gheorghe, petenţii care au avut teren în altă parte, au fost recompensaţi de autorităţi tocmai în Parcul Favorit. Ulterior, cei doi moştenitori au vîndut terenul aceluiaşi Marian- Jean Căpăţînă. Ziarele relatau la acea vreme modul în care Cristian Poteraş, primarul Sectorului 6, şi Mioara Mantale, prefect al Capitalei, au acceptat o retrocedare într-un parc. Tot în Sectorul 6, Marian Capaţînă a vîndut un teren de 39.955 de metri pătraţi pe Splaiul Independenţei. La fel ca în cazul Parcului Favorit, terenul a fost cumpărat de către Căpăţînă de la moştenitori şi vîndut ulterior pe sume de milioane de euro. Moştenitorii averii de pe Splaiul Independenţei ar fi avut o suprafaţă de teren generoasă în comuna Domneşti, judetul Ilfov. Au fost recompensaţi însă tocmai în centrul Bucureştiului, pe terenul administrat de Institutele de Biologie şi Biochimie şi ICECHIM. În 2008, Căpăţînă revine şi, exact în acelaşi mod, prin cumpărări repetate şi în schimbul unor sume frumoase de bani, devine proprietarul unui parc din Berceni.

×