Închis pe viaţă în baza unor probe indirecte

CAZUL CHARLOTTE PINKNEY ● Urmele de sînge cu ADN-ul fetei au contat în luarea deciziei curţii
În 2004, moartea tinerei de nici 17 ani, Charlotte Pinkney, a şocat comunitatea din Ilfracombe. La numai trei zile de la sesizarea dispariţiei ei, Nicholas Rose, unul dintre prietenii fetei, a fost arestat. Nici declaraţiile martorilor favorabile lui Rose, nici alibiurile bărbatului nu au contat pentru judecătorii Curţii Regale de Justiţie în luarea deciziei finale. Urmele de sînge cu ADN-ul fetei găsite în interiorul maşinii conduse de Rose au dat verdictul: închisoare pe viaţă. Deşi cadavrul fetei nu a fost găsit niciodată.

CAZUL CHARLOTTE PINKNEY ● Urmele de sînge cu ADN-ul fetei au contat în luarea deciziei curţii
În 2004, moartea tinerei de nici 17 ani, Charlotte Pinkney, a şocat comunitatea din Ilfracombe. La numai trei zile de la sesizarea dispariţiei ei, Nicholas Rose, unul dintre prietenii fetei, a fost arestat. Nici declaraţiile martorilor favorabile lui Rose, nici alibiurile bărbatului nu au contat pentru judecătorii Curţii Regale de Justiţie în luarea deciziei finale. Urmele de sînge cu ADN-ul fetei găsite în interiorul maşinii conduse de Rose au dat verdictul: închisoare pe viaţă. Deşi cadavrul fetei nu a fost găsit niciodată.

Pe Charlotte Pinkney, oamenii din Ilfracombe, oraş aflat în partea de nord a Devonului, Anglia, o ştiau ca fiind pasăre de noapte. Nu era petrecere la care să nu participe sau tînăr cu care să nu flirteze. Împreună cu prietenele ei se droga cu canabis, extasy şi cocaină, consuma băuturi alcoolice, fuma. Localnicii o catalogaseră ca fiind o adolescentă rebelă, însă manierată şi plină de farmec. Renunţase la liceu şi locuia într-un apartament închiriat împreună cu amantul său de 41 de ani, Gus O’Brien, cunoscut ca fiind traficant de droguri.

LA ŞASE ZILE DE LA DISPARIŢIE. Mai erau cîteva zile pînă să împlinească 17 ani cînd întreaga comunitate din nordul Devonului a auzit vestea dispariţiei fetei. Se întîmpla în dimineaţa zilei de 28 februarie 2004, după ce tînăra îşi petrecuse toată noaptea la o petrecere în afara oraşului. Inutil au fost lipite afişe cu chipul fetei brunete şi oacheşe. Presa locală relata la acea vreme despre cum vecinii, rudele, prietenii au împînzit oraşul, gardurile caselor, ferestrele magazinelor, colţurile de stradă cu afişe în care se cereau informaţii despre Charlotte. Ultima oară cînd cineva pretinde că a văzut-o pe adolescenta “scăpată din mînă”, după cum şuşoteau vecinii pe la colţuri, a fost data de 2 martie 2004. Mama fetei însă nu a mai dat ochii cu Charlotte de la 27 februarie. Cu toate astea, femeia a raportat poliţiei dispariţia fiicei abia la 4 martie, după aproape şase zile de cînd nu-şi mai văzuse copila. D-abia atunci poliţia a început căutările. Zeci de echipe de jandarmi au cercetat litoralul, falezele, împrejurimile, însă fata nu a fost găsită. Singurele lucruri de care au dat căutătorii au fost geanta şi una dintre cizmele cu care ea fusese încălţată în momentul dispariţiei. Au fost găsite îngropate în pămînt, la rădăcina unui arbore, în apropierea locului unde maşina în care se aflase împreună cu Nicholas Rose, în aceea noapte, rămăsese înţepenită. Din acel moment, în mintea poliţiştilor, temerile că fata ar putea fi moartă au devenit din ce în ce mai puternice, deschizînd ancheta sub suspiciune de crimă.

VARIANTA ACUZĂRII. În noaptea de 27 spre 28 februarie 2004, Nicholas Rose, Gus O’Brien şi Charlotte Pinkney fuseseră la o petrecere într-o casă din Slade, la două mile distanţă de centrul oraşului. Nicholas Rose a sosit cu maşina împrumutată de la o prietenă, Helena Mackenzie, iar pe la 4:00 dimineaţa s-a hotărît să plece către casa acesteia din Ilfracombe. Charlotte şi un alt prieten comun, Dean Copp, au întrebat dacă îl pot însoţi. Ajunşi acolo, au constatat că fata nu era acasă. Aşa că împreună au hotărît să meargă la casa altui amic. Dean a fost cel desemnat să verifice dacă este cineva acasă. “În timpul acesta i-am văzut pe cei doi sărutîndu-se”, spunea Dean în cadrul procesului, deşi iniţial nu mărturisise nimic poliţiei despre acest lucru, recunoscînd doar că era drogat şi băut în acea noapte. Tot Dean a mai precizat că Nick a încercat să facă sex cu Charlotte, determinîndu-i pe juraţi să creadă că refuzul fetei a fost şi mobilul crimei comise de Rose. “Am văzut-o pe fată cum trece de pe scaunul pasagerului în braţele lui Rose. Avea mîinile în jurul gîtului lui şi îl săruta. Cînd am ajuns aproape de uşă, el a plecat cu maşina. M-am aşezat în mijlocul drumului, dar a trecut pe lîngă mine, mai-mai să mă lovească”, a povestit Copp la proces. Conform spuselor sale, el s-ar fi întors ulterior la petrecere, unde, după ceva timp, l-a zărit şi pe Rose, cu trei zgîrieturi pe gît, “chiar lungi”. “Îi împrumutasem haina mea lui Charlotte în noaptea aceea şi l-am întrebat unde este fata, pentru că îmi voiam jacheta înapoi!”, a mai declarat Dean.

REPLICĂ. Varianta lui Nicholas Rose se aseamănă cu cea a partenerului său de băutură pînă la un punct. El spune că în timpul în care Dean verifica dacă prietenul său este acasă, el a întors maşina şi a plecat împreună cu Charlotte, pentru că i s-a părut că vede un echipaj al poliţiei, mai cu seamă că, “aveam permisul suspendat şi mi-era teamă să nu mă depisteze”, a spus Rose în instanţă. Conform declaraţiei sale, tînărul de 22 de ani ar fi lăsat-o pe fată în apropierea locului unde a avut loc petrecerea şi ar fi condus mai departe. “Acela a fost ultimul moment în care am mai văzut-o. De atunci nu am mai ştiut nimic de ea”, a susţinut Rose pe parcursul investigaţiilor. Din mărturia sa am aflat că, înainte de a ajunge acasă, Rose a crezut că, rămas fără combustibil, “aşa că am luat-o pe drumul ce ducea la două rezervoare. Am traversat tunelul, pe unde exista şi o cale ferată, însă maşina a rămas înţepenită în nămol. Pentru că aveam puternica senzaţie că poliţiştii mă urmăresc cu cîinii, am fugit printre mărăcini, către o cocioabă, pe acoperişul căreia m-am şi căţărat pînă am fost sigur că nu mai era nici un pericol”, povesteşte bărbatul, argumentîndu-şi în felul acesta prezenţa zgîrieturilor de pe gît, braţe şi mîini. Potrivit declaraţiilor sale, bărbatul s-ar fi întors la maşină, a încercat să o pornească, fără succes însă. “Aşa că am plecat acasă. Mai tîrziu, în acea zi, m-am reîntors şi am reuşit să pornesc maşina.”

DESCOPERIREA INCRIMINATOARE. Cercetînd maşina, un Cavalier Vauxhall roşu, criminaliştii au descoperit urme de sînge cu ADN-ul fetei în portbagaj, pe plafonul maşinii şi pe unul dintre pantofii sport ai lui Rose. Ziarul englezesc Privite Eye precizează că, “deşi membrilor instanţei li s-a creat impresia de către acuzare că tot acoperişul maşinii era plin de sînge, în realitate, urmele de sînge erau foarte subţiri. Unele dintre ele ar fi putut fi produse la un strănut al fetei, în urma drogurilor pe care le consumase. După cum se constatase, fata mai fusese în acea maşină de nenumărate ori, ea fiind folosită de mai toţi membrii grupului”. Lîngă maşină s-a găsit geanta Lonsdale a fetei. Acelaşi ziar scria: “Deşi Nick nu a putut justifica prezenţa poşetei lîngă maşina sa, este posibil ca Charlotte să fi lăsat geanta din greşeală în maşină, iar un trecător să se fi uitat în maşină în dimineaţa zilei de 28 februarie, să fi văzut geanta şi să fi luat banii şi cărţile de credit care nu au fost găsite niciodată.”

MOBILUL CRIMEI. În următoarea dimineaţă, conform spuselor lui Natalie Mackenzie, sora Helenei, Nick fusese acasă la Helena. Atunci fata a observat cele trei zgîrieturi de pe mîinile şi gîtul lui, “prea lungi şi adînci ca să fie făcute de crengi şi mărăcini”. Deşi, iniţial, în declaraţia dată poliţiei, nici Natalie nu a scos o vorbă despre zgîrieturile pe care pretinde că le-a văzut. Nick însă susţine că, în perioada în care aceasta afirmă că s-ar fi aflat acasă la Helena, el ar fi jucat fotbal cu prietenii săi. “Sînt sigur că colegii mei ar fi observat dacă aveam zgîrieturile profunde de care vobeşte Natalie”, a declarat Rose. Din păcate, echipa de fotbal nu a fost niciodată citată la proces pentru a da declaraţii.

La data de 7 martie 2004, la numai trei zile de la anunţarea dispariţiei fetei, Nicholas Rose a fost arestat, interogat şi apoi eliberat pe cauţiune. Ca mai tîrziu, la 31 martie, să fie din nou arestat, acuzat şi cercetat de moartea fetei. Procurorul Paul Dunkels a spus tribunalului că Rose a omorît-o pe fată pentru că aceasta ar fi refuzat să întreţină relaţii sexuale cu el.

CARE PE CARE. Pe lîngă alte cîteva persoane intervievate, Tribunalul a audiat alţi doi martori, poştaşul Nick Perrin şi Poppy Humphries, care au spus Curţii că au văzut-o pe fată la Hotel Victoria din Ilfracombe în după-amiaza zilei de 28 februarie, la mai mult de 12 ore de la data la care s-a spus că a omorît-o Rose. Cei trei judecători care s-au ocupat de caz, Tuckey, Leveson şi Irwin, au decis că unul dintre martori a fost sincer, dar şi că acesta s-ar fi putut înşela. “Este ciudat că au catalogat aceşti martori ca fiind necredibili. Mărturiile lor sînt împotriva unor martori dubioşi ai acuzării cum ar fi O’Brien, traficant de droguri, sau Copp, atacator de femei, care au petrecut toată noaptea, consumînd droguri şi alcool şi erau, ca să folosim termenul utilizat de judecătorul Justice Tuckey, “nişte epave”, scrie cu indignare ziarul Privite Eye. Dean Copp a fost închis din cauza actelor de violenţă asupra femeilor. O’Brien, aflat în boxa martorilor, a negat sub jurămînt că este traficant de droguri şi că moartea fetei ar fi fost din cauza consumului de droguri. Juraţilor le-a luat 25 de ore pentru a decide verdictul în cazul morţii fetei de nici 17 ani. Urmele de sînge cu ADN-ul fetei găsite în interiorul maşinii, dar şi pe botul pantofilor sport ai lui Rose au cîntărit mai mult decît toate declaraţiile. De asemenea, un nasture de la betelia pantalonilor cu care fata fusese îmbrăcată în acea noapte a fost găsit în aspiratorul lui Rose, cu care şi-a curăţat maşina, în vreme ce o bucată de elastic negru din cureaua pe care o purta a fost găsită sub scaunul pasagerului din dreapta. La 17 februarie 2005, cu o majoritate de 11 la 1, instanţa l-a găsit vinovat pe Nicholas Rose, Înalta Curte Regală de Justiţie condamnîndu-l pe viaţă la închisoare.

Judecătorul Graham Cottle a precizat că Rose trebuie să petreacă minimum 20 de ani în închisoare. În urma verdictului, părinţii divorţaţi ai fetei, Robert Pinkney şi Sara MacKnee, au spus că “nici o pedeapsă nu este potrivită pentru această crimă cumplită”. La 23 iunie 2006, Curtea Regală de Justiţie a respins recursul înaintat de Nicholas Rose.

REBELĂ. Charlotte Pinkney, deşi avea 16 ani, abandonase şcoala şi era cunoscută ca fiind o consumatoare de droguri şi băuturi alcoolice

Secret nedezgropat

Nicholas Rose lucra în construcţii şi locuia în Ilfracombe, oraş în care petrecerile, consumul de droguri şi băuturi alcoolice erau nelipsite din distracţia de noapte a tinerilor. Membrii comunităţii îl vedeau pe Rose ca fiind un om în care “nu prea puteai să ai încredere”. Charlotte Pinkney, de cînd renunţase la şcoală, nu se angajase nicăieri şi îşi petrecea timpul cu prietenii, la petreceri. Tatăl său îi spunea adeseori că este “un gunoi”. În noaptea în care a dispărut, prietenii săi au descris-o ca fiind complet distrusă din cauza drogurilor şi a alcoolului consumat. Fata avea părul lung, negru şi înălţimea de 1,52 m. Căutătorii au găsit doar o cizmă şi geanta (foto) fetei. La finalul procesului, judecătorul Graham Cottle, cel care l-a închis pe viaţă pe Rose, i-a adresat acestuia următoarele cuvinte: “Fata era populară, avea toată viaţa în faţă. Ai hotărît că vrei să faci sex cu ea, aşa că ai luat-o de la petrecere. Este clar că a avut loc un act violent, cu tentă sexuală, deşi adevăratele proporţii nu le putem şti. La un moment dat ai ucis-o. Între crimă şi agresiune sexuală a existat o puternică legătură. Tu continui să ascunzi acel cumplit secret privind locul în care ai îngropat cadavrul, în acest fel luîndu-le părinţilor dreptul de a-şi înmormînta fata aşa cum se cuvine. Consider că aceasta este cel mai grav lucru pe care îl faci, acum, condamnînd familia fetei să nu poată avea linişte pînă nu află ce s-a întîmplat cu fiica lor”.

CONVINGERE
“Sînt sigur că, cel puţin în ultimul an, Nicholas Rose s-a convins pe sine însuşi că este nevinovat, că nu este responsabil de această crimă, în ciuda copleşitoarelor dovezi juridice. Sper ca Rose să facă un singur lucru corect, şi anume să spună unde a ascuns cadavrul”
Graham Cottle - judecător

DORINŢĂ
“Sperăm ca Rose să nu fie eliberat din închisoare, cel puţin nu înainte de a se găsi corpul fiicei noastre, pentru ca noi, familia, să-l putem îngropa aşa cum se cuvine şi să încercăm să ne găsim liniştea. Noi o celebrăm pe Charlotte ca şi cum ar fi lîngă noi în fiecare zi”
Sara McKee - mama victimei