Ieremia, un prooroc al plângerilor

Profetul Ieremia, celebrat de Biserică la 1 Mai, a intrat în onomastica românilor din secolul al XV-lea. Marele prooroc care a vestit robia poporului iudeu de către babilonieni a vestit şi naşterea din Fecioara lui Mesia.

Unii cercetători slavişti au emis în secolul al XIX-lea ideea că numele de Arminden s-ar trage de la nu­me­le Sfântului Ieremia, celebrat la 1 Mai. Este adevărat că ziua Proorocului Ieremia a fost plasată de Biserică peste vechea săr­­bătoare păgână a pomului vieţii, dar Ar­minden nu are legătură cu slavonescul "Ie­reniimu dini", adică Ziua Sfântului Ieremia.

Mai ales că numele Ieremia a apărut în onomastica românească abia în anul 1495, pe când pomul de Arminden era celebrat încă de pe vremea dacilor. "Această consideraţie nereuşită, de factură livrescă, a fost de altfel sancţionată spiritual de popor, care a produs ironic zicala: «A nimerit-o ca Ieremia cu oiş­tean gard»", remarca scriitorul Gheorghe Brătescu.
CĂTRE EL A FOST CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU
Cine a fost însă Profetul Ieremia? Ne spune chiar el, în cartea sa din Vechiul Testament. "... Ieremia, fiul lui Hilchia, dintre preoţii de la Anatot, din pământul lui Veniamin, către care a fost cuvântul Domnului, în zilele lui Iosia, fiul lui Amon, regele lui Iuda, în anul al treisprezecelea al domniei acestuia, precum şi în zilele lui Ioiachim, fiul lui Iosia, regele lui Iuda, până în luna a cincea din anul al unsprezecelea al lui Sedechia, fiul lui Iosia, regele lui Iuda, adică până la robirea Ierusalimului" (Ieremia I, 1-3).

Cu alte cuvinte, Sfântul Profet Ieremia a trăit în jurul anului 600 î.d.Hr., când e­vre­ii au fost luaţi în robia babilonică sau persană de către împăratul Nabucodo­no­sor. Numele său înseamnă "Iahve înalţă", era preot, iar profeţia sa a fost trecută în scris de Sfântul profet Baruh ("cel bine­cuvântat").
Alături de Isaia, Ezechiel şi Daniel, Ieremia face parte dintre marii profeţi ai Vechiului Testament.   

A fost supranumit profet al lacrimilor sau al plângerilor, deoarece a plâns pentru poporul iudeu care se depărtase de Dumnezeu şi slujea idolilor şi care a atras astfel pedeapsa divină. Când l-a chemat Domnul la slujire, el era tânăr, iar la po­run­ca lui Dumnezeu nu s-a mai căsătorit.

A profeţit că babilonienii vor cuceri cetatea în anul al unsprezecelea al îm­păratului Zedechia, adică anul 586 î.Hr. Ieremia a fost profetul decăderii îm­pă­răţiei Iuda. La începutul activităţii sale, înaintea primei invazii a babilonienilor în ţară, Ţefania şi Habacuc erau contemporanii săi. Spre sfârşitul proorocirii sale, în Ierusalim, îşi începuseră activitatea şi profeţii Ezechiel şi Daniel în ţara Babilon.

Profetului Ieremia i se opuneau falşii profeţi, care căutau să vestească un mesaj al păcii, deşi vremea nu era astfel, profeţi care prevesteau că Babilonul nu va cuceri niciodată împărăţia Iuda. Chiar şi după ce împăratul Ioiachim şi mult popor au fost duşi în captivitate, profeţii falşi au vestit o captivitate de scurtă durată. Iere­mia însă profeţise anii adevăraţi ai ro­biei: 70 de ani. Sarcina lui Ieremia era grea, consta în a spune poporului tocmai contrariul, iar scrisoarea adresată celor duşi în captivitate, arătată în capitolul 29 din cartea "Ieremia", conţine indicaţia lui Dumnezeu de a se aşeza să locuiască în Babilon, pentru că vor rămâne acolo şaptezeci de ani.

Cartea lui Ieremia din Vechiul Testament este şi o veritabilă carte de istorie, nu doar una a profeţiei, unde descrierea faptelor este făcută cu multă acurateţe şi expresivitate, iar Capitolele cu Pângerile lui Ieremia, notate de Baruc, cum am amintit, sunt adevărate poeme izvorâte din căinţă şi rugăciunea către Dumnezeu. În timpul asediului Ierusalimului, profetul Ieremia a căzut aproape mort, dar aflăm că l-a salvat Ebed-Melec etiopianul (cap. 38), care este lăudat de Dumnezeu pentru aceasta.
A PROFEŢIT NAŞTEREA LUI IISUS HRISTOS
Despre proorocirea lui Ieremia, în legă­tu­ră cu venirea lui Iisus Hristos şi despre a doua venire a Mântuitorului, aflăm din cartea numită "Proloage" - care cuprinde biografiile sfinţilor din toate zilele anului - unde se spune astfel: "Deci a zis Ieremia către preoţii Egiptului că va să se facă un semn, adică au să se cutre­mure idolii Egiptului, şi vor cădea la pământ din pricina Mântuitorului prunc ce se va naşte în iesle din Fecioară. Şi pentru aceea până astăzi, ei au în loc de Dumnezeu o fe­cioară lehuză şi, punând un prunc în iesle, i se închină. Despre aceasta fiind întrebaţi de regele Ptolomeu, i-au spus că taina aceasta se trage de la strămoşi şi a fost transmisă părinţilor lor de un cuvios prooroc, şi că aşteaptă sfârşitul tainei. Şi spun despre proorocul acesta că mai înainte de prădarea Templului a luat chivotul legii şi cele ce erau în el, şi a pus de le-a îngropat sub o stâncă de piatră, şi a zis către cei ce erau acolo: «S-a dus Domnul din Sinai la cer. Şi iarăşi va să vină în Sinai cu putere, şi va fi vouă semnul venirii Sale, când se vor închina toate neamurile la lemn». Şi a zis că nimeni în afară de Aaron preotul nu va putea scoate chivotul acesta şi că nimeni nu va deschide tablele care sunt în el, nici dintre preoţi, nici dintre prooroci, în afară de Moise, alesul lui Dumnezeu. Iar la înviere întâi se va ridica chivotul şi va ieşi din pământ, şi va fi pus în muntele Sinai, şi se vor aduna toţi sfinţii acolo, aşteptând pe Domnul, şi fugind de vrăjmaşul care va căuta să-i omoare. Iar în piatra aceea a scris cu degetul său numele lui Dumnezeu şi s-a făcut tiparul literelor ca o cioplitură de fier. Şi nor luminos îndată a acoperit numele acela. Şi nu va putea nimeni să chibzuiască locul, şi nici nu va putea să cinstească numele lui Dumnezeu până în ziua aceea. Însă piatra este în pustiu, unde s-a făcut întâi chivotul de Veseleil între doi munţi, unde zac Moise şi Aaron. Şi se arată noaptea norul ca lumina la locul acela în chipul cel dintâi, după cum israelitenilor li se arăta norul noaptea şi-i lumina. Proorocul Ieremia era bătrân de ani, mic la statul trupului, barbă având din sus lată şi jos îngustă. Şi se face sobo­rul lui în biserica sfântului apostol Petru, care este aproape de biserica cea mare".


MOAŞTELE SALE, ÎN ALEXANDRIA
Despre sfârşitul vieţii lui Ieremia, scrie tot în "Proloagele": "După ce a fost robit Ierusalimul de către Nabucodonosor, împăratul Babilonului, el s-a coborât la Dafne în Egipt şi acolo proorocind a fost ucis cu pietre de poporul lui Israel. Şi murind a fost îngropat în locul de înmormântare a lui Faraon, pentru că egiptenii l-au mărit, văzând folosul de la el. Fiindcă prin rugăciunea lui fuseseră omorâte aspidele, care prăpădeau pe egipteni; de asemenea fuseseră omorâte şi fiarele ce se aflau prin ape, pe care egiptenii le numesc efot, iar elinii crocodili. Pentru aceasta creştinii din acele părţi, până astăzi, rugându-se merg în locul unde este mormântul proorocului, şi luând ţărână se tămăduiesc de muşcările aspidelor. Se spune că Alexandru Macedon stând deasupra mormântului proorocului, şi aflând cele despre el, i-a mutat moaştele în Alexandria".
LACRIMI PENTRU POPORUL AFLAT ÎN ROBIE
Iată unul dintre dialogurile lui Ieremia cu Dumnezeu:

"«Pentru munţi voi ridica plângere şi bocet şi pentru pă­şu­nile pustiului mă voi tângui, pentru că vor fi arse, şi nimeni nu va mai umbla pe acolo şi nu se va mai auzi glasul turmelor; de la păsările cerului şi până la animale toate s-au împrăştiat şi s-au dus! Şi voi face Ierusalimul o movilă de pietre şi sălaş şacalilor, iar cetăţile lui Iuda le voi face pustietate fără lo­cui­tori». Cine este înţeleptul, care să priceapă, şi cui a grăit gura Domnului, ca să spună pentru ce a pierit ţara şi a fost arsă ca un pustiu, încât nimeni să nu mai trea­că prin ea? Şi Domnul a răs­puns: «Pentru că au părăsit Legea Mea, pe care le-am pus-o Eu, şi n-au ascultat glasul Meu, nici nu s-au purtat cum le poruncea acel glas, ci au umblat după îndărătnicia inimii lor şi în urma lui Baal, cum i-au învăţat părinţii lor». De aceea, aşa zice Domnul Savaot, Dumnezeul lui Israel: «Iată, îi voi hrăni cu pelin şi le voi da să bea apă cu fiere, şi-i voi risipi printre popoarele pe care nu le-au cunoscut nici ei, nici părinţii lor, şi voi trimite pe urma lor sabie până îi voi pierde»". (Ieremia IX, 10-16)

După ce iudeii au căzut în robie, Ieremia a plâns cu amar: "O, cum a rămas pustie cetatea cea cu mult popor! Cum a ajuns ca o văduvă cea mai de frunte dintre neamuri; doamna cetăţilor a ajuns birnică.  Noaptea plânge întruna cu lacrimi pe obraz şi dintre toţi câţi o iubeau, nici unul n-o mai mângâie; toţi prietenii au devenit duşmani. Iuda s-a dus în robie, la suferinţă şi la muncă grea; sălăşluieşte printre neamuri şi nu-şi află odihnă. Toţi asupritorii lui l-au prins la strâmtorare. Toate căile Sionului sunt pline de jale şi nimeni nu mai vine la sărbătoare. Toate porţile cetăţii sunt pustii, preoţii ei suspină; fecioarele sunt deznădăjduite şi ea este plină de amar. Vrăjmaşii ei sunt biruitori, duşmanii ei sunt cu voie bună; căci Domnul a umilit-o din pricina multelor ei păcate, iar feciorii ei au plecat în robie înaintea asupritorului". (Plângeri I, 1-4)