x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Iliescu si Nastase, gata sa isi spuna adio

Iliescu si Nastase, gata sa isi spuna adio

08 Iul 2004   •   00:00

EVENIMENT

Premierul Adrian Nastase si-a scris demisia din functia de presedinte al PSD. El asteapta o ultima intalnire cu Ion Iliescu, dupa care va face publica decizia sa de a renunta la sefia partidului de guvernamant. Intalnirea dintre cei doi urma sa aiba loc la revenirea sefului statului din vizita oficiala in Slovenia. Jurnalul National va prezinta in cele ce urmeaza filmul acestei crize, care ar putea avea drept consecinta ruperea tandemului Iliescu - Nastase.
SILVIU SERGIU

Scanteia care a aruncat in aer relatiile dintre presedintele Ion Iliescu si premierul Adrian Nastase a fost intalnirea pe care seful statului a avut-o luni cu conducerea PSD. Anuntata initial ca o intrevedere in care mai-marii PSD urmau sa-l informeze pe Iliescu in legatura cu masurile de restructurare a partidului, pelerinajul de la Cotroceni s-a transformat intr-un inchizitoriu politic, in care liderii PSD, in frunte cu Adrian Nastase, au fost realmente pusi la zid de seful statului. Tinta preferata a lui Iliescu a fost Nastase. Iliescu i-a reprosat acestuia ca ezita sa candideze la Presedintie din partea PSD si ca s-a indepartat de oameni. "Acum se merge direct cu elicopterul la intalnirile cu oamenii", ar fi spus Iliescu. In context, seful statului ar fi apreciat ca PSD ar trebui sa-si desemneze candidatul la Presedintie pana cel tarziu inceputul lunii august.

Pe un ton imperativ, Iliescu a cerut conducerii PSD sa elaboreze, pana cel tarziu la 16 iulie a.c., un plan de restructurare a partidului care sa contina si demiterea unora dintre actualii vicepresedinti ai PSD. In caz contrar, Iliescu a amenintat ca se va lepada de partidul pe care l-a creat. "Viitorul nostru politic se desparte", i-ar fi amenintat el pe liderii PSD.

ZVONISTICA. Marti dupa-amiaza, zvonul privind demisia lui Adrian Nastase din functia de presedinte al PSD si refuzul de a mai candida la Presedintie din partea PSD a aruncat in aer redactiile principalelor cotidiane centrale. Zvonul parea credibil, pentru ca existau unele informatii ca Nastase ar fi amenintat la Cotroceni cu demisia, exasperat de maniera in care Iliescu traseaza directive pentru partid. Telefoanele au inceput sa sune fara intrerupere. La capatul celalalt al firului, liderii PSD sustineau sus si tare ca nu au nici cea mai mica idee in legatura cu intentia lui Nastase de a demisiona. Incet-incet, informatiile neoficiale au inceput sa iasa la iveala. Primul zvon era ca Nastase va face publica demisia sa la ora 19:00. La scurt timp, informatiile vehiculate erau ca Nastase a renuntat la a-si anunta demisia, dupa ce a avut o discutie telefonica cu Ion Iliescu, aflat in vizita oficiala in Slovenia. Seful statului l-ar fi rugat pe Nastase sa astepte intoarcerea sa in tara pentru a avea o discutie amanuntita pe aceasta tema. Catre seara, stirea ca astazi dimineata avea sa se intruneasca Delegatia Permanenta a PSD avea sa intareasca ideea ca demisia lui Nastase e doar o chestiune de ore.

AGITATIE. Ieri, sediul PSD a fost luat cu asalt de ziaristi inca de la primele ore ale diminetii. La fel si liderii partidului de guvernamant. Cu putin inainte de ora 9:00, cand era anuntata sedinta Delegatiei Permanente, ajunsesera la sediul partidului din Baneasa Octav Cozmanca, Serban Mihailescu, Viorel Hrebenciuc, Dan Matei Agathon, Nicolae Vacaroiu, Miron Mitrea. Si-au facut apoi aparitia Gabriel Oprea si baronul de Vrancea, Marian Oprisan. Surpriza insa. Sedinta conducerii PSD nu avea sa se tina. Pelerinajul liderilor PSD pe la sediul partidului a alimentat suspiciunile ca se pregateste ceva. Primul dintre liderii PSD care a iesit sa dea piept cu ziaristii a fost presedintele Senatului, Nicolae Vacaroiu. "Care zvon, care demisie, ati vazut voi vreo demisie?!". Urmeaza intrebarea logica: "Ati vorbit cu Nastase pe tema demisiei?". Raspunsul e insa neconvingator: "Am incercat, dar nu am reusit sa-l prind pe telefon. La scurt timp a plecat si ministrul Miron Mitrea. Nici el nu a oferit presei vreun raspuns. A venit apoi randul lui Agathon sa paraseasca sediul partidului. "Nu avem nici o sedinta. Delegatia Permanenta are loc la sfarsitul saptamanii. Va respect prea mult ca sa nu va sfatuiesc sa nu mai stati in fata sediului. Asteptati degeaba in soare". Cateva minute mai tarziu un administrator al sediului PSD isi face aparitia. Incearca si el sa-i convinga pe ziaristi ca asteapta in zadar. In acest timp un automobil luxos parcheaza discret la iesirea din dos. Din sediu isi face aparitia Viorel Hrebenciuc. Se urca repede in masina, iar soferul demareaza in tromba.

OPINIE. Marian Oprisan paraseste si el sediul partidului din Baneasa. Le spune ziaristilor ca a venit sa vorbeasca cu Cozmanca despre functionarea consiliilor judetene. Sub tirul intrebarilor, Oprisan incepe sa isi dea cu parerea despre remanierea guvernamentala. "Sigur la nivelul Guvernului mai trebuie luate masuri, in privinta unor secretari de stat. Cred ca si unii dintre ministri ar trebui sa-si reevalueze activitatea." Vine apoi intrebarea despre Nastase. "Ce veti face daca Adrian Nastase isi va da demisia?". Raspunsul sec ii nedumireste pe ziaristi: "Nu este nici o problema. Noi suntem un partid democratic". Cozmanca paraseste si el sediul din Baneasa. "Nu", "Nu stiu", "Nu pot comenta" sunt singurele sale raspunsuri. Serban Mihailescu pleaca ultimul. "Vom vedea daca vom lua in calcul o eventuala demisie a lui Adrian Nastase. Asta-i viata".

ASCUNZATOARE. In cursul zilei de ieri, premierul Adrian Nastase s-a ascuns in Palatul Victoria, in asteptarea revenirii in tara a presedintelui Ion Iliescu. Agenda oficiala a premierului nu a inclus nimic. Nastase a evitat sa apara in public pentru a nu fi nevoit sa confirme sau sa infirme zvonurile despre demisia sa. Mai mult, Nastase a renuntat si la intalnirile private. La inchiderea editiei existau zvonuri contradictorii in legatura cu momentul in care ar urma sa aiba loc intalnirea cu Iliescu: aseara sau in aceasta dimineata.

ISARESCU, CANDIDATUL LA PRESEDINTIE?

Exist` dou` variante vehiculate n leg`tur` cu ruperea tandemului Iliescu - N`stase. Prima dintre ele se refer` la demisia lui N`stase de la [efia PSD, renun]area la candidatura pentru Cotroceni, dar la p`strarea postului de premier. Pe fondul zvonurilor privind decizia lui N`stase de a nu se angaja n cursa pentru Palatul Cotroceni, surse confiden]iale dau ca sigur` desemnarea lui Mugur Is`rescu (foto) drept candidat al PSD la Pre[edin]ie. Susele citate sus]in c` acesta a negociat asiduu cu pre[edintele Ion Iliescu n ultimele dou` s`pt`m~ni [i c` a acceptat n cele din urm`. Potrivit celei de-a doua variante, N`stase nu [i-ar mai da demisia, ar reu[i s` reformeze PSD [i ar ie[i de sub tutela pre[edintelui Ion Iliescu.

ASTA-i VIATA!

"Vom vedea daca vom lua in calcul o eventuala demisie a lui Adrian Nastase. Asta-i viata" - Serban Mihailescu vicepresedinte PSD

NICI O PROBLEMA

"Nu e nici o problema daca demisioneaza Adrian Nastase. Noi suntem un partid democratic" - Marian Oprisan liderul PSD Vrancea

TABERE

Ruptura dintre Ion Iliescu si Adrian Nastase i-ar pune pe vicepresedintii actuali ai PSD in situatia de a alege intre cele doua tabere. Apartenenta lor la una dintre grupari conturate la nivelul partidului este un lucru de notorietate, desi liderii PSD au negat de fiecare data ca in partidul de guvernamant ar exista aripi. Totusi este cunoscut faptul ca oamenii presedintelui Ion Iliescu in conducerea centrala a PSD sunt: Octav Cozmanca, Sorin Oprescu, Ioan Mircea Pascu, Miron Mitrea, Nicolae Vacaroiu, Doru Ioan Taracila, Acsinte Gaspar, Hildegard Puwak, Ion Solcanu, in timp ce printre apropiatii lui Adrian Nastase se numara Victor Ponta, Dan Matei Agathon, Mihai Tanasescu, Ilie Sarbu, Valer Dorneanu si Serban Mihailescu. In momentul de fata, semne de intrebare exista in privinta lui Dan Ioan Popescu, Viorel Hrebenciuc, Mircea Geoana si Ioan Rus, primii doi cazand in dizgratia atat a lui Iliescu, cat si a lui Nastase.

EDITIA a II-a

ILIESCU: "NU VA PRIVESTE!"

Surprins de numerosii ziaristi prezenti aseara pe Aeroportul Otopeni, la intoarcerea sa din Slovenia, presedintele Iliescu a refuzat sa raspunda daca si cand se va intalni cu Nastase pentru a discuta in legatura cu posibila demisie a liderului PSD: "Este treaba noastra. Nu stiu. Nu am vorbit. Abia am coborat din avion". Iritat de insistentele ziaristilor, Iliescu a dat un raspuns antologic: "Nu va priveste! Cand ne vom intalni, vom spune". El a negat apoi ca premierul l-ar fi informat telefonic despre intentia de a demisiona din fruntea PSD. Iliescu a fost asteptat pe aeroport de presedintele Senatului, Nicolae Vacaroiu, ministrii Ioan Mircea Pascu si Serban Nicolae, directorul SIE, Gheorghe Fulga si consilierii prezidentiali Rodica Stanoiu, Dan Iosif, Dan Vuerich, Mihnea Constantinescu si Octavian Stireanu.
×