Ilustratiunea Romana, 1935 - Era un Craciun la Vatra Luminoasa

Ion Tic, reporter al Ilustratiunii Romane, isi petrecea Ajunul Craciunului de an 1935 printre 57 de micuti orbi. Randurile ce urmeaza ii apartin lui Tic si ilustreaza exact ce a simtit sufletul de reporter alaturi de sufletele mici si luminoase, dar fara vedere.

Tristetea unui decembrie de altadata. Ion Tic, reporter al Ilustratiunii Romane, isi petrecea Ajunul Craciunului de an 1935 printre 57 de micuti orbi. Randurile ce urmeaza ii apartin lui Tic si ilustreaza exact ce a simtit sufletul de reporter alaturi de sufletele mici si luminoase, dar fara vedere.

Departe, in imparatia intunericului in care colinda cu mintea si cu sufletul cei cincizeci si sapte de copilasi ai «Scoalei de orbi» de pe langa Vatra Luminoasa, am incercat sa-mi petrec, intr’un an, Craciunul.

Ce se petrece in lumea lor, in aceasta zi in care atatea milioane de copii se’nveselesc? Ce bucurii pot descreti fragedele lor frunti imbatranite inainte de vreme? Ce minune Dumnezeiasca poate strecura o dara de lumena in ochii care n’au vazut niciodata soarele (…)? Cu aceste ganduri am pasit, in ajunul Craciunului, pragul larg si ospitalier al Vetrei Luminoase, acolo unde candva o Inima de Regina prea curand uitata - Regina Elisabeta - si-a pus tot ceea ce a avut mai bun si mai scump.

Un mosneag. In gangul dela intrare, o scena impresionanta. O femee care mangae, dragastos, un copil, ingaimand printre lacrimi: - Nu. Gheorghita, nu se poate! Trebuie sa ramai aci… Ai pe fratele tau…

- Nu. Nu, mama. Maine este Craciunul si vreau ca macar odata sa mai fac Craciunul cu voi… Am fost bolnav, deabia ma mai tin pe picioare, de ce nu ma iei? (…) Fata palida a copilasului istovit de boala simti fierbanteala binefacatoare a lacrimilor de mama. Un caine care urmarea din ochi miscarile celor doua finte se aseza langa copilas, ca si cand, prevestind plecarea, ar fi voit sa-l opreasca. Era Nivel, «cainele copiilor orbi», protectorul lor (…).

Intr’un tarziu, femeia se trezi din durerea care-i sfasiase sufletul si, desmerdand capsorul copilului in orbitele caruia un crud destin infipsese in loc de ochi doua margele albe, spuse: - Nu, dragul mamei, nu se poate. Acasa avem bolnavi. De astadata vei face Craciunul aci, cu fratele tau… Va veni si la tine Mos Craciunul, bun si milostiv, cu traista plina de bunatati si de bucurii… Anul ce vine…

In clasa in care profesorul orb si el ca si scolarii randuieste repetitiile pentru «serbarea pomului de Craciun» Ionescu Ion citeste cu glas tare «Povestea bradului»… Firavele degete ale micutului care de opt ani nu mai vede lumina soarelui aluneca cu usurinta peste literele in relief ale voluminoasei carti care-i sta in fata. Ceilalti, urmaresc citind «cu degetele» slova cartii care deapana o miscatoare poveste. (…) - Ionescu Ion, unde esti nascut? In Valenii de Munte… Pana la 3 ani am vazut. Atunci mi-a «scazut» vederea… Apoi in scurta vreme am orbit… - Nu vezi de loc? - De loc. - Si ce pregatesti cu camarazii tai in aceasta clasa? - Recitari si povestiri pentru «pomul de Craciun». Mos Craciun, cum e bun si milostiv, vine si pe la noi… Si noi il intampinam cu cantece si cu urari… - Asadar, zi de bucurie (…). - Dar l-ai vazut vreodata? - Nu. Mi-l inchipui. Un mosneag garbov cu tolba plina de jucarii…

La Vatra Luminoasa. O sarbatoare asteptata de o lume a intunericului.

Un altul, un basarabean, Petre Horlod din Cornesti-Balti, pare si mai fericit de apropierea venirii «mosului cu barba alba». El l-a vazut o data, acum 3 ani, pe cand avea vederea sanatoasa. Astazi a orbit, ca si ceilalti camarazi. In nenorocirea care l-a lovit a avut totus un noroc: Nadia, mama sa vitrega, munceste cu bratele cat e ziua de mare si-l ajuta. Ba, ceva mai mult, i-a cumparat si o vioara!

Durerea. Si in vreme ce mama adevarata a uitat cu totul de suferintele copilului ei, mama vitrega il ingrijeste, il mangaie si-i face tot ceeace poate pentru ca «noaptea vesnica» sa-i para mai usoara (…).

Baetasul povesteste in cuvinte simple, dar impresionante, cum a vazut el odata «pomul de Craciun» in satul lui din fundul Basarabiei si pe acel «Mos Craciun cu barba alba, bun, darnic si sfatos». - Pana la noua ani vedeam ca toti oamenii. In fiecare an, «pomul de Craciun», maret si verde, era bucuria noastra a tuturor. Impodobit cu nuci de aur, de argint, cu beteala si cofeturi, asteptam in mijlocul casei sosirea Mosului, care scria in ceaslov pe toti copiii cuminti, nu’ntarzia sa vina, plin de ninsoare si de bunatati… In noaptea intunericului, pe care o traesc de trei ani, imi pare deseori icoana pomului si a mosului. Simt si acum mirosul de brad si de cozonaci care imbalsama casa parinteasca. De aceea, cand se apropie Craciunul, simt o adanca durere, pe care n’o pot talmaci in cuvinte. - Iti reamintesti de primul Craciun petrecut aci, la Vatra Luminoasa? Horlod increti fruntea, ca si cand o amintire dureroasa ii zgudui sufletul. - Imi amintesc. Primul «Craciun» l-am facut in aceasta casa. Eram si eu scolar orb, in sala de serbari, in asteptarea lui Mos Craciun. Bucuria mea a fost mai mica de cat a celorlalti camarazi care, orbi din nastere, n’au vazut niciodata un pom de Craciun. Totusi m’am bucurat si eu ca oricare copil. (…) Am pipait pomul, jucariile, frunzele ascutite ca acele, pe care mi le-am amintit verzi si frumoase. Mirosul de brad mi-a amintit toata copilaria, parinti, casa, locurile de joaca si sarbatoarea Craciunului. Atunci mi-am dat seama ce fericiti sunt ceilalti copii care vad, chiar daca Mos Craciun nu le aduce nimic! (…)

Amintirea trista a micului pensioner m’a induiosat pana la lacrimi. Si, regretand faptul ca, in incursiunile mele gazetaresti i-am rascolit-o tocmai intr’o zi cand trebuia s’o uite, am incercat sa rascumpar gresala povestindu-i glume scolaresti.

Raza. Peste cateva ceasuri, «Mos Craciun» va aduce si la aceasta Vatra Luminoasa, de care oficialitatea si inimile caritabile se intereseaza atat de putin, daruri. (…) Intreb pe fiecare in parte ce ar dori sa-i aduca «Mosul cu barba alba». Unul asteapta de multi ani o vioara. Altul, un ghiozdan. O fetita ar vrea o masina de bucatarie, iar un baetas micut si costeliv, un elefant. Cea mai mare dintre fetite, - una oarba din nastere - raspunde, dupa cateva clipe de gandire: - As vrea un dar si numai pentru o singura clipa: o raza de lumina. Si atunci as vrea s’o vad pe mama mea... (...) La use, un gardian: este Nivel, «pazitorul copiilor orbi», care asculta atent ceeace se petrece cu «protejatii» lui.

Despre acest caine, de altfel simpatic si vioi, conducatorii acestui asezamant mi-au povestit lucruri minunate. Nivel ii pazeste, ii duce la masa, ii aduce in dormitoare si le inveseleste ceasurile de joaca. (...) De aceea copiii - dela mic la mare - ii arata toata dragostea lor. Din putinul lor, dela masa, ei ascund la san firimituri de paine sau bucatele de carne, pe care le dau, apoi, intr’un loc ascuns pe care numai Nivel il cunoaste.(...)

In asteptarea serbarii «pomului de Craciun» am facut o visita prin atelierele Vetrei Luminoase. (...) In primul atelier, conducatorul lucratorilor orbi se plange de lipsa de lucru. Ma surprinde ieftinatatea marfurilor lucrate de acele maini, care gasesc in munca singura si suprema consolare.(...)

Si totusi marele public, atat de simtitor la nevoile suferinzilor, a uitat de produsele «Vetrei», care, de multa vreme, a incetat de a mai fi, pentru bietii orbi, luminousa…

Intr’o alta sectiune - cea a impletiturilor de scaune - lucratorii stau tristi si abatuti ca la un priveghi... - Sunt «someri», ne lamuri doctoral Paul, directorul asezamantului... (...) - Nu avem comenzi…

In fata atelierului care «someaza», un altul in functiune. In prag, o fetita cu manutele inrosite pana la coate: a vopsit fire… Fetita pare voioasa. - Ei, gata cu vapsitul? - Gata. Acum ma spal ca sa fiu curata la serbare…

Umbra. O fetita cu mult mai mica, veni sa-si ia «colega». Este Valerica Stefanescu, din Calarasi, cea mai mica pensionara-oarba: n’a implinit inca cei 8 anisori... Incerc o intrebare: - Ce crezi, Valerico, vine Mos Craciunul? - Vine, raspunse fetita cu un zambet plin de tristete. - Poate ca anul acesta nu mai vine...

CUMINTI. Micutii fara vedere, povestind impresii de la pomul de Craciun.

Valerica ramase pentru o clipa incurcata. Apoi, ca si cand cineva i-ar fi dat curaj: - Dar doamna ne-a spus ca vine... - Daca v’a spus, atuncea vine sigur... - Numai de mi-ar aduce si mie o papusa... Ce mult as vrea sa am si eu o papusa... M’as bucura si eu si Nivel.(…)

Fetita cu mainile inrosite de vopsea interveni: - Daca i-ar aduce si lui Nivel o zgarda noua... Sau cel putin o bucata buna de carne...

In sala cea mare de festivitati este lumina si bucurie multa. Cel putin pentru o zi «Vatra» lumineaza asa cum trebue sufletele acestor copilasi vitregiti de soarta. Iata-i stapanindu-si neastamparul in fata pomului incarcat cu daruri, pe care-l simt aproape si pe care si-l inchipuie de zece, de o suta de ori mai mare decat este. Intreb, la intamplare, pe cel din capul grupului de scolari: - Zaresti pomul? Baetasul cu ochii de margele raspunde ingaimand: - Da, da,... o... umbra.

Medicul cunoscator al bolilor de ochi imi spune in soapta: - Este o iluzie... Nu poate vedea nimic.

- Totusi copilul spune ca... - I se pare! Este intr’adevar un fenomen launtric care da cateodata acestor orbi impresia ca «zaresc» ceva. Sunt insa si bolnavi care, nefiind cu totul orbi, zaresc. Dar nu e cazul acestui copil. - Poate ca bucuria pomului... - Desigur sub impresia bucuriei...

Visul. «Corul orbilor» incepe un cantec. Glasurile de argint inalta un imn de slava si de multumire.

Asistenta asculta in tacere. Chiar Nivel, in coltul din fund al salii, asculta solemn cu urechile ciulite cantecul armonios al prietenilor lui. (…) Daca n’ai sti ca scolarii sunt lipsiti de ceeace are omul mai scump - lumina - ai crede ca te gasesti la o reusita si obicinuita serbare scolara. De aceea si meritul celora care au organizat serbarea este indeajuns de mare. «Programul» s’a terminat cu bine, cu mult mai impresionant de cat si l’ar putea inchipui cineva. Iata-i acum defiland in fata pomului pentru a primi daruri.(…) Chiar Horlod, care are vioara si caruia mama vitrega ii aduce atatea lucruri, a capatat un dar, pentruca este bun si cuminte!

In coltul salii de langa scena, pomul cel verde a ramas despuiat, de daruri si de podoabe. Bietii orbi, desmierdandu-l si pipaindu-l, i-au spart toate globuletele de sticla argintata si aurita - mandria lui. Dar a ramas tot asa frumos si semet, sa marturiseasca celor ce au venit mai tarziu ca a implinit o datorie crestineasca si o bucurie neinchipuit de mare...(…)

Au adormit cu zambetul pe buze, multumiti si fericiti de clipele pe care le-au visat, cat e anul de mare. Si visul de mai adineaori pe care nu l’au putut «vedea cu ochii», dar pe care l’au trait in cantece si in miros de brad, se prelungeste in visul adevarat al noptii... Cine stie ce viseaza micutul care a cerut maicutei «sa mai faca odata acasa Craciunul» sau fetita cu fata palida care ar fi vrut ca Mos Craciunul sa-i aduca macar pentru o singura clipa o raza de lumina... Ar fi vazut atunci pentru intaia si ultima oara chipul adorat al mamei..."

Darurile "Incet, incet, scolarii se apropie, si fiecare incearca, dibuind, sa pipae pomul pe care nu-l vad de cat in inchipuire. Sunt clipe miscatoare.Unii aplauda, altii isi sterg pe furis lacrima care s’a strecurat in coltul genelor.Unul a capatat un maimutoi, care, tras de coada, tipa. Posesorul, plin de fericire, ii incearca de cateva ori coada, apoi cu degetele tremurande de emotie ii pipae formele. O fetita se spovedeste alteia: - Mie mi-a adus o papusica de portelan. Dar a uitat s’o imbrace! O sa raceasca, mititica... Cei mai multi desfac pungulitele cu nuci si cofeturi..." Raze de lumina "In dormitoare, copiii au povestit multa vreme «impresii» de la serbarea lor, la care Mos Craciun, ca de obicei, le-a adus daruri. Mai sgarcit poate ca in alti ani batranul troenit de ani, a tinut totusi sa aduca raze de lumina in sufletele celor ce traesc «noaptea fara de sfarsit». Cartitor cum e, s’a gandit poate la atati copii bogati care i-ar fi putut anima in tolba jucarii uitate in pod sau risipite prin colturi de casa, copii carora soarta le-a harazit un alt destin... In cele din urma au adormit."

Noaptea " - Pana la noua ani vedeam ca toti oamenii. In fiecare an, «pomul de Craciun», maret si verde, era bucuria noastra a tuturor. (...) Asteptam in mijlocul casei sosirea Mosului, care scria in ceaslov pe toti copiii cuminti (...). In noaptea intunericului, pe care o traesc de trei ani, imi pare deseori icoana pomului si a mosului. Simt si acum mirosul de brad si de cozonaci care imbalsama casa parinteasca (…)" Petre Horlod O ILUZIE " - Zaresti pomul? Baetasul cu ochii de margele, raspunde ingaimand: - Da, da,... o... umbra, Medicul cunoscator al bolilor de ochi imi spune in soapta: - Este o iluzie... Nu poate vedea nimic. - Totusi copilul spune ca... - I se pare! Este intr’adevar un fenomen launtric care da cateodata acestor orbi impresia ca «zaresc» ceva. Sunt insa si bolnavi care, nefiind cu totul orbi, zaresc. Dar nu e cazul acestui copil. - Poate ca bucuria pomului... - Desigur sub impresia bucuriei..." Medicul Mama "O fetita ar vrea o masina de bucatarie, iar un baetas micut si costeliv, un elefant. Cea mai mare dintre fetite - una oarba din nastere - raspunde, dupa cateva clipe de gandire: - As vrea un dar si numai pentru o singura clipa: o raza de lumina. Si atunci as vrea s’o vad pe mama mea…" O fetita Venirea " - Ce crezi, Valerico, vine Mos Craciunul? - Vine, raspunse fetita cu un zambet plin de tristete. - Poate ca anul acesta nu mai vine... (...). Apoi, ca si cand cineva i-ar fi dat curaj: - Dar doamna ne-a spus ca vine... Atuncea vine sigur..." Alta fetita