In fata plutonului de executie

Si astazi auzi oameni pe strada comentand stirile negre ale zilei: crime, violuri, furtisaguri colosale. Indeosebi batranii clatina din cap a regret: "Era mai bine pe vremea lui Ceausescu: ii punea la zid si, pac!", caci "azi nu mai are nimeni nici o frica de Dumnezeu; macar de calau sa se teama". Ritualul pedepsei cu moartea este inca un subiect sensibil, ale carui detalii sunt tinute ascunse de autoritati. Reporterii nostri au reusit sa afle amanunte importante despre modul in care erau executati condamnatii. O data cu reconstituirea pedepsei capitale prezentam povestile unor condamnati celebri, ale caror oseminte odihnesc in Cimitirul de la Jilava.

E drept, in timpul regimului Ceausescu au fost pronuntate multe sentinte de condamnare la moarte: pentru crime odioase, pentru punerea in pericol a sigurantei nationale sau pentru tradare. Insa "umanismul socialist" avea si o fata mai blajina. Din multele sute de pedepse capitale au fost puse in executare doar 104. Celelalte erau comutate in 20 sau 25 de ani de inchisoare sau erau gratiate de Ceausescu, un "tatuc" care tinea la imaginea sa de tatuc al natiunii sever si deopotriva iertator. Dadea decrete de gratiere la interval de cativa ani, cu ocazia zilelor importante.

Asupra ritualului condamnarii la moarte a fost pastrat insa cel mai strasnic secret. In Occident, mai ales peste Ocean, in jurul executiilor - prin spanzurare, impuscare, gazare sau electrocutare - se facea multa publicitate. In Romania, nici dupa 15 ani de la abolirea acestei pedepse nu pot fi aflate detalii. Nici macar o statistica a numelor celor condamnati la moarte nu a putut fi intocmita, cu toate stradaniile noastre. E drept, Tribunalul Militar Bucuresti a fost in stare sa ne ofere numele celor condamnati la moarte de aceasta instanta intre 1965 si 1989, precum si faptele comise de acestia, 47 la numar. Si Directia Generala a Penitenciarelor ne-a precizat numarul total al impuscatilor - 104 - in perioada respectiva si ne-a pus la dispozitie regulamentul executarii pedepsei. Mai mult n-am putut obtine, intrucat am fost informati ca aceste date n-au fost niciodata centralizate, ca multe dosare au fost distruse si munca "arheologica" de reconstituire a acestora ar fi deosebit de trudnica. Franturi de informatii despre "bucataria" executarii prin impuscare am strans de la fosti si actuali ofiteri din sistemul penitenciar. Nimic concret insa despre subofiterii ce faceau parte din plutonul de executie. Un ofiter ne-a marturisit ca il banuia pe un coleg de-al sau ca a fost intr-o perioada "calau". S-a straduit, dar fara succes sa-l traga de limba. L-a imbatat crita si tot degeaba. A luat cu el povesti cumplite in mormant si fostul comandant al Penitenciarului Jilava, colonelul Alexandrescu, trecut recent intru cele vesnice. El a asistat la toate executiile din penitenciar.

In documentare am descoperit locuri cumplite, precum celebrul "Fort 13" de la Jilava. Un iad in care detinutii mureau inca in timp ce traiau. Am pasit in cumplitele "camere negre", unde lumina soarelui nu intra nici-odata in celula lui Antonescu. Am fi intrat si-n tunelul secret descoperit dupa â€^TM89, dar era plin de apa. Pe locul unde erau amplasati stalpii de care erau legati infractorii ce primisera pedeapsa capitala se ridica acum gospodaria zootehnica a penitenciarului.

Teribile sunt povestirile condamnatilor la moarte care au supravietuit in urma comutarii pedepsei sau a gratierii. Si mai cumplite sunt faptele celor ce n-au beneficiat de clementa, precum "omul-lup" Ramaru sau triplul asasin Iacob. Iar furtisagul lui Bachus, ce-a devenit celebru inca din timpul comunismului, prin magistralul rol al lui Stefan Mihailescu-Braila, este totusi o copilarie pentru marile tunuri din perioada postdecembrista, ai caror autori ar avea nevoie de mai multe vieti pentru a plati cum se cuvine.

Continuare: Ritualul executiei prin impuscare