„În ţara mea, oamenii duc viaţă de animale”. Un sirian vorbeşte despre periplul său în căutarea libertăţii

A fugit in iulie 2011 de regimul politic din tara lui; a mers pe jos cateva luni, a stat zeci de zile in Istanbul, in Taksim, un cartier care e plin de viata, a dormit pe o plaja in Grecia si apoi, trecand prin Albania, Kosovo si Serbia, a batut in ziua de 6 octombrie la usa centrului pentru solicitantii de azil din Timisoara. Nu avea nici un act in buzunar; acum are o hartie oficiala eliberata de centrul pentru soli­citantii de azil unde locuieste. A.M. e sirian, musulman sunit, are 37 de ani, a stat un an si jumatate in in­chi­soare pentru ca a scris poezii despre libertate, apoi a decis sa fuga de re­gimul dictatorial si a facut-o, rupandu-se in acelasi timp de parinti, de fratele sau si de cele patru surori. In acest moment spera sa obtina de la statul roman statutul de refugiat. 'N-am venit in Europa pentru femei, bani, distractie. Am venit ca sa fiu liber. Cand o sa primesc statutul de refugiat, o sa dansez in strada, in autobuz, in metrou', marturiseste el.

'In tara mea oamenii trebuie sa tina ochii inchisi si gura inchisa. Telefoanele sunt controlate, internetul e controlat. Viata de animale', spune A.M. in engleza, o limba in care nu poate comunica tot ce si-ar dori. A citit poeziile lui Eminescu, traduse in araba, si cand vorbeste despre el e emotionat, insa nu reuseste sa explice care sunt legaturile subtile dintre el si poet: 'Ar trebui sa vorbesc in araba ca sa intelegi asta!' Stie sa spuna 'frica' in romana, poate pentru ca acesta a fost sentimentul care l-a locuit ani in sir, in tara sa, in inchisoarea unde a fost batut, supus la socuri electrice si pus sa doarma dezbracat pe o podea de piatra. S-a imbolnavit de reumatism si acum trebuie sa poarte si vara haine cu maneca lunga, pentru ca altfel dure­rea de la incheieturi devine insuportabila. 'Lucrurile se amesteca acum in mintea mea si nu ma pot inca apuca sa invat limba romana. Nu sunt nimic acum. Poti sa mananci de pe jos, poti sa dormi pe strada, dar sa ai un nume', isi arata neputinta A.M. E un om singuratic, fara prea multi prieteni, pentru ca lui nu-i place sa vorbeasca 'despre nimic'.

Gandurile lui se indreapta catre tara pe care a parasit-o, catre un poet care a scris despre libertate si a fost decapitat, catre miile de oameni care au protestat impotriva regimului si au fost ucisi: 'Nu inteleg violenta. In Coran se spune ca daca ucizi un om, ucizi intreaga omenire. Daca salvezi un om, salvezi intreaga omenire'.

A scris doua romane, a compus versuri pentru Kadim El Sahir si Abdallah Royshid, cantareti cu­nos­cuti in tara sa, a facut traduceri din turca in araba, a fost si la facultatea de economie, dar dupa cateva zile de mers la cursuri a renuntat: 'Nu in­te­le­geam nimic'. Vocatia lui e poezia, iar prietenul sau cel mai bun – pixul. Viseaza ca intr-o zi sa aiba o familie, sa duca o viata normala, sa aiba un serviciu, sa nu mai fie nevoit sa-l mituiasca pe controlor ca sa ajunga la Bucuresti.

Judecatoria Radauti i-a respins so­licitarea de azil politic si cea de pro­tectie subsidiara (care se acorda celor care nu indeplinesc conditiile de azil politic). 'Judecatorul, spune M., nu i-a primit un set de inscrisuri pe care voia sa le depuna, sub motiv ca el cunoaste situatia din Siria', ne-a spus avocatul Antonie Popescu, care a urmarit cazul sirianului. Ofi­ciul pentru Comunicare Internationala si Drepturile Omului a trimis mai multor institutii din Romania un referat prin care atrage atentia asupra situatiei lui A.M. si solicita sa-i fie sprijinita 'acordarea protectiei Sta­tului Roman care presupune aprobarea cererii sale de azil in Romania, pana la statutul de refugiat'.