x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Înalta Curte va pronunța, luni, sentința finală în dosarul ex-procurorului DNA Emilian Eva

Înalta Curte va pronunța, luni, sentința finală în dosarul ex-procurorului DNA Emilian Eva

de Ion Alexandru    |    25 Mai 2023   •   17:46
Înalta Curte va pronunța, luni, sentința finală în dosarul ex-procurorului DNA Emilian Eva

Înalta Curte urmează să se pronunțe definitiv, la începutul săptămânii viitoare, în dosarul în care fostul procuror DNA Emilian Eva este judecat pentru luare de mită și operațiuni incompatibile cu funcția.

 

În urmă cu șase ani, judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție care au pronunțat sentința pe fond l-au condamnat pe Eva la o pedeapsă de 2 ani și 11 luni de închisoare cu suspendare. După un proces lung, în apel, și după nu mai puțin de 18 termene de judecată, Completul de 5 judecători a rămas în pronunțare. Procurorii DNA au cerut completului condamnarea lui Emilian Eva la închisoare cu executare.

Grupul de Investigații Politice scrie că, pe 29 mai 2023, completul de 5 judecători de la Înalta Curte se va pronunța în procesul în care procurorul Emilian Eva a fost condamnat pentru corupție. „În 2017, completul de 3 judecători de la Înalta Curte l-a condamnat pe Eva, în primă instanță, la 2 ani și 11 luni închisoare cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită și operațiuni financiare incompatibile cu funcția. Atât DNA, cât și Eva au făcut apel împotriva sentinței”, arată GIP.

Conform sursei citate, la data de 25 iunie 2015, locuința și biroul din Iași ale procurorului Emilian Eva, au fost percheziționate de DNA. „Procurorul Eva devenise celebru după ce fusese adus în structura centrală a DNA în mai 2007 special pentru a se ocupa de dosarul ICA. În decembrie 2008, imediat după ce dosarul ICA a fost trimis în instanţă, Eva a fost trimis înapoi la Iaşi. În urma perchezițiilor făcute la Emilian Eva în 2015, poliția judiciară i-a confiscat sute de tablouri (multe dintre ele false). DNA l-a reținut pe Emilian Eva în iunie 2015 și l-a trimis în judecată în septembrie 2015 pentru luare de mită, spălare de bani, efectuarea de operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția în scopul obținerii pentru sine de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite și fals în declarații. În același dosar au fost trimiși în judecată pentru mărturie mincinoasă Bianca Madalina Eva și Ioan Eva, fiica și, respectiv, nepotul lui Emilian Eva”, mai adaugă GIP.

 

Tablouri de la doctorul Tesloianu


Conform rechizitoriului, în cursul lunilor mai - iunie 2014, perioadă în care tatăl procurorului se afla internat în spital, inculpatul Eva Emilian i-a solicitat celebrului medic Mihai Tesloianu – anchetat în dosarul privind  dispozitivele medicale extrase de la persoane decedate, să depună toate diligențele profesionale „ca să fie bine pentru toată lumea”, în sensul de a-i acorda tratamentul de specialitate persoanei internate. Ulterior acestei solicitări, Emilian Eva a dispus printr-o ordonanță clasarea unei cauze penale, respectiv renunțarea la urmărirea penală față de Tesloianu, care era cercetat pentru mită, înșelăciune, purtare abuzivă, fals intelectual, uz de fals. 

„După soluționarea favorabilă a acestei cauze, în intervalul august 2014 – ianuarie 2015, Eva a pretins și primit de la medicul respectiv diverse bunuri și foloase necuvenite drept contraprestație pentru soluția favorabilă adoptată. Este vorba despre tablouri, evaluate la suma de 16.900 de euro (constând într-un număr de 13 picturi), sume de bani, sub forma unor pretinse împrumuturi, în cuantum de 3.900 de euro și foloase necuvenite (sub forma unui comision de 13.000 de euro perceput de inculpat cu ocazia unei tranzacții perfectate de martorul denunțător), toate în cuantum de 33.800 euro”, susțin anchetatorii. 

 

Operele de artă, revândute în străinătate


„În perioada ianuarie-februarie 2015, beneficiind de ajutorul fiicei sale, Bianca Mădălina Eva, procurorul a obținut de la Ministerul Culturii – Direcția Județeană pentru Cultură Iași, un certificat de export definitiv și a trimis în Regatul Unit al Marii Britanii un număr de 3 tablouri, spre a fi valorificate prin intermediul unei case de licitații, una dintre aceste picturi fiind pretinsă și primită cu titlu de mită. „Procedând în această manieră, inculpatul Eva Emilian a disimulat natura ilicită a picturii primită cu titlu de mită.  În intervalul august 2014 - iunie 2015, inculpatul Eva Emilian a achiziționat, în vederea revânzării în scopul obținerii de profituri materiale, a intermediat vânzarea, respectiv cumpărarea, percepând comisioane în urma tranzacțiilor intermediate unui număr de peste 200 de picturi, deși calitatea de magistrat este incompatibilă cu efectuarea actelor de comerț”, se mai arată în actul acuzării.

 

Apelul se judecă din octombrie 2018 la Completul de 5

 

După ce, în 2017, dosarul a fost finalizat, pe fond, cu o condamnare a lui Emilian Eva la 2 ani și 11 luni de închisoare cu executare, procesul a ajuns pe masa judecătorilor Completului de 5 de la ÎCCJ. Dosarul a fost înregistrat, sub numărul 2506/1/2018 în data de 28 septembrie 2018 și judecata a debutat la data de 22 octombrie 2018. De atunci, au avut loc nu mai puțin de 18 termene de judecată.

La data de 14 noiembrie 2022, curtea a amânat cauza, având în vedere că, pe 11 noiembrie 2022, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat asupra unor chestiuni preliminare în mai multe cauze conexate, printre care și în legătură cu unele chestiuni ridicate în acest dosar. Atunci, ÎCCJ a repus pe rol cauza privindu-l pe Emilian Eva.

Anul acesta, în dosarul respectiv, au avut loc nu mai puțin de patru termene de judecată. La data de 27 februarie, instanța a rămas în pronunțare, însă pronunțarea a fost deja amânată, o dată, la termenul din 24 aprilie. În ultimul cuvânt, reprezentantul DNA a solicitat instanței condamnarea lui Emilian Eva la închisoare cu executare. Tot atunci, judecătorii l-au audiat pe omul de afaceri Giani Canschi, un apropiat al familiei Eva, pe care l-au citat cu mandat de aducere.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×
Subiecte în articol: inalta curte sentinta Emilian Eva