x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Indemnuri - Ziua cu parfum de vesnicie

Indemnuri - Ziua cu parfum de vesnicie

de Daniela Cârlea Şontică    |    21 Apr 2006   •   00:00
Indemnuri - Ziua cu parfum de vesnicie
PASTI
"Sa praznuim sarbatoarea aceasta, atat de mare si de luminata, a Invierii Domnului, nu numai cu prisos de bucurie, ci si cu prisos de evlavie" (Sfantul Ioan Gura de Aur)

Cand s-a aratat Domnul dupa Inviere, primul lucru rostit catre femeile mironosite si catre apostoli a fost: "Bucurati-va!". Un indemn si un salut in acelasi timp. Poate cel mai potrivit cuvant pentru starea celor care asteptau minunea aceasta. Si spune Sfantul Ioan Gura de Aur in cuvantul sau la marele praznic: "Cine sunt acei care iubesc pe Dumnezeu din tot sufletul? Fie ca ei sa se bucure de aceasta mareata sarbatoare! Cine sunt acei ce slujesc Domnului cu credinta? Fie ca ei sa se veseleasca intru Domnul!". Si ne veselim cu totii, mai mult sau mai putin iubitori ai Dumnezeului care s-a facut om si a murit pentru ca pacatele noastre sa se stearga, si care a inviat pentru ca si noi sa renastem de cate ori gresim si ne pare rau. Hristos a iesit din mormant pentru ca omul sa poata urca la cer.

ZI DE ZI. Fiind inca aici pe pamant, cum sa traim Invierea, cu ce fel de bucurie, si cum putem face ca aceasta sa nu fie traita doar in zilele de Pasti? O intrebare fireasca in dorinta de a fi la inaltimea sarbatorii. Un raspuns pentru asteptarile noastre de la Mitropolitul pentru Germania, Europa Centrala si de Nord, IPS Dr. Serafim Joanta: "Bucuria Invierii care trebuie sa caracterizeze viata fiecarui crestin nu doar la Pasti, ci zi de zi, de-a lungul existentei noastre, vine din starea de jertfa continua la care suntem chemati. Daca nu postim in Postul Pastilor (si in celelalte zile de post) si nu ne curatim de pacate, nu ne putem bucura de Inviere, daca suntem egoisti si nu facem bine semenilor nostri, nu putem avea bucurie in suflet. Masura bucuriei, a bucuriei curate, care ramane, singura autentica, este masura jertfei de care suntem capabili. Cu cat ne jertfim mai mult, cu cat ne ostenim mai mult pentru a ne curata de patimi si a-i iubi concret pe oameni, cu atat mai mult vom avea bucurie in sufletul nostru". Evanghelistul Matei relateaza astfel momentul marii minuni: "Dupa ce a trecut sambata, cand se lumina de ziua intai a saptamanii (Duminica), au venit Maria Magdalena si cealalta Marie, ca sa vada mormantul. Si iata s-a facut cutremur mare, ca ingerul Domnului, coborand din cer si venind, a pravalit piatra si sedea deasupra ei. Si infatisarea lui era ca fulgerul si imbracamintea lui alba ca zapada. Si de frica lui s-au cu-tremurat cei ce pazeau si s-au facut ca morti. Iar ingerul, raspunzand, a zis femeilor: Nu va temeti, ca stiu ca pe Iisus cel rastignit Il cautati. Nu este aici; caci S-a sculat precum a zis; veniti de vedeti locul unde a zacut".

DUMINICA. Sfintii Parinti, facand referire la ziua aceasta si la vesnicia cea fericita, vorbesc despre "Ziua a opta". Intelesul profund al acestei zile este explicat de IPS Serafim Joanta: "Mantuitorul a inviat dupa ce a trecut sambata, ziua a saptea, ziua de odihna la evrei, dis-de-dimineata, in prima zi a saptamanii pe care crestinii au numit-o duminica, adica Ziua Domnului. Intrucat prin Inviere Mantuitorul a intrat si ca om in vesnicie, nemaifiind supus scurgerii timpului, duminica poate fi privita si ca ziua a opta, ziua Imparatiei sau a vesnicei odihne. De aceea duminica mergem la biserica si prin participarea la Sfanta Liturghie si impartasirea cu Sfintele Taine intram deja in Im-paratie, in vesnicie. Desi suntem inca pe pamant, in ziua intai a saptamanii, gustam in acelasi timp si din vesnicie, din ziua a opta, ziua cea neinserata a Imparatiei. Pentru cei credinciosi, duminica are intr-adevar parfumul vesniciei".

AZI. Cum poate omul de azi sa treaca peste paradoxurile contemporane si sa traiasca autentic viata crestina? Parintele ne ofera un raspuns: "Credinta crestina poate fi traita in orice conditii si oriunde, numai sa avem posibilitatea de a ne integra intr-o parohie pentru a participa la Sfanta Liturghie si a ne impartasi cu Sfintele Taine. Desigur, a fi crestin autentic nu-i usor, mai ales pana cand te intaresti in credinta si te obisnuiesti, in sensul bun al cuvantului, cu rugaciunea, postul, frecventarea bisericii, deci pana cand devii crestin convins si responsabil de exigentele credintei. Daca pe primele ei trepte credinta poate aparea ca o suma de reguli pe care trebuie sa le observam, nu trebuie sa uitam ca ea inseamna fundamental eliberare, implinire, pace si bucurie in Duhul Sfant". Fara credinta nimeni nu se poate implini pe sine, nimeni nu poate ajunge la pacea inimii, nimeni nu se poate bucura de viata, este de parere IPS Dr. Serafim Joanta.

Iertarea din mormant a iesit

Parintele Teofil Paraian, duhovnicul de la Manastirea Brancoveanu, Sambata de Sus, vorbeste intr-o predica despre darurile Invierii: "Darul cel mai deosebit, darul care izvoraste din Invierea Mantuitorului nostru Iisus Hristos, este iertarea pacatelor. Fara iertarea pacatelor, nu pot fi traite celelalte daruri ale Invierii. Sfantul Evanghelist Ioan istoriseste ca Domnul Hristos, in cea dintai zi a Invierii Sale, a suflat peste ucenicii Sai si a zis: «Luati Duh Sfant, carora veti ierta pacatele le vor fi iertate si carora le veti tine vor fi tinute», deci iertarea pacatelor este in legatura cu Invierea. Stiti ca Sfantul Ioan Gura de Aur, in Cuvantul de la Pasti, zice: «Nimeni sa nu se tanguiasca pentru pacate, ca iertarea din mormant a rasarit», si asta pentru totdeauna".

Arhiva Muzeului National al Satului "Dimitrie Gusti"

ELIBERAREA
"Nimeni sa nu fie trist pentru ca este sarac, pentru ca imparatia lui Dumnezeu ne-a fost dezvaluita! Sa nu fie nimeni abatut din cauza pacatelor sale; pentru ca iertarea ne-a venit din mormantul Domnului. Sa nu fie nimeni infricosat de moarte, pentru ca moartea Mantuitorului ne-a eliberat pe noi! El a calcat pe moarte si a invins-o. Iadul s-a infricosat, pentru ca a fost invins. S-a infricosat pentru ca a fost facut de rusine"

IZBANDA
"S-a inspaimantat pentru ca a fost distrus. S-a inspaimantat pentru ca i s-a luat puterea. S-a inspaimantat pentru ca este acum neputincios. Iadul a luat un trup si a descoperit pe Dumnezeu. A luat pamant si a descoperit Cer. A luat ce a vazut si a fost coplesit de ceea ce nu vazuse. O, moarte, unde-ti mai este coasa? O, iadule, unde iti mai sunt izbanzile?" - Sfantul Ioan Gura de Aur

ZIUA A OPTA
"Intrucat prin Inviere Mantuitorul a intrat si ca om in vesnicie, nemaifiind supus scurgerii timpului, duminica poate fi privita si ca ziua a opta, ziua Imparatiei sau a vesnicei odihne" - preot Serafim Joanta

POSTIREA DE DUPA POST
"Am lepadat povara postului, dar n-am lepadat rodul lui, pe care e vremea sa-l culegem. A trecut oboseala nevointelor, dar sa nu treaca ravna faptelor bune. S-a dus postul, dar sa ramana evlavia. Mai bine spus, a trecut postul cel trupesc, dar n-a trecut postul cel duhovnicesc. Cand posteati, va spuneam ca se poate sa nu postesti, desi postesti, tot astfel si acum va spun ca se poate sa postesti, desi nu postesti. Cum poate sa nu posteasca cel care posteste? Iata: Cand cineva se opreste de la mancare, dar nu se opreste de la pacate. Cum poate sa posteasca cel care nu posteste? Iata: Cand se bucura de mancare, dar nu gusta din pacat". Acestea sunt cuvintele Sfantului Ioan Gura de Aur, marele predicator al secolului al IV-lea, care indeamna ca postul sa nu fie numai de forma, iar faptele bune sa le facem cu timp si fara timp.
×
Subiecte în articol: special duminică gura aur