INEGALABIL/Cristian Vasile – celebrul trubadur

Cine n-a auzit melodia "Zaraza" şi n-a fost impresionat de versurile ei dar şi de interpretarea aparte a trubadurului Cristian Vasile?

Între cele două războaie mondiale "Zaraza" lui Cristian Vasile devenise un veritabil "imn". "Vreau să-mi spui frumoasă Zaraza/ Cine te-a iubit?/ Câţi au plâns, nebuni pentru tine/ Şi câţi au murit!/ Vreau să-mi dai gura-ţi dulce, Zaraza,/Să mă-mbete mereu,/ De a ta sărutare, Zaraza/ Vreau să mor şi eu!" Brăilean ca şi Jean Moscopol, Cristian Vasile a interpretat şlagăre de mare succes în perioada interbelică. După ce a absolvit liceul în oraşul natal, Cristian Vasile a luat drumul Bucureştilor. S-a înscris la Conservator. Dorea să devină solist de operă şi părea neclintit în hotărâre. "Plec la Bucureşti din Brăila cu costumul de haine pe mine şi sub braţ cu pacheţelul înfăşurat în hârtie, o cămaşă de schimb şi cu altul, imens, de iluzii." Sunt cuvintele lui Cristian mărturisite într-una din scrisorile adresate mai târziu medicului brăilean Nicu Teodorescu.

CONSERVATORUL
În Bucureştiul plin de tentaţii la fiecare pas, Cristian Vasile a început o nouă viaţă. În anii dintre războaie protipendada intelectuală a Capitalei se dădea în vânt după spectacole de ţinută. De asemenea, restaurantele şi grădinile de vară faimoase precum "Zissu", "Cina",  "Lafayette" şi alte câteva precum "La Răcaru", "Băneasa",  "La Şosea" ori "Roata lumii" erau la mare căutare. Aici poposeau seară de seară orchestre care susţineau programe atât de bune încât publicul sorbea spectacolul "pe nerăsuflate". Pentru un provincial precum Cristian Vasile, îndrăgostit până peste cap de muzică, împătimit chiar, hotărât să-şi urmeze visul şi de a deveni cântăreţ de operă, ispita a fost cu atât mai mare, oferindu-i-se două extreme: glorie şi năpastă. A gustat din ambele cupe. 

"Opera... Ah! Opera! Visul meu dintotdeauna. Ascultam la Brăila, pe plăci de patefon, pe Battistini, Titta Ruffo, Carusso, Miguel Fleta şi îmi ziceam: Doamne! Când voi cânta şi eu măcar jumătate cât ei? Dar pentru asta trebuia să fac Conservatorul. Locuiam la căminul studenţilor brăileni, local care astăzi se găseşte în Bucureşti pe Strada Plevnei, colţ cu Berzei", i s-a destăinuit interpretul în pragul vârstei de 60 de ani medicului, muzicologului şi scriitorului Nicu Teodorescu.

"RĂCARU"
Visul său s-a spulberat într-una din serile în care a cântat, rugat de prieteni, la restaurantul "Răcaru". Student pe atunci la Conservator a dat o veritabilă lecţie de muzică pianistului care bâjbâia armoniile, şoptindu-i acompaniamentul corect. "Cristian şi-a făcut debutul în muzica uşoară purtând în suflet, ca un talisman, amintirea lui Alferd Pagony, a cărui voce o ascultase pe plăci de patefon", ne-a spus dr. Nicu Teodorescu.

Însă după cum se destăinuia Cristian într-una din scrisorile adresate medicului brăilean, a ales să cânte romanţe şi tango nu pentru că în anii de studenţie îmbrăcămintea i se cam lustruise, nici pentru "hrana cea de toate zilele". "Nimic din toate astea", ci din "dragoste pentru cântul vocal". A ales gloria momentului şi a renunţat în cele din urmă la studenţie.

GLORIE
I se propuneau contracte peste contracte. Proprietarii restaurantelor faimoase îl curtau pentru a cânta în localurile lor. Când pleca de la un restaurant pentru a cânta în altă parte, noul patron acoperea pierderile pricinuite de vechiul contract, mai ales că prin plecarea lui Cristian Vasile părăsea localul şi o parte din clienţi. Vocea interpretului era ca o vrajă pentru auditoriu, magie ce plutea chiar şi în momentul în care melodia se sfârşea. Preţ de câteva secunde se instala în sală tăcerea. Ca la un semn se declanşau aplauze furtunoase. Cristian Vasile a ars precum o flacără. A cântat şi a încântat. "... Cristian Vasile este cel mai mare diseur al României. Vocea lui este dulce, clară, nesilită, lipsită de orice urmă de accent de stridenţă", spunea compozitorul Ionel Fernic într-un articol în presa vremii, în 1929.